„Zis-a Domnul către Ucenicii Săi: Aceasta vă poruncesc: Să vă iubiți unul pe altul. Dacă vă urăște pe voi lumea, să știți că pe Mine mai înainte decât pe voi M-a urât. Dacă ați fi din lume, lumea ar iubi ce este al său; dar, pentru că nu sunteți din lume, ci Eu v-am ales pe voi din lume, de aceea lumea vă urăște. Aduceți-vă aminte de cuvântul pe care vi l-am spus: Nu este sluga mai mare decât stăpânul său. Dacă M-au prigonit pe Mine, și pe voi vă vor prigoni; dacă au păzit cuvântul Meu, și pe al vostru îl vor păzi. Dar toate acestea le vor face vouă din pricina numelui Meu, fiindcă ei nu cunosc pe Cel Care M-a trimis pe Mine. Dacă n-aș fi venit și nu le-aș fi vorbit, păcat nu ar avea; dar acum n-au cuvânt de dezvinovățire pentru păcatul lor. Cel ce Mă urăște pe Mine urăște și pe Tatăl Meu. Dacă nu aș fi făcut între ei lucruri pe care nimeni altul nu le-a făcut, păcat nu ar avea; dar acum M-au văzut și M-au urât și pe Mine, și pe Tatăl Meu; iar aceasta, ca să se împlinească cuvântul cel scris în Legea lor: «M-au urât pe nedrept». Iar când va veni Mângâietorul, pe Care Eu Îl voi trimite vouă de la Tatăl, Duhul Adevărului, Care de la Tatăl purcede, Acela va mărturisi despre Mine. Și voi mărturisiți, pentru că de la început sunteți cu Mine. Acestea vi le-am spus ca să nu vă poticniți în credința voastră. Vă vor scoate pe voi din sinagogi; și chiar va veni vremea când oricine vă va ucide pe voi va crede că aduce slujire lui Dumnezeu.”
Răsplata Mucenicilor
Salvianus, Despre guvernarea lui Dumnezeu, Cartea a III-a, VI, 22, în Părinți și Scriitori Bisericești (1992), vol. 72, p. 222
„(…) Creștinii, care au urcat treptele persecuțiilor până la intrarea palatului ceresc, făcându-și scări oarecum din băncile de tortură și din grătarele rugurilor de martiraj.”
Actele martirice, Martiriul Sfântului Policarp – Episcopul Smirnei, XXII, 4, în Părinți și Scriitori Bisericești (1982), vol. 11, p. 42
„Se mai spune și aceasta în scrierile lui Irineu, că în ziua și ora la care a pătimit mucenicia la Smirna Policarp, s-a auzit în cetatea Romei, fiind de față Irineu, un glas ca de trâmbiță, zicând: «Policarp a murit ca Mucenic».”
Actele martirice, Martiriul Sfinților Carp, Papil și Agatonica, 37-39, în Părinți și Scriitori Bisericești (1982), vol. 11, p. 169
„Papil, cel dintâi, a fost întins, fiind pironit pe stâlp și, pe când se ruga în liniște, și-a dat sufletul.
Și după el, fiind pironit (pe stâlp) Carp, acesta a zâmbit. Iar cei de față, mirându-se, i-au zis: Ce este, de ce râzi?
Iar fericitul a zis: «Am văzut slava Domnului și m-am bucurat, și am văzut totodată deosebirea față de voi, căci eu nu sunt părtaș la răutățile voastre».”
Sfântul Grigorie de Nyssa, Despre fericiri, Cuvântul VIII, în Părinți și Scriitori Bisericești (1982), vol. 29, p. 396
„Deci, gonirea (prigonirea) martorilor (martirilor) din partea tiranilor este deocamdată dureroasă simțurilor după chipul ei arătat, dar sfârșitul celor ce li se întâmplă întrece toată fericirea.”
Sursa: http://ziarullumina.ro