Preot Alexandru Lungu
Este liniștea aceea apăsătoare și totodată plină de nădejde. Este Sâmbăta Mare. Cimitirele își îmbracă haină de sărbătoare, pentru că Hristos nu învie doar El, ci, odată cu ridicarea Sa din mormânt, golește iadul de oameni.
La cimitirul din vârful orașului înmormântare smerită, puțini oameni și din boxe vocea Părintelui îmi duce gândul la Bartolomeu Anania. Ce greu trebuie să fie să întărești familia care rămâne fără mamă sau tată, frate ori soră, într-un ceas de sărbătoare. Și totuși câtă binecuvântare să iei parte la Înviere din orice postură, căci nimeni din cei ce L-au cunoscut pe Hristos nu mai moare.
Plec spre alt cimitir și din nou înmormântare, alai mare de oameni, flori și coroane, cimitirul se îmbracă ușor in lumină, puține morminte la care să nu vegheze măcar o candelă.
Din câte zile are anul niciuna nu poate să-ți trezească mai multă mireasmă ca Sâmbăta de dinaintea Învierii. Și totuși fiecare sâmbătă din an, ne pregătește pentru o Duminică a Învierii.
Gospodinele dau ultimele retușuri prin cotloanele caselor, iar bucătăriile-s toate pomi interziși în aceste ore, ce răbdare și așezare să reziști ispitei când toate-s bune și muncite împreună.
Câteva ceasuri ne despart de noaptea cea albă, când întunericul va fi copleșit de lumina lumânărilor, iar văzduhul tot se va umple de Hristos a înviat! Vizualizez deja mulțimile de faruri care se apropie de locașurile sfinte, aducând ucenici și ucenice pregătiți să stea la întâlnirea cea tainică din noaptea Învierii cu Îngerul și mironosițele femei, cu grădinarul și, mai spre dimineață, cu Hristos, care Se va oferi tuturor spre hrană.
Lumina din lumânare se va stinge oricâte candele vom schimba, un curent, o clipă de neatenție, o întârziere de câteva secunde și acel foc primit din vreun Altar de țară unde nu există poteci accesibile și nici avioane gata să parașuteze lumina din mormântul Ierusalimului, dar Hristos e în orice Potir, fie de aur sau argint, iar pe El trebuie să-L primim în dimineața Învierii Acasă. Casa inimii trebuia maturată și aspirată în aceste ultime ore, iar oaspetele de seamă în această noapte nu om, ci Dumnezeu.
Dacă sunteți plecați la vreo cabană sau faceți sărbătorile într-o zonă turistică, dacă ați primit vizita celor dragi veniți din străinătate, copii, părinți, frați, lăsați toate și stați mai întâi la masa Euharistică, căutați un schit smerit sau mănăstire din zonă, la noapte nu avem voie să fim decât într-un singur duh. Puneți pentru binecuvântare într-un coș de paie, puțină hrană, pască, ouă, carne și aduceţi-le spre binecuvântare. Abia după ce sunt stropite în tâmpla nopții cu agheasmă și preotul citește rugăciunea de binecuvântare, putem gusta dintr-o masă sfântă.
Și dacă aveți pe stradă, sau în apropiere vreo casă fără lumină, o mamă ce își crește singură copiii, nu treceți indiferenți pe lângă ei, lăsați-le lumina din noaptea Învierii și coșul cu bucate, iar Hristos va fie oaspete la masă voastră, căci oricine va da unuia din acești frați prea mici ai mei, Mie îmi dă.
Să luminăm noaptea Învierii și să transformăm lumea întreagă într-un Rai, doar Hristos a înviat.
“Unde-ţi este moarte, boldul? Unde-ţi este iadule, biruinţa? Înviat-a Hristos.”
