Lumina lumii
„Zis-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: Cât aveți Lumina, credeți în Lumină, ca să fiți fii ai Luminii. Acestea le-a vorbit Iisus și, plecând, S-a ascuns de ei. Dar, deși a făcut atâtea minuni înaintea lor, ei tot nu credeau în El, ca să se împlinească prin aceasta cuvântul prorocului Isaia, pe care l-a zis: «Doamne, cine a crezut în ceea ce a auzit de la noi? Și brațul Domnului cui s-a descoperit?» De aceea nu puteau să creadă, că iarăși a zis Isaia: «Au orbit ochii lor și a împietrit inima lor, ca să nu vadă cu ochii și să nu înțeleagă cu inima și ca nu cumva să se întoarcă, și Eu să-i vindec». Acestea a zis Isaia când a văzut slava Lui și a grăit despre El. Însă și dintre căpetenii mulți au crezut în El, dar nu mărturiseau din pricina fariseilor, ca să nu fie izgoniți din sinagogă; pentru că au iubit slava oamenilor mai mult decât slava lui Dumnezeu. Iar Iisus a strigat și a zis: Cel ce crede în Mine nu crede în Mine, ci în Cel ce M-a trimis pe Mine. Și cel ce Mă vede pe Mine vede pe Cel Care M-a trimis pe Mine. Eu Lumină am venit în lume, pentru ca oricine crede în Mine să nu rămână în întuneric. Și, dacă aude cineva cuvintele Mele și nu le păzește, nu îl judec Eu; căci n-am venit ca să judec lumea, ci ca să mântuiesc lumea.”
Cunoașterea luminează sufletul
Clement Alexandrinul, Stromatele, Stromata a VII-a, Cap. XVI, 104, 3-6, 105, 1-3, în Părinți și Scriitori Bisericești (1982), vol. 5, pp. 542-543
„Dar cunoașterea nu-i a tuturor! (I Corinteni 8, 7), spune apostolul. Nu vreau să nu știți voi, fraților, spune iarăși apostolul, că toți au fost sub nor (I Corinteni 10, 1) și s-au împărtășit cu mâncare duhovnicească și băutură duhovnicească (I Corinteni 10, 3-4); e lămurit, deci, că nu toți care au auzit cuvântul au înțeles măreția gnozei, în faptă și cuvânt. De aceea apostolul a și adăugat: Dar nu cu toți aceia a binevoit Dumnezeu (I Corinteni 10, 5). (…) Da, obiectează unii, dar s-a spus: cunoașterea îngâmfă (I Corinteni 8, 1). Acelora le spunem: Poate s-a spus că aparenta cunoaștere îngâmfă, dacă înțelegi să tălmăcești cuvântul acesta prin: a umple de fumul îngâmfării. Dar dacă, ceea ce-i și mai bine, cuvintele apostolului înseamnă a gândi lucruri înalte și adevărate, atunci nedumerirea încetează. În continuare, vom întări spusele noastre cu texte din Scriptură. Înțelepciunea, spune Solomon, a îngâmfat pe fiii ei (Înț. Sir. 4, 12), dar asta nu înseamnă că Domnul a insuflat copiilor mândrie pentru învățătura lor, ci că ei au dobândit încredere în adevăr, au dobândit o idee înaltă despre gnoză care le-a fost predată prin Scriptură; acest gând îi face să disprețuiască tot ce îi târăște la păcat. Așa se tâlcuiește cuvântul «a îngâmfa»; cuvântul înseamnă măreția înțelepciunii, sădită copiilor în timpul școlarizării, prin cele ce învață. Astfel, apostolul spune: Și voi cunoaște nu cuvântul celor ce s-au îngâmfat, ci puterea (I Corinteni 4, 19), dacă ați înțeles Scripturile cu gânduri înalte – ceea ce este și adevărat; că nimic nu-i mai mare decât adevărul.”
Sursa: http://ziarullumina.ro
