Sfântul Grigorie Dialogul, în cartea sa „Vieţile asceţilor necunoscuţi”, scrie despre un bărbat cuvios pe nume Bonifatie, care era episcop în cetatea Florenţa. Vrednicia sa de „episcop nu a primit-o pe degeaba, ci şi prin obiceiurile sale s-a arătat vrednic de ea”.
Episcopul Bonifatie avea un nepot prezbiter, care se numea Constantie şi care-şi vânduse calul pe douăsprezece monede de aur. I-a pus în vistieria sa şi a ieşit pentru o oarecare treabă.
Odată au venit la episcopie nişte săraci, care într-un chip sâcâitor îi cereau Sfântului Bonifatie să le dea milostenie, pentru a-şi mai uşura sărăcia. Dar omul lui Dumnezeu, fiindcă nu avea ce să le dea, se gândea ce să facă ca săracii să nu plece cu mâinile goale. Deodată şi-a adus aminte de suma de bani a nepotului său. A folosit forţa într-un scop evlavios şi a zdrobit încuietorile casei de bani. A luat cele douăsprezece monede de aur şi le-a împărţit la cei săraci, precum a şi socotit de cuviinţă.
Când s-a întors prezbiterul Constantie de la lucrul său, a găsit casa de bani spartă, iar banii pe care-i luase pe cal şi pe care-i aşezase acolo, nu i-a mai găsit înăuntru. Atunci a fost cuprins de o mânie înfricoşătoare şi a început să strige cu putere: „Toţi cei de aici trăiesc, numai eu nu pot să trăiesc în această clădire”.
La strigătele lui a alergat episcopul şi toţi câţi se aflau în episcopie. Iar când omul lui Dumnezeu, prin cuvinte dulci a vrut să-l liniştească, acela a început să-i răspundă pe un ton arţăgos: „Toţi cei dimpreună cu tine trăiesc bine, numai eu nu pot să trăiesc aici! Dă-mi înapoi banii mei de aur!”.
Episcopul, fiind tulburat de acele strigăte, a intrat în Biserica Născătoarei de Dumnezeu şi Pururea Fecioarei Maria şi a înălţat mâinile la Cer, având întins pe ele omoforul său, şi astfel a început să-L roage pe Dumnezeu ca să-i dea ceva, cu care să îmblânzească nerozia preotului înfuriat. Deodată, când a privit la omoforul său ce era întins pe braţe, a găsit acolo douăsprezece monede de aur care străluceau atât de mult, de parcă ar fi fost noi. Atunci a ieşit îndată din Biserică şi a aruncat acei bani în braţele preotului înfuriat, spunând: „Ia-ţi cei doisprezece bani de aur pe care i-ai cerut!”.
Extras din Patericul Maicii Domnului– Arhim. Teofilact Marinakis, Editura Evanghelismos.
