Sfatul fariseilor
„În vremea aceea arhiereii și fariseii au adunat sobor împotriva lui Iisus și ziceau: Ce este de făcut, pentru că Omul acesta săvârșește multe minuni? Dacă-L lăsăm așa, toți vor crede în El și vor veni romanii și ne vor lua și țara și neamul. Iar Caiafa, unul dintre ei, care în anul acela era arhiereu, le-a zis: Voi nu știți nimic; nici nu gândiți că ne este mai de folos să moară un om pentru popor, decât să piară tot neamul. Dar aceasta n-a zis-o de la sine, ci, fiind arhiereu al anului aceluia, a prorocit că Iisus avea să moară pentru neam. Și nu numai pentru neam, ci și ca să adune laolaltă pe fiii lui Dumnezeu cei risipiți. Deci, din ziua aceea, s-au hotărât să-L omoare. De aceea, Iisus nu mai umbla pe față printre iudei, ci a plecat de acolo într-un ținut aproape de pustie, într-o cetate numită Efraim, și acolo a rămas cu Ucenicii Săi. Și erau aproape Paștile iudeilor și mulți din țară s-au suit la Ierusalim mai înainte de Paști, ca să se curățească. Deci, căutau pe Iisus și, pe când stăteau în Templu, ziceau între ei: Ce vi se pare? Oare nu va veni la sărbătoare? Iar arhiereii și fariseii dăduseră porunci ca, dacă va ști cineva unde este, să dea de veste, ca să-L prindă.”
Despre moartea sufletului
Sfântul Ioan Scărarul, Scara, Cuvântul al XVIII-lea, 115-116, Editura Cuvântul Vieții, București, 2020, pp. 250; 253
„Nesimțirea, atât a trupului, cât și a duhului, este moarte a simțământului ajuns în nesimțirea cășunată de lunga boală duhovnicească și nepăsare. Împietrirea inimii este o veche nepăsare, amorțeală sufletească; e odraslă a trufiei, capcană a sârguinței, lat pus bărbăției, nesimțirea părerii de rău pentru păcat, poartă a deznădejdii, maică a uitării de cele dumnezeiești și, după părăsirea ei, este maică a propriei sale mame: despărțirea de frica de Dumnezeu. (Cel) nesimțitor este un fără de minte tâlcuitor ce singur se osândește, avocat apărător al propriului său pârâș, orb care învață pe alții cum să vadă, doctor care vorbește de vindecarea unei răni pe care nu încetează să o zgândăre, scărpinând-o. Vorbește împotriva mâncărurilor vătămătoare, dar nu contenește mâncarea unor astfel de bucate.
(…) Deci, sărmanul de mine, uimit de cuvintele acelei năuce (Sfântul vorbește cu patima nesimțirii inimii), am întrebat-o de numele cui a născut-o, voind să-l cunosc. Iar ea mi-a răspuns: Eu n-am nicidecum dovadă de naștere și nu știu de ce zămislirea mea este amestecată și nestatornică. Pe mine mă întărește îmbuibarea și cresc cu vremea; deprinderea rea m-a întocmit pe mine, și cine va fi stăpânit de această deprindere nu se va libera de mine. Stăruiește în multă priveghere, cugetând la veșnica Judecată, poate așa te voi slăbi puțin. Cercetează cu agerime pricina care m-a sădit în tine și luptă vârtos împotriva maicii mele, pentru că ea nu în toate împrejurările este singură. Roagă-te des în fața mormintelor, ca să rămână zugrăvită în inima ta, neștearsă, icoana morților… Totuși, dacă această icoană nu va fi zugrăvită cu condeiul postirii, nu mă vei birui în veac.”
Sursa: http://ziarullumina.ro.
