Preot Ioan Istrati
Trăim într-o minciună gigantică și teribilă totodată. Totul e fals, lucios, orbitor (sic), învelit în staniol, briliant, o lume de paiete sinistre și de oglinzi strâmbe în care se vede moartea din noi.
Arma principală a acestei minciuni enorme este promisiunea falsă, găunoasă, iluzia, idealul aporetic, bălirea pavloviană la ce nu avem, domnia materiei, sclavia hârtiei insalubre numite ban, lucirea aurului fals din dinții vrăjitoarei care ne oferă mărul morții.
Promisiunea.
Peste tot ni se promite fericirea, bunăstarea, extazul, odihna, relaxarea, frumusețea, plăcerea. Totul e un mare fals, o evaziune colosală care consumă viața micilor rozătoare de pe pământ.
Media ne livrează contra cost un narativ mincinos, strigător la cer, care dezavuează valoarea și promovează crima. Sistemul comercial integrat ne sufocă cu promisiuni de veșnicie găunoasă. Politica ne promite mereu bunăstarea, deși nu are puterea și mai ales voința de a mișca ceva. Moda, trendurile, aplicațiile, filmele, internetul, sistemul bancar, toate ne promit marea cu sarea fără să ne lase decât gustul amar al neputinței în fața morții.
Periodic, mecanic, sărbătorile consumiste vin să niveleze cu buldozerul ultimele simțăminte de liniște și de iubire. O zbatere enormă pentru plăcere care tocmai plăcere nu aduce. Un drum interminabil prin ambuteiaj pentru câteva ore de ghiftuială la o masă cu vedere la cer. O imersiune sălbatică într-un ciubăr care ne face să uităm de cristelniță. Un ospăț sardanapalic care ne taie foamea de Hristos.
Și peste tot viermuiala enormă a mulțimilor fără sens, îngrămădeala la poarta cea largă a nimicului.
În acest marasm, este necesar cuvântul STOP. Resetarea nu în sensul canaliilor tembele de la Davos, obsedate de control, ci reîntoarcerea la lumina lumânării, la rugăciunea în genunchi, în cărticica rufoasă, sfințită, a mamei, la răcoarea unui colț de Biserică, la plăpânda mângâiere a ochilor Maicii Sfinte din Icoană, la susurul unui izvor, la miracolul pădurii în miez de iarnă, la bucuria din ochii unui copil sărac pe care l-ai omenit cu o ciocolată. Și mai presus de toate, Împărtășirea noastră cu Dumnezeu în Euharistie.
Dacă nu ne desprindem de bulgărele de nimicnicie, vom fi zdrobiți de durerea de a afla că am trăit degeaba pe pământ.
