Apostol
1 Corinteni 4, 9-16
Fraților, mi se pare că Dumnezeu, pe noi, Apostolii, ne-a arătat ca pe cei din urmă oameni, ca pe niște osândiți la moarte, fiindcă ne-am făcut priveliște lumii și Îngerilor și oamenilor. Noi suntem nebuni pentru Hristos; voi însă, înțelepți întru Hristos. Noi suntem slabi; voi însă sunteți tari. Voi sunteți întru slavă, iar noi suntem întru necinste! Până în ceasul de acum flămânzim și însetăm; suntem goi și suntem pălmuiți și pribegim și ne ostenim, lucrând cu mâinile noastre. Ocărâți fiind, binecuvântăm. Prigoniți fiind, răbdăm. Huliți fiind, ne rugăm. Am ajuns ca gunoiul lumii, lepădătura tuturor, până astăzi. Nu ca să vă rușinez vă scriu acestea, ci ca să vă dojenesc, ca pe niște copii ai mei iubiți. Căci, de ați avea zeci de mii de învățători în Hristos, totuși nu aveți mulți părinți. Căci eu v-am născut prin Evanghelie în Iisus Hristos. Deci, vă rog să-mi fiți mie următori, precum și eu lui Hristos.
Fapte 13, 25-33
În zilele acelea, când şi-a împlinit Ioan calea sa, zicea: Nu sunt eu ce socotiţi voi că sunt. Dar, iată, vine după mine Cel căruia nu sunt vrednic să-I dezleg încălţămintea picioarelor. Bărbaţi fraţi, fii din neamul lui Avraam şi cei dintre voi temători de Dumnezeu, vouă vi s-a trimis cuvântul acestei mântuiri. Căci cei ce locuiesc în Ierusalim şi căpeteniile lor, necunoscându-L şi osândindu-L, au împlinit glasurile proorocilor, care se citesc în fiecare sâmbătă. Şi, neaflând în El nicio vină de moarte, au cerut de la Pilat ca să-L omoare. Iar când au săvârşit toate cele scrise despre El, coborându-L de pe cruce, L-au pus în mormânt. Dar Dumnezeu L-a înviat din morţi. El S-a arătat mai multe zile celor ce împreună cu El s-au suit din Galileea la Ierusalim şi care sunt acum martorii Lui către popor. Şi noi vă binevestim făgăduinţa făcută părinţilor, că pe aceasta Dumnezeu a împlinit-o cu noi, copiii lor, înviindu-L pe Iisus.
Evanghelia
Matei 17, 14-23
În vremea aceea s-a apropiat de Iisus un om, îngenunchind înaintea Lui și zicându-I: Doamne, miluiește pe fiul meu, că este lunatic și pătimește rău, căci adesea cade în foc și adesea în apă. Și l-am adus la ucenicii Tăi, însă ei n-au putut să-l vindece. Iar Iisus, răspunzând, a zis: O, neam necredincios și îndărătnic, până când voi fi cu voi? Până când vă voi răbda pe voi? Aduceți-l aici la Mine! Și Iisus l-a certat și demonul a ieșit din el și copilul s-a vindecat din ceasul acela. Atunci, apropiindu-se ucenicii de Iisus, I-au zis de o parte: De ce noi n-am putut să-l scoatem? Iar Iisus le-a răspuns: Pentru puțina voastră credință. Căci adevărat grăiesc vouă: Dacă veți avea credință cât un grăunte de muștar, veți zice muntelui acestuia: Mută-te de aici dincolo și se va muta; și nimic nu va fi vouă cu neputință. Dar acest neam de diavoli nu iese decât numai cu rugăciune și cu post. Pe când străbăteau Galileea, Iisus le-a spus: Fiul Omului va fi dat în mâinile oamenilor și-L vor omorî, dar a treia zi va învia.
Marcu 6, 14-30
În vremea aceea a auzit Irod împăratul vestea despre Iisus, căci numele lui Iisus ajunsese cunoscut, şi zicea că Ioan Botezătorul s-a sculat din morţi şi de aceea puterile lucrează în El. Alţii însă ziceau că este Ilie, iar alţii ziceau că este prooroc, ca unul din prooroci. Dar auzind Irod, a zis: acesta este Ioan căruia eu am pus să i se taie capul; el s-a sculat din morţi. Căci Irod trimiţând, prinsese pe Ioan şi-l legase în temniţă, din pricina Irodiadei, femeia lui Filip, fratele său, pe care o luase de soţie. Însă Ioan îi zicea lui Irod: nu-ţi este îngăduit să ai de nevastă pe femeia fratelui tău. De aceea Irodiada îl pizmuia şi voia să-l omoare, dar nu putea pentru că Irod se temea de Ioan, ştiindu-l om drept şi sfânt, şi îl ocrotea; şi când îl asculta, sta mult pe gânduri şi era bucuros să îl asculte. Dar s-a ivit o zi cu bun prilej: când Irod, de ziua sa de naştere, făcea ospăţ dregătorilor şi căpeteniilor oştirii şi fruntaşilor din Galileea. Atunci fiica Irodiadei intrând şi jucând, a plăcut lui Irod şi celor care şedeau cu el la ospăţ. Iar împăratul a zis fetei: cere de la mine orice voieşti, şi-ţi voi da. Şi s-a jurat fetei, zicând: orice vei cere de la mine voi da ţie, până la jumătate din împărăţia mea. Iar ea ieşind, a întrebat pe mama sa: ce să cer? Iar Irodiada a zis: capul lui Ioan Botezătorul. Atunci, îndată a intrat grăbită la împărat şi i-a cerut, zicând: vreau să-mi dai numaidecât pe tipsie capul lui Ioan Botezătorul. Şi împăratul s-a întristat adânc, dar din pricina jurământului şi din pricina celor care şedeau împreună cu el la ospăţ, n-a voit să-i nesocotească cererea. Şi trimiţând îndată pe paznicul temniţei, împăratul a poruncit să aducă capul lui Ioan. Iar acela mergând, i-a tăiat capul în temniţă, l-a adus pe tipsie şi l-a dat fetei, iar fata l-a dat mamei sale. Când au aflat ucenicii lui, au venit, au luat trupul lui Ioan şi l-au pus în mormânt. Şi apostolii s-au adunat la Iisus şi I-au spus toate câte au făcut şi câte au învăţat pe oameni.
Sfântul Nicolae Velimirovici
Întunecatele duhuri ale răutăţii au săvârşit două nelegiuiri grele: prima a fost pricina lepădării lor din ceată Sfinţilor Îngeri; a doua a fost pricina lepădării lor fără putinţă de întoarcere, în cer ei s-au răzvrătit împotriva lui Dumnezeu; căpetenia lor, oarbă din pricina părerii de sine, a vrut să se facă deopotrivă cu Dumnezeu. Aruncaţi din cer în tărâmul de sub cer pentru nelegiuita lor încercare, ei au pizmuit fericirea omului nou-zidit şi au săvârşit o nouă fărădelege: amăgindu-l pe om, l-au tras în căderea lor.
Cea din urmă nelegiuire a îngerilor căzuţi a hotărât soarta lor pentru totdeauna: prin ea au pus asupra lor pecetea răului pe veci; din pricina ei s-a depărtat de la ei cu desăvârşire harul lui Dumnezeu; au fost lăsaţi în seama lor, în seama răutăţii lor, în seama păcatului lor, pe care l-au zămislit şi l-au născut în ei, de care au îngăduit să se pătrundă firea lor. De atunci niciun gând bun, niciun simţământ bun nu i-a mai venit îngerului lepădat. El este pe de-a-ntregul, cu totul, cufundat în rău, doreşte răul, născoceşte răul. Ars de o sete nepotolită a răului, el caută să se sature prin rău- şi nu poate. Tot răul pe care l-a săvârşit şi îl săvârşeşte i se pare neîndestulător în faţa răului pe care şi-l închipuie el, pe care îl caută setea lui cea cu neputinţă de răbdat după rău. Fiind zidit înger purtător de lumină el a fost aruncat, pentru nelegiuirile lui, mai jos decât toate dobitoacele pământului.
Prin puterea credinţei să înălţăm ochiul minţii spre veşnicie, spre negrăita fericire care-i aşteaptă pe drepţi în veşnicie şi spre chinurile tot atât de negrăite care îi aşteaptă acolo pe următorii nepocăiţi şi îndărătnici ai şarpelui. „Şarpele se târăşte mereu pe pământ, potrivit osândei rostite de Sus asupra lui”, a zis Sfântul Ioan Gură de Aur: „de vrei să fii ferit de muşcătura lui cea otrăvită, fii mereu cu mintea şi cu inima mai presus de pământ”. Atunci te vei putea împotrivi lui– şi el, trufaşul, nesuferind împotrivirea, va fugi de la tine.
Dar unde sunt oamenii ţinuţi de duhul necurat? Unde sunt acei oameni pe care el să îi sfâşie şi să-i chinuie precum îl sfâşia şi-l chinuia pe tânărul pomenit acum în Evanghelie? S-ar părea că nu sunt ori că sunt foarte rari: aşa cugetă cel care priveşte superficial la toţi şi aduce viaţa sa pământească jertfa împrăştierii şi plăcerilor păcătoase.
Sfinţii Părinţi cugetă altfel: „De când diavolul împreună cu dracii lui”, spun ei, „l-au făcut pe om, prin neascultare, surghiunit din rai şi despărţit de Dumnezeu, a dobândit îngăduinţa a clătina în chip gândit, noaptea şi ziua, partea cuvântătoare a fiecărui om”.
În chip asemănător cu chinurile pe care, precum istoriseşte Evanghelia, le suferea trupul tânărului din partea duhului răutăţii pătimeşte din pricina acestuia şi sufletul care cu deosebită osârdie s-a supus înrâuririi lui şi a socotit drept adevăr minciună ucigaşă, pe care el ne-o înfăţişează neîncetat spre pierzarea noastră, ascunzând-o sub masca adevărului pentru a înşela mai lesne şi a avea mai multă izbândă în facerea sa de rău.
Cu ce arme lucrează asupra noastră îngerul căzut? Cu precădere prin gândul păcătos şi prin închipuirea păcătoasă. De cei care i se împotrivesc fuge, iar pe cei care nu-l cunosc, care stau de vorbă cu el şi se încred lui îi clatină, îi chinuie şi îi pierde. Precum el însuşi umblă pe pântece şi nu este în stare de gânduri duhovniceşti, aşa şi înaintea închipuirii noastre zugrăveşte în culori vii această lume trecătoare cu farmecul şi desfătările ei, şi totodată începe să stea de vorbă cu sufletul despre înfăptuirea unor visări cu neputinţă de împlinit. El ne îmbie cu slavă pământească, ne îmbie cu bogăţia, ne îmbie cu îmbuibarea, ne îmbie cu desfătarea necurăţiilor trupeşti, la care, după cum spune Sfântul Vasilie cel Mare, nu doar că a primit încuviinţare, ci el însuşi, care a fost zidit duh netrupesc, s-a făcut părinte al lor. El ne îmbie cu toate acestea în închipuire şi, totodată, ne arată mijloace nelegiuite de înfăptuire a visărilor nelegiuite. El ne aruncă în întristare, în trândăvie, în deznădejde- pe scurt, se îngrijeşte neadormit de pierzarea noastră prin mijloace atât frumoase, cât şi urâte la înfăţişare: şi prin păcatul vădit, şi prin acoperit cu masca binelui, înmiresmat cu momeală plăcerii.
Credinţa, arma biruinţei asupra lumii, este totodată arma biruinţei asupra îngerilor căzuţi. Cine, privind cu ochiul credinţei în veşnicia vestită de Cuvântul lui Dumnezeu, nu se va răci faţă de întâietăţile vremelnice ale lumii? Cine, fiind adevărat ucenic al Domnului nostru Iisus Hristos, va vrea să calce atotsfintele Lui porunci de dragul desfătării păcătoase, ce se înfăţişează ademenitoare înainte să o gustăm, iar după ce o gustăm ne apare dezgustătoare şi ucigaşă? Ce putere poate avea asupra ucenicului lui Hristos vraja priveliştii întâietăţilor şi desfătărilor pământeşti, sau chiar şi cea înspăimântătoare a nenorocirilor pământeşti, pe care viclenii draci le zugrăvesc pentru a-l aduce pe privitor în trândăvie şi deznădejde- ce putere poate avea ea atunci când, prin puterea Cuvântului lui Dumnezeu în sufletul lui, s-a întipărit priveliştea măreaţă a veşniciei, înaintea căreia orice privelişte pământească este palidă şi nimicnică?
Iubiţi fraţi! De ce să nu fim şi noi biruitori ai lumii şi ai stăpânitorului acestei lumi? I-au biruit oameni asemenea nouă, îmbrăcaţi cu trup şi cu neputinţele omenirii; i-au biruit nu doar bărbaţi viteji- i-au biruit şi bătrâni şubrezi, şi femei slabe, şi copii mici; au biruit, şi nu ne-au lăsat nicio dezvinovăţire pentru înfrângere, dacă ne vom supune acestor vrăjmaşi ai noştri. Înaintea lor stătea aceeaşi lume cu amăgirile ei; împrejurul lor se târau aceiaşi şerpi nevăzuţi, care şi-au dat toată silinţa ca să arunce sufletele lor în ţărână.
Această credinţă, care se numeşte îndrăznire către Dumnezeu se dobândeşte prin rugăciunea ascultată de Dumnezeu, însoţită de post şi fapte bune. Fireşte că lumea piere din faţa celui care Îl vede pe Dumnezeu! Şi stăpânitorul ei nu mai are pe ce se sprijini în lupta sa. Amin!
