Tatăl și Fiul
„Zis-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: Tatăl Meu până acum lucrează; și Eu lucrez. Deci pentru aceasta căutau și mai mult iudeii să-L omoare, nu numai pentru că dezlega sâmbăta, ci și pentru că zicea că Dumnezeu este Tatăl Său, făcându-Se pe Sine deopotrivă cu Dumnezeu. A răspuns, deci, Iisus și le-a zis: Adevărat, adevărat zic vouă: Fiul nu poate să facă nimic de la Sine dacă nu va vedea pe Tatăl făcând; căci cele pe care le face Acela, pe acestea le face și Fiul întocmai. Pentru că Tatăl iubește pe Fiul și-I arată toate câte face El și lucruri mai mari decât acestea va arăta Lui, ca voi să vă mirați. Căci, precum Tatăl înviază pe cei morți și le dă viață, tot așa și Fiul dă viață cărora voiește. Tatăl nu judecă pe nimeni, ci toată judecata a dat-o Fiului, ca toți să cinstească pe Fiul precum cinstesc pe Tatăl. Cel ce nu cinstește pe Fiul nu cinstește nici pe Tatăl Care L-a trimis. Adevărat, adevărat zic vouă: Cel ce ascultă cuvântul Meu și crede în Cel Care M-a trimis pe Mine are viață veșnică și la judecată nu va veni, ci s-a mutat din moarte la viață.”
Gândul la Judecată
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Evanghelia după Ioan, omilia 39, 1, în Părinți și Scriitori Bisericești (2016), vol. 15, pp. 362-363
„În toate avem nevoie de multă sârguință, iubiților! Căci vom da socoteală, vom da lămurire amănunțit și despre cuvinte, și despre fapte. Cele ale noastre nu se mărginesc la cele de aici, ci un alt fel de viață ne așteaptă după cea de aici și vom sta în fața unui tribunal înfricoșător. Căci spune Pavel: Trebuie să ne înfățișăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, ca să ia fiecare după cele ce a făcut prin trup, ori bine, ori rău (II Corinteni 5, 10).
Așadar, să ne gândim mereu la acest tribunal și astfel vom putea să fim tot timpul [lucrători] ai virtuții. Cel care alungă din minte ziua aceea ajunge în prăpastie, precum un cal care și-a azvârlit hățul. Căci pângărite sunt – zice – căile lui în toată vremea (Psalmul 9, 25). (…) Dar cel care are mereu această teamă cu înțelepciune înaintează.
Adu-ți aminte – zice – de sfârșitul tău și în veac nu vei păcătui (Înț. Isus Sirah 7, 38). Căci Cel care ne iartă acum păcatele va ședea atunci la judecată; Cel care a murit pentru noi Se va arăta din nou să judece toată făptura. Căci zice: A doua oară fără de păcat Se va arăta celor care cu stăruință Îl așteaptă spre mântuire (Evrei 9, 28). De aceea și aici a zis: Tatăl Meu nu judecă pe nimeni, ci toată judecata a dat-o Fiului, ca toți să-L cinstească pe Fiul cum Îl cinstesc pe Tatăl (Ioan 5, 22-23). Așadar, și Tată Îl vom numi pe El? – întrebi. Să nu fie! De aceea a zis: Pe Fiul, ca să-L cinstim ca pe Tatăl pe Fiul, Care rămâne însă Fiu. Dar cel care Îl numește Tată nu-L mai cinstește pe Fiul ca pe Tatăl, ci pe toate le amestecă.
De vreme ce oamenii nu sunt îmboldiți de facerile de bine precum sunt îmboldiți de pedepse, de aceea a vorbit așa de înfricoșător, pentru ca măcar frica să-i facă să-L cinstească.”
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, omilia IV, VIII, în Părinți și Scriitori Bisericești (1987), vol. 21, pp. 66-67
„Să silim, apoi, cugetul nostru să sfâșie fiara aceea sălbatică, mânia adică; să-i punem în față chinurile înfricoșătorului județ; să-i arătăm că va avea parte de mari bunătăți dacă se împacă cu vrăjmașii, iar dacă se încăpățânează, va fi pedepsit cumplit. Nu se cuvine să ne pierdem vremea în zadar, ci în fiecare zi și în fiecare ceas să avem înaintea ochilor scaunul de judecată al lui Hristos; să ne întrebăm care sunt acele fapte care ne pot da multă îndrăznire înaintea lui Dumnezeu și care sunt acelea care ne măresc osânda. Frământând așa acestea în gândurile noastre, vom birui patimile, vom potoli și vom omorî zburdările trupului nostru, mădularele noastre cele pământești, după cuvântul fericitului Pavel, desfrânarea, necurăția, patima, pofta cea rea, mânia, lăcomia (Coloseni 3, 5), slava deșartă, invidia. Dacă omorâm aceste patimi, ca să nu mai lucreze în noi, vom putea primi Harul Duhului, care este dragostea, bucuria, pacea, îndelungă răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credința, blândețea, înfrânarea (Galateni 5, 22). Acestea să arate deosebirea între un creștin și un necredincios! Acestea să ne fie semnele după care să ne recunoască lumea! Să nu ne împodobim numai cu numele de creștin, nici să ne mândrim cu înfățișarea! Dar, mai bine spus, chiar dacă am avea însușirile pe care le-am enumerat mai sus, nici atunci să nu ne mândrim, ci, mai cu seamă, atunci să ne smerim. Că spune Hristos: Când veți face toate, să ziceți: Slugi netrebnice suntem (Luca 17, 10). Dacă vom fi cu luare aminte asupra noastră și ne vom îngriji de mântuirea noastră, vom putea să ne fim și nouă de foarte mare folos, scăpând de chinurile cele viitoare și să fim și dascăli folositori celor ce privesc la viața noastră, pentru ca, sfârșind bine această viață, să ne învrednicim în cea viitoare și de iubirea de oameni a lui Dumnezeu, pe care face Dumnezeu ca noi toți să o dobândim cu harul și cu îndurările Domnului nostru Iisus Hristos.”
Sursa: http://ziarullumina.ro.
