„Zis-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: Dacă Dumnezeu ar fi Tatăl vostru, M-ați iubi pe Mine, căci de la Dumnezeu am ieșit și am venit. Pentru că n-am venit de la Mine Însumi, ci El M-a trimis. De ce nu înțelegeți vorbirea Mea? Fiindcă nu puteți să dați ascultare cuvântului Meu. Voi sunteți din tatăl vostru diavolul și vreți să faceți poftele tatălui vostru. El de la început a fost ucigaș de oameni și nu a stat întru adevăr, pentru că nu este adevăr întru el. Când grăiește minciuna, grăiește dintru ale sale, căci este mincinos și tatăl minciunii. Dar pe Mine, fiindcă spun adevărul, nu Mă credeți. Cine dintre voi Mă vădește de păcat? Dacă spun adevărul, de ce voi nu Mă credeți? Cel care este de la Dumnezeu ascultă cuvintele lui Dumnezeu; de aceea voi nu ascultați, pentru că nu sunteți de la Dumnezeu. Au răspuns iudeii și I-au zis: Oare nu zicem noi bine că Tu ești samarinean și ai demon? A răspuns Iisus: Eu nu am demon, ci cinstesc pe Tatăl Meu și voi nu Mă cinstiți pe Mine. Dar Eu nu caut slava Mea. Este cine să o caute și să judece. Adevărat, adevărat zic vouă: Dacă va păzi cineva cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac.”
Minciuna și mincinoșii
Sfântul Vasilie cel Mare, Omilii la Psalmi, Omilia la Psalmul LXI, IV, în Părinți și Scriitori Bisericești (2011), vol. 4, pp. 568-569
„Dar netrebnici sunt fiii oamenilor. (Psalmul 61, 9)
[Psalmistul] a văzut că nu toți oamenii urmează poruncii lui Dumnezeu, nici nu sunt de acord să nădăjduiască în Dumnezeu, ci își pun nădejdea în deșertăciunile vieții. De aceea, zice: Dar netrebnici sunt fiii oamenilor, mincinoși sunt fiii oamenilor.
Pentru ce sunt netrebnici? Pentru că sunt mincinoși! Mai cu seamă de unde se vede minciuna lor? O spune [psalmul]: În cântarele lor, ca să nedreptățească (Psalmul 61, 9).
Ce fel de cântare? Oare toți oamenii se folosesc de cântare? Nu toți sunt vânzători de lână sau vânzători de carne, nu toți folosesc aur sau argint sau, ca să spun pe scurt, nu toți se preocupă de aceste materii pe care negustorii obișnuiesc să le schimbe cu cântare și cu greutăți [de cântărit]. (…) Ce înseamnă, așadar, cele ce se spun [în psalm]? [Profetul vrea să spună] că fiecare dintre noi are în interiorul lui un cântar, făcut de Cel care ne-a creat, cu care putem deosebi natura lucrurilor: Am așezat înaintea feței tale viața și moartea, binele și răul (Deuteronom 30, 15), două firi potrivnice una alteia; așază-le în talerele balanței tale de judecată, cântărește-le exact, ca să vezi ce-ți este mai de folos: să alegi sau plăcerea cea trecătoare și prin ea să primești moartea veșnică, sau să alegi osteneala pentru virtute însoțită de rele pătimiri, ca virtutea să-ți fie mijlocitoarea veșnicei desfătări! Oamenii sunt mincinoși pentru că au schimonosit discernământul sufletului. Pe aceștia îi deplânge profetul, zicând: Vai de cei ce numesc întunericul lumină și lumina întuneric, de cei ce spun că amarul este dulce și dulcele amar (Isaia 5, 20).”
Sfântul Ioan Scărarul, Scara dumnezeiescului urcuș, Despre minciună, în Filocalia (1980), vol. 9, pp. 206-209
„Focul se naște din piatră și fier. Minciuna, din vorbă multă și din gluma prostească. Minciuna înseamnă pieirea dragostei, iar jurământul mincinos, tăgăduirea lui Dumnezeu.
Nimenea dintre cei sănătoși la minte să nu-și închipuie că păcatul minciunii e unul mic. Duhul Sfânt a rostit o judecată înfricoșătoare împotriva ei. Dacă David zice către Dumnezeu: Vei pierde pe toți cei ce grăiesc minciună (Psalmi 5, 6), ce vor pătimi cei ce întăresc minciuna cu jurăminte?
Am văzut pe unii fălindu-se cu minciuna și țesând prin glume și vorbe deșarte pricini de râs și alungând în chip jalnic plânsul ascultătorilor.*
Când dracii ne văd încercând să ne depărtăm ca de la o ciumă de la auzirea glumelor, după începutul făcut cu noi de asprul nostru povățuitor, încep să ne momească cu aceste două gânduri, șoptindu-ne fie: «Nu întrista pe cel ce lămurește», fie: «Nu te arăta pe tine mai iubitor de Dumnezeu decât cei de față». Sari, nu zăbovi! Iar de nu, îți vei închipui în rugăciune gândurile unor lucruri care stârnesc râsul. Nu fugi numai, ci risipește cu bună credincioșie și șederea vicleană, aducându-ți în minte gândul judecății. Căci e mai bine pentru tine să ieși din această împrejurare stropit și cu puțină slavă deșartă și să te afli astfel pricină de folos multora.
Maica și pricina minciunii este, de multe ori, fățărnicia. Căci unii spun că fățărnicia nu e altceva decât plănuirea și născocirea de minciuni, având împreunat și împletit cu ea jurământul. Cel ce are frica Domnului e străin de minciună, avându-și conștiința ca judecător nemitarnic.
Precum în toate patimile cunoaștem deosebiri de vătămări, așa și în minciună. Căci alta este judecata celui ce minte de frica pedepsei și alta a celui ce minte neamenințat de vreo primejdie. Unul a mințit pentru desfătări, altul pentru pofta de plăceri; altul, ca să dea celor de față prilej de râs; altul, ca să întindă o cursă fratelui și să-i facă rău.
Minciuna din frica de chinurile stăpânitorilor se șterge; dar e desființată cu totul de mulțimea lacrimilor. Mincinosul care întinde curse socotește adeseori chiar pierderea sufletului ca dreptate. Bărbatul născocitor de minciuni se dă pe sine ca urmând pilda lui Raav și spune că prin pierderea sa urmărește scăparea altora.
Când ne vom curăți cu totul de minciună, vom putea să o folosim și pe ea, dar cu frică, dacă o cere momentul. Nu cunoaște pruncul minciuna și nici sufletul izbăvit de viclenie. Cel veselit de vin spune, fără să vrea, adevărul în toate. Și cel beat de străpungerea inimii nu poate minți.
A fost treapta a douăsprezecea. Cel ce a pășit pe ea a câștigat rădăcina bunătăților.”
*Ascultătorii sunt o treaptă a celor ce vin la pocăință, care se numesc și plângători, stând la ușile Bisericilor și cerând prin pocăință sinceră și plâns adânc primirea din nou. Prin extinderea acestui nume a numit pe toți cei ce se pocăiesc și plâng pentru păcatele lor, ascultători. Aceștia cad din lucrarea lor prin cuvântul ce stârnește râsul.
Sursa: http://ziarullumina.ro.
