– Gheronda, cum mă voi mântui cu atâtea patimi ce am?
– Cu dragostea şi cu smerenia. De îndată ce vor creşte aceste două virtuţi, mândria şi răutatea vor rămâne atrofiate, iar patimile vor trage să moară. În felul acesta, încet-încet, vor dispărea toate patimile, iar toate celelalte virtuţi vor veni de la sine. De aceea îndreaptă-ţi toate puterile spre dobândirea dragostei şi a smereniei.
Adevărata dragoste se îmbrăţişează cu smerenia ca doi fraţi gemeni, care se iubesc foarte mult. Dragostea nu se desparte de smerenie. În dragoste găseşti smerenia, iar în smerenie găseşti dragostea.
Pentru mine, temelia vieţii duhovniceşti este dragostea şi smerenia. Unde există dragoste, acolo locuieşte Hristos, Iubirea, iar Harul lui Dumnezeu nu mai vrea să plece de acolo unde există smerenie. Atunci Dumnezeu împărăţeşte pretutindeni, iar pământul se transformă în Rai. Însă acolo unde lipseşte dragostea şi smerenia, acolo locuieşte aghiuţă, vrăjmaşul, iar oamenii trăiesc încă de aici iadul împreună cu el, înrăutăţindu-şi şi mai mult starea lor în cealaltă viaţă.
Calea cea mai uşoară pentru a ne mântui este dragostea şi smerenia; pentru acestea vom fi judecaţi. Aceste două virtuţi Îl înduioşează şi-L înduplecă pe Dumnezeu, iar pe om, făptura mâinilor Sale, îl urcă la Cer. După aceste însuşiri, smerenia şi dragostea, îi deosebesc Sfinţii Îngeri pe copiii lui Dumnezeu, îi iau cu dragoste, îi trec fără frică prin vămile văzduhului[1] şi îi urcă la Dumnezeu, Părintele cel iubitor.
[1] Vezi Monahul Grigorie, ucenicul Sfântului Vasilie cel Nou, Vămile văzduhului.
Extras din Patimi și virtuți – Cuviosul Paisie Aghioritul, Editura Evanghelismos.
