La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul. Acesta era întru început la Dumnezeu. Toate prin El s-au făcut; şi fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut. Întru El era viaţă şi viaţa era lumina oamenilor. Şi lumina luminează în întuneric şi întunericul nu a cuprins-o. Fost-a om trimis de la Dumnezeu, numele lui era Ioan. Acesta a venit spre mărturie, ca să mărturisească despre Lumină, ca toţi să creadă prin el. Nu era el Lumina ci ca să mărturisească despre Lumină. Cuvântul era Lumina cea adevărată care luminează pe tot omul, care vine în lume. În lume era şi lumea prin El s-a făcut, dar lumea nu L-a cunoscut. Întru ale Sale a venit, dar ai Săi nu L-au primit. Şi celor câţi L-au primit, care cred în numele Lui, le-a dat putere ca să se facă fii ai lui Dumnezeu, Care nu din sânge, nici din poftă trupească, nici din poftă bărbătească, ci de la Dumnezeu s-au născut. Şi Cuvântul S-a făcut trup şi S-a sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr. Ioan mărturisea despre El şi striga, zicând: Acesta era despre Care am zis: Cel care vine după mine a fost înaintea mea, pentru că mai înainte de mine era. Şi din plinătatea Lui noi toţi am luat, şi har peste har. Pentru că Legea prin Moise s-a dat, iar harul şi adevărul au venit prin Iisus Hristos.
Vederea lăuntrică
Sfântul Ioan Gură de Aur, Comentariu la Evanghelia după Ioan, Omilia a II-a, traducere si note de asist. drd. Sabin Preda, Revista „Studii teologice”, Seria a III-a, anul II, nr. 1, ianuarie-martie, 2006, pp. 177-l94
„Căci precum ochiul, când este curat şi limpede, are vederea ascuţită şi nu oboseşte uşor când priveşte de aproape cele mai mici corpuri, iar pe când se revarsă asupra lui vreun lichid vătămător de pe cap, sau când urcă vreun fum înecăcios cu flăcări, acela nu îl lasă să mai vadă bine nimic, nici măcar din corpurile mai mari, la fel se întâmplă şi cu sufletul. Fiindcă atunci când este curat şi nu are nicio patimă să îl împiedice, priveşte cu putere la cele la care trebuie să privească. Dar când, tulburat de multele patimi, îşi pierde virtutea sa, către nimic înalt nu se mai poate mişca, ci oboseşte repede şi cade înapoi; şi se întoarce către somn şi moleşeală, ignorând cu totul cele ce l-ar putea interesa pentru virtute şi viaţă, şi nu le gustă defel cu prea mare bunăvoinţă”.
Sursa: http://ziarullumina.ro
