Sfântul Ioan Iacob Hozevitul
Aş vrea Mormântul Tău, Stăpâne,
Să-l ud cu lacrimi de căinţă
Şi tot cu lacrimi îmi rămâne
Şi nesfârşita-Ţi îndurare!
Lipsit de mirul faptei bune
Eu n-am ceva mai scump acuma,
Decât să-mi scald a mea fiinţă
În lacrimi şi suspine numa’!
Căci cheltuindu-mi „moştenirea”
Ce mi-ai lăsat-o din născare,
Doar plânsul azi îmi mai rămâne
Şi nesfârşita îndurare!
Ajută-mi, Doamne, mai degrabă
Să-mi văd dorinţa împlinită,
Să-mi port şi eu pe-a Tale „urme”
Fiinţa mea slăbănogită.
Şi-odată cu Lumina Sfântă
– Când vei trimite-o la Mormânt –
Stropeşte inima mea frântă
Cu roua Duhului Tău Sfânt.
Să pot rosti la Sfânta Cruce
(Pe Stânca Sfântului Calvar)
Şi eu mântuitoarea rugă
A „credinciosului tâlhar”.
S-aud şi eu în taină, Doamne,
Prea dulcele şi sfântul grai,
Prin care să câştig nădejde
Că nu mă voi lipsi de Rai.
