Semnele vremii
„Zis-a Domnul: Oricui i s-a dat mult, mult i se va cere, și cui i s-a încredințat mult, mai mult i se va cere. Foc am venit să arunc pe pământ, și cât aș vrea să fie acum aprins! Și cu botez am a Mă boteza și câtă nerăbdare am până ce se va îndeplini! Vi se pare că am venit să dau pace pe pământ? Vă spun că nu, ci dezbinare. Căci de acum înainte cinci dintr-o casă vor fi dezbinați: trei împotriva a doi și doi împotriva a trei. Dezbinați vor fi: tatăl împotriva fiului și fiul împotriva tatălui, mama împotriva fiicei și fiica împotriva mamei, soacra împotriva nurorii sale și nora împotriva soacrei. Și zicea și mulțimilor: Când vedeți un nor ridicându-se dinspre apus, îndată ziceți că vine ploaie mare; și așa este. Iar când suflă vântul de la miazăzi, ziceți că va fi arșiță, și așa este. Fățarnicilor! Fața pământului și a cerului știți să o deosebiți, dar vremea aceasta cum de nu o deosebiți? De ce, dar, de la voi înșivă nu judecați ce este drept? Și când mergi cu pârâșul tău la dregător, dă-ți silința să te împaci cu el pe cale, ca nu cumva să te târască la judecător, și judecătorul să te dea pe mâna temnicerului, iar temnicerul să te arunce în temniță. Zic ție: Nu vei ieși de acolo până ce nu vei plăti și cel din urmă ban.”
Avem nevoie de discernământ
Diadoh al Foticeii, Cuvânt ascetic, 25-26, în Filocalia (2008), vol. 1, pp. 318-319
„Însăși lumina sfintei cunoștințe ne învață că simțirea naturală este una, dar e împărțită în două lucrări, din pricina neascultării lui Adam. Deci una și simplă este și lucrarea Duhului Sfânt coborâtă în acea simțire. Dar pe aceasta nimenea nu o poate cunoaște, decât numai cei ce s-au lepădat cu bucurie de plăcerile vieții pentru nădejdea bunurilor viitoare și au veștejit toată dorința simțurilor trupești prin înfrânare. Mintea acelora, mișcându-se cu toată puterea numai spre acele bunuri, din cauza lipsei de griji, simte întâi ea în chip negrăit bunătatea dumnezeiască. Pe urmă împărtășește și trupului din bucuria sa, pe măsura înaintării sale, având un dor nemărginit de-a se mărturisi. Căci întru El a nădăjduit, zice, inima mea și am fost ajutat; și a înflorit trupul meu, și cu voia mea mă voi mărturisi Lui (Psalmul 27, 7; Septuaginta). Bucuria adevărată ce se revarsă atunci în suflet și în trup este o înștiințare neînșelătoare despre viața cea nestricăcioasă.
Cei ce se nevoiesc trebuie să-și păstreze cugetarea pururea netulburată, ca mintea, deosebind gândurile ce trec prin ea, pe cele bune și trimise de Dumnezeu să le așeze în cămările amintirii, iar pe cele întunecoase și drăcești să le arunce afară din jitnițele firii. Căci atunci când marea e liniștită, pescarii văd până în adâncuri, încât nu le scapă aproape niciunul din peștii care mișună acolo. Dar când e turburată de vânturi, ascunde în negura turburării ceea ce lasă cu prisosință să fie văzut când e liniștită și limpede. Meșteșugul celor ce pun la cale vicleșugurile pescărești nu mai are atunci nicio putere.”
Sursa: http://ziarullumina.ro.
