Douăsprezece monede de aur

Sfântul Grigorie Dialogul, în cartea sa „Vieţile asceţilor necunoscuţi”, scrie despre un bărbat cuvios pe nume Bonifatie, care era episcop în cetatea Florenţa. Vrednicia sa de „episcop nu a primit-o pe degeaba, ci şi prin obiceiurile sale s-a arătat vrednic de ea”.

Episcopul Bonifatie avea un nepot prezbiter, care se numea Constantie şi care-şi vânduse calul pe douăsprezece monede de aur. I-a pus în vistieria sa şi a ieşit pentru o oarecare treabă.

Odată au venit la episcopie nişte săraci, care într-un chip sâcâitor îi cereau Sfântului Bonifatie să le dea milostenie, pentru a-şi mai uşura sărăcia. Dar omul lui Dumnezeu, fiindcă nu avea ce să le dea, se gândea ce să facă ca săracii să nu plece cu mâinile goale. Deodată şi-a adus aminte de suma de bani a nepotului său. A folosit forţa într-un scop evlavios şi a zdrobit încuietorile casei de bani. A luat cele douăsprezece monede de aur şi le-a împărţit la cei săraci, precum a şi socotit de cuviinţă.

Când s-a întors prezbiterul Constantie de la lucrul său, a găsit casa de bani spartă, iar banii pe care-i luase pe cal şi pe care-i aşezase acolo, nu i-a mai găsit înăuntru. Atunci a fost cuprins de o mânie înfricoşătoare şi a început să strige cu putere: „Toţi cei de aici trăiesc, numai eu nu pot să trăiesc în această clădire”.

La strigătele lui a alergat episcopul şi toţi câţi se aflau în episcopie. Iar când omul lui Dumnezeu, prin cuvinte dulci a vrut să-l liniştească, acela a început să-i răspundă pe un ton arţăgos: „Toţi cei dimpreună cu tine trăiesc bine, numai eu nu pot să trăiesc aici! Dă-mi înapoi banii mei de aur!”.

Episcopul, fiind tulburat de acele strigăte, a intrat în biserica Născătoarei de Dumnezeu şi Pururea Fecioarei Maria şi a înălţat mâinile la Cer, având întins pe ele omoforul său, şi astfel a început să-L roage pe Dumnezeu ca să-i dea ceva, cu care să îmblânzească nerozia preotului înfuriat. Deodată, când a privit la omoforul său ce era întins pe braţe, a găsit acolo douăsprezece monede de aur care străluceau atât de mult, de parcă ar fi fost noi. Atunci a ieşit îndată din biserică şi a aruncat acei bani în braţele preotului înfuriat, spunând: „Ia-ţi cei doisprezece bani de aur pe care i-ai cerut!”.

Extras din Patericul Maicii Domnului– Arhim. Teofilact Marinakis, Editura Evanghelismos.