„Zis-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: Cât aveți Lumina, credeți în Lumină, ca să fiți fii ai Luminii. Acestea le-a vorbit Iisus și, plecând, S-a ascuns de ei. Dar, deși a făcut atâtea minuni înaintea lor, ei tot nu credeau în El, ca să se împlinească prin aceasta cuvântul prorocului Isaia, pe care l-a zis: «Doamne, cine a crezut în ceea ce a auzit de la noi? Și brațul Domnului cui s-a descoperit?» De aceea nu puteau să creadă, că iarăși a zis Isaia: «Au orbit ochii lor și a împietrit inima lor, ca să nu vadă cu ochii și să nu înțeleagă cu inima și ca nu cumva să se întoarcă, și Eu să-i vindec». Acestea a zis Isaia când a văzut slava Lui și a grăit despre El. Însă și dintre căpetenii mulți au crezut în El, dar nu mărturiseau din pricina fariseilor, ca să nu fie izgoniți din sinagogă; pentru că au iubit slava oamenilor mai mult decât slava lui Dumnezeu. Iar Iisus a strigat și a zis: Cel ce crede în Mine nu crede în Mine, ci în Cel ce M-a trimis pe Mine. Și cel ce Mă vede pe Mine vede pe Cel Care M-a trimis pe Mine. Eu, Lumină am venit în lume, pentru ca oricine crede în Mine să nu rămână în întuneric. Și, dacă aude cineva cuvintele Mele și nu le păzește, nu îl judec Eu; căci n-am venit ca să judec lumea, ci ca să mântuiesc lumea.”
Hristos – viața lumii
Fericitul Augustin, Predici la marile sărbători, Predica 265/B, 4-5, în Părinți și Scriitori Bisericești (2014), vol. 13, pp. 391-392
„Astfel a iubit Dumnezeu neamul omenesc, încât pe Fiul Său, Cel Unul-Născut, L-a dat pentru viața lumii (cf. Ioan 3, 16). Dacă Tatăl nu ar fi dat viața, noi nu am fi avut viață, iar dacă viața nu ar fi murit, moartea nu ar fi fost ucisă. De bună seamă, viața este Domnul Hristos, despre Care Evanghelistul Ioan a spus: Acesta este adevăratul Dumnezeu și viața veșnică (I Ioan 5, 20). Căci El a amenințat moartea cu moarte, prin prorocul care a spus: O moarte, voi fi moartea ta! O iadule, voi fi chinul tău! (Osea 13, 14) Ca și cum ar fi spus: Eu, murind, te voi ucide, Eu te voi mistui, Eu îți voi lua toată puterea, Eu îi voi izbăvi pe cei pe care i-ai ținut în robie. Ai vrut să Mă înhați pe Mine nevinovat; deci este drept să îi pierzi pe cei pe care ai vrut să îi ții în stăpânire. Am fost făcuți moștenitori ai vieții veșnice. Așadar, și a murit Viața și a dăinuit Viața, și a înviat Viața și, prin moartea Sa, ucigând moartea, ne-a dat nouă viață. Moartea a fost înghițită de biruința (I Corinteni 15, 54) lui Hristos, Care este viața veșnică. Deci, după cum a spus Apostolul, a înghițit moartea ca noi să fim moștenitori ai vieții (cf. I Petru 3, 18). Am devenit moștenitori ai vieții veșnice prin Hristos, prin Care am fost izbăviți de moartea veșnică și ale cărui mădulare noi suntem, mai presus de orice îndoială. În a patruzecea zi, adică astăzi, Domnul Iisus S-a urcat la cer, în timp ce Apostolii priveau și se minunau (cf. Fapte 1, 9), iar, în vreme ce ei stăteau acolo și vorbeau, pe neașteptate, un nor L-a luat și a fost dus de la ei în cer.”
Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, Cartea a Unsprezecea, Cap. 9, în Părinți și Scriitori Bisericești (2000), vol. 41, p. 1040
„Trupul Domnului s-a sfințit prin puterea Cuvântului unit cu el, fiind făcut astfel împreună-lucrător în binecuvântarea noastră tainică, în așa fel că poate să ne sădească și nouă sfințenia lui. Însuși Domnul și Mântuitorul vorbind cândva iudeilor și spunând multe despre Trupul Său, L-a numit pâine adevărată de-viață-făcătoare: pâinea, zice, pe care Eu o voi da pentru viața lumii este Trupul Meu (Ioan 6, 51). Și aceia uimindu-se foarte și nedumerindu-se nu puțin cum firea trupului pământesc le-ar putea fi pricină de viață veșnică, răspunzând, El le-a zis: Duhul este cel ce dă viață; trupul nu folosește la nimic. Cuvintele pe care vi le-am spus sunt duh și viață (Ioan 6, 63). Aici spune iarăși că trupul nu poate fi de niciun folos celor ce-L primesc, pentru sfințire și dăruirea vieții (cât privește firea trupului în sine), dar când e înțeles și crezut ca Templu al Cuvântului, atunci va fi desigur pricinuitor al sfințirii și vieții, desigur nu pentru el însuși, ci pentru Dumnezeu Cel unit cu el, Care este Sfânt și Viață. Deci, atribuind totul lucrării dumnezeieşti, spune Ucenicilor Săi că nu le va fi spre pagubă, în ce priveşte păzirea în viaţă, plecarea Lui cu Trupul. Căci Mântuitorul, deşi Se va acoperi faţă de oameni, nu Se va despărţi de cei ce-L iubesc, ci va fi iarăşi împreună cu ei prin puterea dumnezeiască. Acestea le grăiesc în lume, ca să fie deplină bucuria Mea în ei.”
Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Luca, Omilia 37 (Luca 7, 11-16)
Hristos l-a înălțat pe cel care cobora în mormânt. Cum a făcut aceasta este spus limpede: „s-a atins de sicriu și a zis: Tinere, ţie îţi zic, scoală-te”. De ce nu a fost de ajuns un singur cuvânt pentru a-l învia pe cel care zăcea mort? Ce a fost atât de greu la aceasta sau la cea dinainte? Ce e mai puternic decât Cuvântul lui Dumnezeu? De ce nu a făcut minunea printr-un singur cuvânt și a atins și mormântul? Pentru ca voi, dragii mei, să învățați că Trupul Sfânt al lui Hristos mântuiește oamenii. Trupul Cuvântului Atotputernic este Trupul vieții și a fost îmbrăcat cu puterea Sa. Cum fierul care se atinge de foc devine fier, în adevăratul sens al cuvântului, și își plinește funcțiile, așa și Trupul lui Hristos are puterea de a da viață și de a birui moartea și stricăciunea, căci este Trupul Cuvântului, dătător de viață. Fie ca Domnul nostru Iisus Hristos să se atingă de noi și să ne mântuiască de lucrarea răului, de păcatele trupești și să ne unească întru asemănarea Sfinților.
Sursa: http://ziarullumina.ro.
