Preasfințitul Părinte Episcop Ignatie
În Pildele lui Solomon, găsim fiecare, în funcție de profesie sau de pregătire, sfaturi bune și prețioase pentru drumul spre Împărăția lui Dumnezeu.
Așa ar trebui să citim Scriptura, în sensul că, atunci când găsim un cuvânt, acela să devină mâncarea minții noastre. Mintea să fie ca o moară în care noi măcinăm cuvintele lui Dumnezeu pentru ca să iasă făina unei vieți curate în Hristos.
În vremurile acestea atât de delicate și complicate pentru noi oamenii, realizăm cât de fragili și limitați suntem. Dispunem de tehnologie foarte avansată, dar nu putem face față unei epidemii ca cea cu care ne confruntăm.
Dacă ne-am asuma ca popor, frica de Dumnezeu, atunci am putea să urgisim răul, adică să îl risipim. Frica de Dumnezeu este echivalentă cu risipirea răului, cu pulverizarea lui.
Așa este și în viața fiecăruia dintre noi. Dacă suntem pătrunși până în adâncul ființei noastre de frica de Dumnezeu, răul nu-și mai poate face loc, pentru că este anesteziat, distrus de acest antidot.
Frica de Dumnezeu trebuie înțeleasă ca o sfială de a nu greși. Nu este vorba de o fobie.
Noi așa ne raportăm la cei pe care îi iubim foarte tare. Nu vrem să le greșim, vrem să îi odihnim prin gândurile și sentimentele noastre, suntem sfioși.
Sfiala aceasta este frica de a nu le greși celor din jur, de a nu-i supăra.
La fel, dacă am fi pătrunși de această grijă să nu-L supărăm pe Dumnezeu, să nu-L mâhnim prin faptele noastre, putem să urgisim răul.
Mândria și obrăznicia este calea răutății.
Omul mândru și obraznic este și un om rău. Merg mână în mână. Mândria, obrăznicia și răutatea sunt surori foarte bune.
Mai este ceva despre care nu vorbim foarte des: ”gura aprigă”. Adică cea foarte slobodă, tăioasă, care pune la punct imediat, aspră, care nu se cenzurează în niciun fel și taie în carne vie.
Despre aceasta se spune că o urăște Dumnezeu.
De ce, dintre toate păcatele amintite acum, ni se spune despre gura aprigă că o urăște Dumnezeu? Pentru că prin gura aprigă poți otrăvi sufletul unui om. Cuvintele pot să fie atât de toxice încât să îl omori pe un om.
Nu ne controlăm, nu suntem înțelepți să drămuim cuvintele pe care le rostim!
Cred că Dumnezeu a îngăduit să ne mai retragem puțin din zgomotul lumii, ca pământul, universul să mai poată respira. Probabil murdăream prea mult, prin atitudinile noastre, prin negrija noastră, lumea în care trăim.
Străzile respiră mai mult pentru că nu mai sunt șoferi care să înjure atât de mult. Spațiul în care trăim era întinat de vorbele noastre urâte, de înjurăturile noastre. A venit vremea să se purifice prin retragerea noastră, prin a sta în casele noastre.
Probabil supermarket-urile nu mai sunt atât de invadate de duhul consumismului necontrolat. Poate că numai în felul acesta pământul își capătă, într-un fel, pacea de care avea atâta nevoie.
Omul zilelor noastre, un om zgomotos, nu poate să îi dăruiască pământului această pace decât prin retragerea lui.
Ne este frică de ceea ce vine. Sunt oameni panicați. Le este mai frică de moarte decât de Dumnezeu.
Aceasta este tragedia, că ne este mult mai frică de moarte decât de Dumnezeu.
Este o vreme a cernerii. Este esențial să rămânem neclintiți în credința noastră și să nu ne încovoiem în fața încercărilor reale care vin.
Un om credincios nu se panichează, ci toate le lasă în mâna lui Dumnezeu.
Nu lăsăm rugăciunea!
Sursa: https://episcopiahusilor.ro/
