„Zis-a Domnul: Luminătorul trupului este ochiul. Deci, când ochiul tău este curat, atunci tot trupul tău este luminat; dar când ochiul tău este rău, atunci și trupul tău este întunecat. Ia seama, deci, ca lumina din tine să nu fie întuneric. Așadar, dacă tot trupul tău este luminat, neavând nicio parte întunecată, luminat va fi în întregime, ca și când te luminează făclia cu strălucirea ei. Și, pe când Iisus vorbea, un fariseu Îl ruga să prânzească la el; deci, intrând, a șezut la masă. Iar fariseul s-a mirat văzând că El nu S-a spălat înainte de masă. Atunci Domnul a zis către el: Acum voi, fariseilor, curățiți partea din afară a paharului și a blidului, dar înăuntrul vostru este plin de răpire și de viclenie. Nebunilor! Oare cel ce a făcut partea din afară n-a făcut și partea dinăuntru? Dați mai întâi milostenie cele ce sunt dinăuntru vostru și, iată, toate vă vor fi curate.”
Desăvârșirea în Duh
Sfântul Simeon Metafrastul, Parafrază în 150 de capete, 1-3, în Filocalia (2001), vol. 5, pp. 275-277
„Fiecare din noi primește mântuirea prin harul și darul dumnezeiesc al Duhului, dar poate ajunge prin credință, prin iubire și prin lupta voinței lui libere la măsura desăvârșită a virtuții, ca precum prin har, așa și prin dreptate să moștenească viața veșnică. Căci nu se învrednicește cineva numai prin puterea și Harul lui Dumnezeu, fără să aducă și lacrimile sale, de înaintarea desăvârșită; dar nici nu ajunge numai prin sârguința și puterea sa, fără să ajute și harul, la măsura desăvârșită a libertății și curăției. Căci de nu va zidi Domnul casa și nu va păzi cetatea, în zadar ar priveghea păzitorul, în zadar ostenitorul și ziditorul (Psalmul 126, 1).
Întrebare: Care este voia lui Dumnezeu la care îl îndeamnă și îl roagă Apostolul pe fiecare din noi să ajungă?
Răspuns: Desăvârșita curățire de păcat, eliberarea de patimi și de ocară și înălțarea la virtutea supremă, care este curăția și sfințenia inimii, la care ajunge cineva prin împărtășirea de Duhul dumnezeiesc în chip desăvârșit întru simțire. Căci zice: Fericiți cei curați cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu (Matei 5, 8); și: Fiți și voi desăvârșiți, precum Tatăl cel ceresc desăvârșit este (Matei 5, 48); și: Să se facă inima mea fără prihană întru cele drepte ale Tale, ca să nu mă rușinez (Psalmul 117, 80); și (…) iarăși către cei ce întreabă: Cine se va sui la muntele Domnului? Sau cine va sta în locul cel sfânt al Lui? răspunde: Cel nevinovat cu mâinile și curat cu inima (Psalmul 23, 3-4), arătând prin aceasta desăvârșita desființare a păcatului ce se săvârșește prin faptă și cugetare.
Cum se poate face curățirea de patimile cele nearătate și ascunse, cele greu de depărtat și oarecum înrădăcinate în suflet, arată Duhul Sfânt care știa aceasta, prin David. Căci zice acesta: De cele ascunse ale mele curățește-mă (Psalmul 18, 13). Deci, putem face aceasta prin multă rugăciune și credință, și prin desăvârșita pornire spre Dumnezeu, cu împreună-lucrarea Duhului, dar împotrivindu-ne și noi lor, și păzindu-ne inima noastră cu toată grija.”
Sfântul Ioan Casian, Așezămintele mănăstirești, Cartea a V-a, Cap. 9, în Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 57, pp. 168-169
„Respectarea posturilor canonice este folositoare cu adevărat și trebuie păstrate cu orice preț; însă, dacă după ele nu va urma o masă cumpătată în mâncări, nu se va putea ajunge la treapta curăției duhului. Căci flămânzirea îndelungatelor posturi, urmată de sațiul trupului, duce mai degrabă la o oboseală de câtva timp decât la curăția sfințeniei. Curăția duhului este strâns legată de flămânzirea trupului. Nu are curățenia unei sfințenii necurmate, cine nu se împacă cu gândul să păstreze necontenit o aceeași stăpânire de sine. Niște postiri oricât de aspre, urmate de o îmblânzire fără de măsură, devin zadarnice și alunecă îndată spre păcatul lăcomiei pântecului. Mai bună este o hrană zilnică chibzuită cu moderație decât un post greu și lung la intervale de timp. Pe de altă parte, flămânzirea fără măsură cunoaște nu numai o slăbire a tăriei duhului, dar și puterea rugăciunii scade din cauza oboselii.”
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia XX, II, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, p. 263
„Dacă vrei să arăți oamenilor postul, așteaptă puțin, și-ți voi da cu prisosință prilej să te vadă o mulțime de oameni. Și cu mult folos! Dar, dacă vrei să arăți oamenilor, aici pe pământ, postul tău, apoi pierzi slava ce vreau să ți-o dau; și, dimpotrivă, o câștigi dacă disprețuiești laudele oamenilor. Atunci, pe lumea cealaltă, te vei bucura în toată voia de slavă. Dar, înainte de slava aceasta culegi mult folos chiar aici pe pământ, pentru că supui sub picioarele tale toată slava omenească, scapi de robia amară a oamenilor și ajungi un adevărat postitor. Iar dacă postești ca să arăți oamenilor că postești, atunci, pe lumea cealaltă, te vei găsi ca într-o pustie: nu va fi nimeni care să te privească, pentru că de nicăieri nu se va vedea că ai postit. Insulți postul, dacă nu postești de dragul postului, ci ca să te vadă împletitorii de frânghii, fierarii, oamenii din piață! Insulți postul, dacă vrei să te admire păcătoșii și cei care nu postesc! Insulți postul, dacă îi chemi pe dușmanii postului să le arăți postul, să vadă postul.”
Sfântul Grigorie de Nyssa, Despre iubirea față de săraci și despre facerea de bine, în Părinți și Scriitori Bisericești (1998), vol. 30, pp. 445-446
„Căci ce folos ai, omule, dacă gura nu ți se atinge de carne, dar în schimb tu sapi cu răutate pe fratele tău? Sau ce câștigi dacă nu mănânci din ale tale, dar răpești pe nedrept din cele ale săracilor? Ce credință mai e și aceea dacă atunci când nu bei apă uneltești cu vicleșug și însetezi din răutate după sânge? A postit doar și Iuda, alături de ceilalți unsprezece, dar, neputându-și stăpâni patima cu iubirea de argint, n-a putut agonisi nimic spre mântuire cu tot postul lui. Doar nici diavolul nu mănâncă, întrucât e duh și ca atare e lipsit de trup, dar din pricina răutății s-a prăvălit în prăpastie, oricât de sus a fost înainte. Și tot așa niciunuia dintre demoni nu-i dăm de mâncare, nici de băut și niciunul dintre ei nu poate fi osândit pentru beție, căci iarăși firea lor îi depărtează de participarea la mâncări, în schimb, atât noaptea, cât și ziua rătăcesc prin văzduh și născocesc mereu și pun la cale noi și noi răutăți, și ne însoțesc cu toată râvna când vrem să punem la cale ceva rău. (…) Căci, dacă ne îndepărtăm de vin și de carne, dar în schimb ne facem totuși vinovați de păcate sufletești, vă spun din capul locului și vă asigur că apa, verdețurile și hrana lipsită de carne nu vă va folosi la nimic, câtă vreme starea sufletească nu vă va fi la fel cu înfățișarea cea din afară. Postul a fost rânduit prin lege tocmai ca să slujească curățirii sufletului. (…) Postul e temelia virtuții. Și după cum temelia unei case și talpa unei corăbii nu-s de nicio ispravă și de niciun folos, oricât de cu anevoie au fost lucrate, atâta vreme cât celelalte părți care se construiesc pe ele nu sunt așezate cu destulă pricepere, tot așa nici de pe urma înfrânării prin post trupesc nu se trage niciun folos dacă el nu va fi însoțit și de cealaltă îndreptare, a postului sufletesc, din care postul trupesc și decurge, de altfel, în chip firesc.”
Sfântul Vasilie cel Mare, Omilii la Hexaemeron, Omilia a VIII-a, VIII, în Părinți și Scriitori Bisericești (1986), vol. 17, p. 168
„Care e folosul că postești cu trupul, dar îți încarci sufletul cu mii și mii de păcate?”
Sursa: http://ziarullumina.ro.
