Preot Ioan Istrati
Când te împărtășești cu Dumnezeu în Euharistie, El intră și Se odihnește ca un Prunc în inima ta. Și ți-e frică și să respiri ca să nu plece Bebelușul dumnezeiesc din tine. Și nu te poți încrunta, că Se întristează Minunea universului.
Și Sângele Lui îți trece prin vene.
Și simți o picătură din ceea ce a simțit Maica Domnului când era însărcinată cu Dumnezeu. Taina Nașterii lui Hristos în inima Sfinților, asta e Euharistia. Maternitatea duhovnicească, zbaterea de inimă și iubirea fără de hotar față de Creatorul vieții tale.
Și mereu uiți că e acolo în tine, dar îți amintești și te doare nimicnicia ta, și te rogi: rămâi cu noi că este spre seară.
Și închizi ochii și vezi ochii Lui preacurați, cu o geană de lacrimi în Grădina Ghetsimani a inimii tale.
Și îți vin gânduri de ură, de răzbunare sau de necurăție, dar le zdrobești de Piatra Hristos din inima ta. Și ți-e rușine să-L întristezi. Îl păstrezi că pe o Lumină în noaptea viforoasă și inima îți bate mai încet ca să nu-L trezești pe Bebeluș din somnul care îți dă viață. Și ce durere când Îl pierzi prin păcate.
El îți iartă păcatele din trecut prin scump Sângele Lui, dar te povățuiește și în viitor. El e proorocia vieții tale în îmbrățișare cu Dumnezeu.
Și Îl hrănești cu viața ta și te hrănește cu viața Lui și cu nemurirea Lui.
Și încerci – creatură mică și penibilă – să gândești ca El, să simți un pic din iubirea Lui, să te doară puțin durerile Lui, durerile lumii.
Și zâmbește în tine și te iubește infinit. Și face Casă în tine.
Știi că vei cădea mereu ca o gânganie mică și proastă, dar te ridici iar și pășești spre el. Ca un bebeluș spre mama lui.
