Dumnezeu va da rezolvarea

Bunul Dumnezeu pe toate le va iconomisi în modul cel mai bun, dar este trebuinţă de multă răbdare şi atenţie, pentru că de multe ori oamenii, grăbindu-se să descâlcească iţele, mai mult le încâlcesc. Dumnezeu le descâlceşte cu răbdare. Această situaţie nu va dura mult. Dumnezeu va lua mătura. Pe la anii 1860, fiindcă în Sfântul Munte exista multă armată turcească, în Mănăstirea Iviron nu rămăsese niciun monah pentru o perioadă de timp. Părinţii plecaseră, unii cu Sfintele Moaşte, alţii ca să ajute în Revoluţie. În Mănăstire venea numai un monah de departe care mătura şi aprindea candelele. Înlăuntrul şi în afara mănăstirii era armată turcească, iar acel sărman călugăr mătura şi spunea: „Maica Domnului, oare cât va mai dura situaţia aceasta?”. Odată, pe când se ruga cu durere Maicii Domnului, vede că se apropie de el o femeie- era Maica Domnului- care strălucea şi din chipul ei ieşeau raze de lumină. Ea îi luă mătura din mână şi îi spuse: „Tu nu ştii să mături bine. Voi mătura eu”. Şi a început să măture. Apoi a dispărut în Altar. În trei zile au plecat toţi turcii. I-a alungat Maica Domnului.

Dumnezeu va arunca departe tot ceea ce nu este corect, precum ochiul aruncă orice gunoaie din el. Diavolul lucrează, dar lucrează şi Dumnezeu şi valorifică răul, transformându-l în bine. De pildă, unii oameni sparg plăcile, dar Dumnezeu le ia şi face din ele un mosaic frumos. De aceea nu vă necăjiţi nicidecum, deoarece deasupra a toate şi a tuturor este Dumnezeu, Care stăpâneşte peste toate şi va aşeza pe fiecare pe scăunelul său ca să dea răspuns de ceea ce a făcut, când îl va şi răsplăti potrivit cu cele făcute. Vor fi răsplătiţi cei ce au ajutat o situaţie şi va fi pedepsit cel ce face răul. În cele din urmă, Dumnezeu va pune lucrurile la locul lor, dar fiecare dintre noi va da socoteală pentru ceea ce a făcut în aceşti ani grei, prin rugăciune, prin bunătate.

Astăzi unii încearcă să dărâme credinţa, de aceea iau încet-încet câte o piatră, ca să prăbuşească clădirea credinţei. Însă cu toţii suntem responsabili pentru prăbuşirea aceasta. Nu numai aceia care iau pietrele, ci şi cei care vedem că se dărâmă şi nu încercăm să o sprijinim. Cel care împinge la rău pe altul, va da şi el socoteală lui Dumnezeu pentru aceasta. Dar şi cel de alături va da socoteală, pentru că a văzut pe acela că face rău aproapelui său şi nu a reacţionat.

Lumea crede uşor un om care are darul de a convinge.

– Părinte, poporul este ca o fiară.

– Eu nu mă plâng de fiare. Vezi, animalele nu pot face mare rău, deoarece nu au minte, în timp ce omul care se îndepărtează de Dumnezeu se face mai rău decât cea mai mare fiară. Face mult rău. Oţetul cel mai tare se face din vinul stricat. Celelalte oţeturi artificiale nu sunt aşa de tari… Lucrul cel mai înfricoşător este atunci când diavolul luptă împreună cu un om pervers. Atunci face un rău îndoit celorlalţi, ca şi gândul trupesc atunci când va lupta împreună cu trupul. Atunci va face mai mare rău în trup. Ca diavolul să lucreze împreună cu un astfel de om, trebuie ca acesta să fie abil, să aibă intenţie rea, răutate.

În continuare- Doamne fereşte-, aceştia vor pricinui greutăţi, vor strâmba pe oameni, mănăstiri. Bisericii şi monahismului le vor face rău, deoarece îi vor împiedica în planurile lor. Situaţia de azi poate fi înfruntată numai duhovniceşte, iar nu lumeşte. Se va ridica încă puţină furtună şi va arunca afară cutii de conserve, gunoaie, toate cele nefolositoare, dar după aceea se vor lămuri lucrurile. În această situaţie, veţi vedea, unii vor avea plată curată, iar alţii îşi vor achita datoriile. Lucrurile se vor petrece astfel încât nu se va mâhni nimeni pentru necazul prin care vor trece- chiar dacă nu toţi vor spune Slavă Ţie, Dumnezeule!

Cât de mult ne iubeşte Dumnezeu! Acestea care se fac astăzi[1] şi cele pe care se gândesc să le facă, dacă se făceau acum douăzeci de ani, când lumea avea mai multă neştiinţă duhovnicească, ar fi fost foarte greu. Acum însă lumea ştie, Biserica s-a întărit. Dumnezeu îl iubeşte pe om, care este făptura Sa, şi se va îngriji pentru cele de care are trebuinţă. Ajunge numai ca omul să creadă şi să împlinească poruncile lui Dumnezeu.

[1] S‑a spus în iunie 1985.

Extras din Trezire duhovnicească– Cuviosul Paisie Aghioritul, Editura Evanghelismos.

Previous Post

Să dobândim simţământul duhovnicesc

Next Post

Cântare de laudă la Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir

Related Posts
Total
0
Share