În vremea aceea, s-au sfătuit arhiereii și bătrânii poporului împotriva lui Iisus, ca să-L omoare, și L-au dus la Pilat, zicând: Răstignește-L! Răstignește-L! Zis-a lor Pilat: Luați-L voi și răstigniți-L, căci eu nu-I găsesc nicio vină! Iudeii i-au răspuns: Noi avem Lege și, după Legea noastră, El trebuie să moară, că S-a făcut pe Sine Fiu al lui Dumnezeu. Deci, când a auzit Pilat acest cuvânt, mai mult s-a temut. Și a intrat iarăși în pretoriu și I-a zis lui Iisus: De unde ești Tu? Iar Iisus nu i-a dat niciun răspuns. Deci, Pilat I-a zis: Mie nu-mi vorbești? Nu știi că am putere să Te eliberez și putere am să Te răstignesc? Iisus a răspuns: N-ai avea nicio putere asupra Mea, dacă nu ți-ar fi fost dat ție de Sus. De aceea, cel ce M-a predat ție mai mare păcat are. Deci Pilat, auzind cuvintele acestea, L-a dus afară pe Iisus și a șezut pe scaunul de judecată, în locul numit «pardosit cu pietre», iar evreiește Gabbata. Și era Vinerea Paștilor, cam la ceasul al șaselea, iar Pilat a zis iudeilor: Iată, Împăratul vostru! Deci au strigat aceia: la-L! la-L! Răstignește-L! Pilat le-a zis: Să răstignesc pe Împăratul vostru? Arhiereii au răspuns: Nu avem împărat decât pe Cezarul. Atunci L-a dat lor, ca să-L răstignească. Și ei au luat pe Iisus și L-au dus ca să fie răstignit. Și, ducându-Și Crucea, a ieșit la locul ce se cheamă «al Căpățânii», care evreiește se zice Golgota, unde L-au răstignit; și împreună cu El au răstignit pe alți doi, de o parte și de alta, iar în mijloc pe Iisus. Iar Pilat a scris o tăbliță și a pus-o deasupra Crucii. Și era scris: Iisus Nazarineanul, Împăratul iudeilor. Deci, mulți dintre iudei au citit această tăbliță, căci locul unde a fost răstignit Iisus era aproape de cetate. Și era scris evreiește, latinește și grecește. Și stăteau lângă Crucea Iui Iisus: Mama Sa și sora Mamei Sale, Maria Iui Cleopa și Maria Magdalena. Deci Iisus, văzând pe Mama Sa și pe Ucenicul pe care îl iubea stând alături, a zis Mamei Sale: Femeie, iată fiul tău! Apoi a zis Ucenicului: Iată, Mama ta! Și, din ceasul acela, Ucenicul a luat-o la sine. După aceea, știind Iisus că acum toate s-au săvârșit, plecându-Și capul, Și-a dat duhul. Deci iudeii, fiindcă era vineri, ca să nu rămână trupurile sâmbăta pe Cruce, căci era mare ziua sâmbetei aceleia, au rugat pe Pilat să le zdrobească fluierele picioarelor și să-i ridice. Deci, au venit ostașii și au zdrobit fluierele picioarelor celui dintâi și ale celuilalt care era răstignit împreună cu el. Dar, venind la Iisus, dacă au văzut că deja murise, nu l-au zdrobit fluierele picioarelor, ci unul dintre ostași cu sulița a împuns coasta Lui și îndată au ieșit sânge și apă. Și cel ce a văzut a mărturisit și este adevărată mărturia lui.
Împărăteasa Elena și descoperirea Sfintei Cruci
Casiodor, Istoria Bisericească tripartită, Cartea a II-a, capitolul VIII, în Părinți și Scriitori Bisericești (1998), vol. 75, pp. 101-102
„Elena, mama împăratului, după numele căreia satul principal din Drepanum a fost numit orașul Helenopol, fiind sfătuită în somn, s-a dus grabnic la Ierusalim; și găsind Ierusalimul pustiu și fără pază, a căutat mormântul lui Hristos. Deși cu mare greutate, l-a găsit totuși (An. 325). Așa că a dat poruncă să fie dărâmat imediat acel templu blestemat. Și a fost dat la iveală monumentul înălțat Domnului, iar în jurul lui, trei cruci dărâmate, și cuie, și totodată și titlul scris cu litere ebraice, grecești și latinești: IISUS NAZARINEANUL REGELE IUDEILOR (Socrate I, 13). Se zice că unul, chiar mort, la atingerea Crucii, ar fi înviat. Despre lemnul acesta Sibila a spus păgânilor: O, de trei ori fericit lemnul pe care a fost răstignit Domnul! Atunci însă au început îndoielile: care cruce a fost a Domnului și care a tâlharilor? De aceea Macarie, întâistătătorul orașului, a rezolvat în felul următor problema acestor îndoieli. Oferind una din acele cruci, împreună cu o cuvântare hotărâtă, unei femei renumite prin noblețea ei, chinuită de o îndelungată suferință, a recunoscut puterea Mântuitorului. Căci de îndată ce Crucea a atins femeia, a alungat suferința cumplitei boli și i-a redat femeii sănătatea (Sozomen II, 1).
Tot așa mama împăratului, dorind să cunoască cu care cuie au fost găurite mâinile lui Hristos, a pus unele în coiful împăratului, pentru ca, apărat de providență, capul fiului ei să îndepărteze sulițele în război; pe altele le-a amestecat cu frâul calului, din grijă pentru împărat, împlinind astfel vechea profeție. Căci prorocul Zaharia a strigat odinioară, zicând: Și va fi (scris) pe frâul calului sfințit lui Dumnezeu atotputernicul (Zaharia 14, 20).
Și a distribuit o parte din crucea mântuitoare familiei regale (Teodoret I, 18).
În credința că orașul în care se va păstra această parte (din Cruce) va fi apărat, a pus, cu devoțiune, partea care a revenit lui Constantin, după cum se spune, în statuia lui, înălțată deasupra columnei purpurii în forul lui Constantin (Socrate I, 13).”
Sursa: http://ziarullumina.ro.
