– Gheronda, după ce-am făcut un gest urât, gândul îmi spune că rugăciunea mea nu este plăcută lui Dumnezeu.
– Dacă gândul acesta vine din adevărată smerenie și spui: „Îl întărât pe Dumnezeu cu purtarea mea urâtă”, atunci simţi dumnezeiască mângâiere. Dacă însă te mâhnești în chip egoist și spui: „Cum am ajuns eu în această stare?”, nu primești mângâiere, pentru că: „Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă”[1]. Dumnezeu nu ascultă rugăciunea celui mândru, pentru că mândria este zid.
Pentru ca rugăciunea noastră să fie auzită, trebuie să iasă din „inimă înfrântă și smerită”[2]. Atunci când spunem cu multă smerenie: „Dumnezeul meu, în halul în care sunt, cum să mă auzi?”, îndată ne aude Bunul Dumnezeu.
– Gheronda, de ce uneori, când am vreo ispită, nu mă pot ruga?
– Dacă ai o ispită și nu poţi face rugăciune, să știi că există înlăuntrul tău egoism și slavă deșartă. Și ispita va rămâne până ce se va scârbi omul de sine însuși. De îndată ce se va scârbi, va ajuta și Hristos, iar ispita va trece.
– Gheronda, Îl rog pe Dumnezeu să mă ajute să mă slobozesc de obrăznicie, dar nu văd niciun rezultat.
– Când cineva se nevoiește și se roagă, dar nu se vede niciun rezultat, înseamnă că există fie egoism, fie mândrie, fie predispoziţie spre mândrie, care împiedică Harul lui Dumnezeu să lucreze prin mijlocirea rugăciunii. Orice cerem în rugăciune, Bunul Dumnezeu ne dă, dacă avem smerenie și simţirea păcătoșeniei noastre.
– Gheronda, și ce să fac atunci când Îl rog cu durere pe Dumnezeu să mă slobozească de o neputinţă și fac și nevoinţa cuvenită, dar nu mă ajută fiindcă am mândrie?
– Să ceri anticipat iertare de la Dumnezeu. Să spui: „Dumnezeul meu, mândria mea e cea care împiedică ajutorul Tău, dar, Te rog, luminează-mă să înţeleg ce trebuie să fac, ca să-mi biruiesc neputinţa”. Din clipa în care vei accepta că ai mândrie și că de aceea nu cedează acea neputinţă, Dumnezeu te va înștiinţa și de unde vine, ca să te nevoiești să tai pricinile.
– Gheronda, cum trebuie să simt în timp ce mă rog?
– Să simţi în chip smerit, ca să te ajute Dumnezeu. Cel smerit nu are voia sa, ci face ascultare de voia lui Dumnezeu și păzește poruncile Lui. De aceea și Dumnezeu ascultă rugăciunea lui și-i dăruiește bincuvântări cerești. Cu cât omul Îl ascultă mai mult pe Dumnezeu, cu atât și Bunul Dumnezeu îl ascultă pe el.
[1] Iacov 4, 6; I Petru 5, 5. Vezi și Pilde 3, 34.
[2] Psalmul 50, 19.
Extras din Despre rugăciune – Cuviosul Paisie Aghioritul, editura Evanghelismos.
