Preot Ioan Istrati
O doamnă de 48 de ani îmi scrie. De trei ani încearcă să își găsească o slujbă pe nivelul ei de educație. Peste tot umeri ridicați, promisiuni, minciuni, refuzuri de-a binelea.Femeia a terminat și ultimele economii. E dispusă să lucreze orice, doar să aibă ce mânca.
Îi dau canon spovedanie și Împărtășanie, Paraclisul Maicii Domnului și Acatistul Sfântului Mina.
Îmi zice:
– Părinte, pe mine Dumnezeu nu mă aude. Ori nu știu eu să mă rog, ori ceva păcate grele.
Eu:
– Să nu care cumva să vă aud că-L faceți pe Dumnezeu surd. Dumnezeu ascultă infinit fiecare șoaptă a inimii, e Mirele iubirii veșnice, suferă împreună cu fiecare dintre noi. Vrea doar să găsească o picătură de smerenie, să vă dați afară sinele, ego-ul din inimă, ca să poată intra.
Și dacă intră? Înfloresc toți pomii sufletului și inima devine un Rai.
Femeia ascultă. Face canonul. O pomenesc și eu.
Astăzi, după trei ani de căutări zadarnice, și-a găsit un post la o arhivă, printre acte, cărți și liniște. Exact ce a vrut. Îmi mulțumește.
Eu zic:
– Mulțumiți și vorbiți cu Stăpâna arhivelor sufletului și cu portarul, Sfântul Mina.
