Răzvan Bucuroiu
O femeie s-a atins de El, în mijlocul unei busculade generale. Dar cum și de ce s-a atins? Bolnavă fiind de o scurgere de sânge, care ținea de 12 ani – acesta era motivul. Nu era săracă, dovadă că Evanghelistul Luca, doctor el însuși, făcând fișa medicală a bolnavei, descriindu-i simptomele și durata suferinței, menționează că “și-a cheltuit întreaga avere“ pe leacuri și tratamente inutile.
Iar atunci femeia a încercat imposibilul: vine ea spre Mântuitorul, întinde ea mâna spre El, se atinge ea de El. Și nu invers, așa după cum proceda Iisus în astfel de situații. A fost un adevărat efect de împământare: energia dumnezeiască vindecătoare s-a scurs în lutul adamic, în făptura umană. Preaplinul a fost golit unde trebuia, iar Hristos – aparent uimit – întreabă cu skepsis: cine s-a atins de Mine? Cu alte cuvinte: cine a știut să obțină vindecarea pe această cale neobișnuită? Pentru că neobișnuit este să provoci o astfel de reacție, o astfel de minune, “silindu-L” pe Dumnezeu să te vindece pe loc!
Dar oare Hristos nu știa aceasta? Puterile Lui tămăduitoare nu aveau un cifru, un cod după care se manifestau? De bună seamă că da, însă acest episod este unul al încurajării. Al stimulării dorinței și voinței umane de a se apropia de El, cu frică, dar și cu speranță, cu emoție, dar și cu determinare. Cu alte cuvinte, Hristos vrea să scoată din noi tot ceea ce este profund omenesc și viu, tot ceea ce ne leagă de Dumnezeu. Așadar, nu numai din El a ieșit o putere, ci și din ea, din femeie. Puterea de a-L căuta pe Dumnezeul vieții, puterea de a spera că numai El o poate vindeca, puterea de a-L iubi ca pe un Părinte grijuliu și statornic. Da, puterea a țâșnit mai mult din ea, nu atât din El.
