„Zis-a Domnul: Cel ce nu este cu Mine, este împotriva Mea; și cel ce nu adună cu Mine, risipește. Când duhul cel necurat iese din om, umblă prin locuri fără apă căutând odihnă și, negăsind, zice: Mă voi întoarce la casa mea, de unde am ieșit. Și venind, o află măturată și împodobită. Atunci merge și ia cu el alte șapte duhuri, mai rele decât el, și, intrând, locuiește acolo; și se fac cele de pe urmă ale omului aceluia mai rele decât cele dintâi.”
Ispita și ispititorul
Sfântul Vasilie cel Mare, Omilii și cuvântări, Omilia a IX-a, IX, în Părinți și Scriitori Bisericești (2001), vol. 1, pp. 170-172
„După cum aerul respirat în locuri infectate de boală transmite, pe nesimțite, celor sănătoși boala, tot așa tovărășiile rele pricinuiesc mare rău sufletelor, chiar dacă nu se simte îndată vătămarea. Pentru asta este neîmpăcată dușmănia noastră față de șarpe. Așadar, dacă unealta de care s-a slujit diavolul merită atâta ură, cât de mult trebuie să urâm pe cel care s-a slujit de șarpe!
Aș putea fi întrebat:
– Pentru ce a fost așezat în Rai acest pom cu ajutorul căruia avea să reușească diavolul în încercarea lui împotriva noastră? Dacă n-ar fi avut această momeală pentru ispită, cum ar fi putut diavolul să ne ducă, prin neascultare, la moarte?
– Trebuia să fie o poruncă prin care să ni se pună la încercare ascultarea. De aceea era în Rai un pom încărcat cu fructe frumoase, pentru ca, arătând virtutea înfrânării prin abținerea de la ceea ce-i plăcut, să fim învredniciți cu dreptate de cununile răbdării.
Mâncarea din pomul cunoașterii binelui și răului a avut ca urmare nu numai călcarea poruncii, ci și cunoașterea goliciunii. Au mâncat, spune Scriptura, și li s-au deschis ochii lor și au cunoscut că sunt goi (Facerea 3, 6-7). Trebuia ca omul să nu-și observe goliciunea, pentru ca nu cumva mintea lui să fie atrasă a-și împlini lipsa, iar prin născocirea de îmbrăcăminte și prin grija de trup să fie sustras cu totul de la contemplarea lui Dumnezeu.
Dar pentru ce n-au fost făcute odată cu facerea omului și veșmintele?
Pentru că omul nu trebuia să aibă îmbrăcăminte; nici naturală, nici confecționată. Îmbrăcămintea naturală este proprie animalelor necuvântătoare, cum sunt penele, părul, grosimea pieilor, care iarna pot să le acopere, iar vara le ajută să suporte căldura. În acestea nu se deosebește animal de animal, pentru că natura este la fel de bună cu toate; omul, însă, trebuia să aibă deosebite darurile bunătăților, potrivit dragostei lui de Dumnezeu. Îndeletnicirile cu meseriile i-ar fi răpit omului tot timpul său liber; iar acest lucru trebuia evitat ca vătămător omului. De aceea și Domnul, vrând să ne cheme din nou la o viață paradisiacă, îndepărtează din suflete grija, spunând: Nu vă îngrijiți pentru sufletul vostru ce veți mânca, nici pentru trupul vostru cu ce vă veți îmbrăca (Matei 6, 25). (…) De aceea Dumnezeu nu i-a dat îndată omului îmbrăcăminte, pentru că îmbrăcămintea rezervată lui trebuia să fie o recompensă a virtuții sale; dar la această îmbrăcăminte omul n-a putut ajunge din pricina ispitei diavolului.”
Sursa: http://ziarullumina.ro
