Duminica a 34-a după Rusalii (a Întoarcerii Fiului risipitor)
Zis-a Domnul pilda aceasta: Un om avea doi fii. Şi a zis cel mai tânăr dintre ei tatălui său: Tată, dă-mi partea ce mi se cuvine din avere. Atunci el le-a împărţit averea. Dar nu după multe zile, adunând toate, fiul cel mai tânăr s-a dus într-o ţară depărtată şi acolo şi-a risipit averea trăind în desfrânări. Şi, după ce a cheltuit totul, s-a făcut foamete mare în ţara aceea şi el a început să ducă lipsă. Şi, ducându-se, s-a alipit el de unul din locuitorii acelei ţări şi acesta l-a trimis la ţarinile sale să pască porcii. Şi dorea să-şi sature pântecele din roşcovele pe care le mâncau porcii, însă nimeni nu-i dădea. Dar, venindu-şi în sine, a zis: Câţi argaţi ai tatălui meu sunt îndestulaţi de pâine, iar eu pier aici de foame! Sculându-mă, mă voi duce la tatăl meu şi-i voi spune: Tată, am greşit la cer şi înaintea ta; nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău. Fă-mă ca pe unul din argaţii tăi. Şi, ridicându-se, a venit la tatăl său. Dar, încă departe fiind el, l-a văzut tatăl său şi i s-a făcut milă şi, alergând, a căzut pe grumazul lui şi l-a sărutat. Atunci i-a zis fiul: Tată, am greşit la cer şi înaintea ta şi nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău. Iar tatăl a zis către slugile sale: Aduceţi degrabă haina lui cea dintâi şi-l îmbrăcaţi şi daţi inel în mâna lui şi încălţăminte în picioarele lui; apoi, aducând viţelul cel îngrăşat, înjunghiaţi-l, ca, mâncând, să ne veselim, căci acest fiu al meu mort era şi a înviat, pierdut era şi s-a aflat. Şi au început să se veselească. Iar fiul cel mare era la ţarină. Când a venit şi s-a apropiat de casă, a auzit cântece şi jocuri. Atunci, chemând la sine pe una dintre slugi, a întrebat ce înseamnă acestea. Iar ea i-a spus: Fratele tău a venit şi tatăl tău a înjunghiat viţelul cel îngrăşat, pentru că l-a primit sănătos. Şi el s-a mâniat şi nu voia să intre; dar tatăl lui, ieşind, îl ruga. Însă el, răspunzând, a zis tatălui său: Iată, de atâţia ani îţi slujesc şi niciodată n-am călcat porunca ta. Şi mie niciodată nu mi-ai dat un ied, ca să mă veselesc cu prietenii mei. Dar când a venit acest fiu al tău, care ţi-a mâncat averea cu desfrânatele, ai înjunghiat pentru el viţelul cel îngrăşat. Tatăl însă i-a zis: Fiule, tu totdeauna eşti cu mine şi toate ale mele ale tale sunt. Trebuia însă să ne veselim şi să ne bucurăm, căci fratele tău acesta mort era şi a înviat, pierdut era şi s-a aflat.
Să nu amânăm pocăința
Sfântul Macarie Egipteanul, Alte șapte omilii, Despre înălțarea minții, 11, în Părinți și Scriitori Bisericești (1992), vol. 34, p. 319
„Să ne aducem aminte de păcatele noastre, dar să nu deznădăjduim de mântuire. Pentru că și acesta este un vicleșug al celui viclean; acesta ne amintește de păcatele noastre (nu pentru a ne pocăi), ci pentru a ne duce la deznădejde. Noi, însă, zicem că dacă Domnul, venind (în lume), a fost doctorul orbilor, al surzilor și al paraliticilor, că dacă pe morți care de mult putreziseră i-a înviat, cu atât mai mult va vindeca orbirea minții, slăbiciunea sufletului și surzenia inimii (noastre). Pentru că nimeni altul n-a creat sufletul, afară de cel ce a creat trupul. Și dacă El a arătat atâta bunăvoință față de lucrurile cele pieritoare și stricăcioase, cu cât mai mult va arăta bunăvoință față de sufletul cel nemuritor, care bolește de boala răutății și care i se roagă (neîncetat)?”
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, Omilia VI, VI, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, p. 86
„De obicei Dumnezeu nu-Și întoarce atât de mult fața de la cei ce păcătuiesc, cât de la cei ce nu se pocăiesc după ce-au păcătuit.”
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, Omilia XLI, IV, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, pp. 498-499
„Cine nu-i lipsit de lăcomie? Să nu-mi vorbești mie de o lăcomie măsurată, ci gândește-te că și pentru această mică lăcomie vom fi pedepsiți. Și pocăiește-te! Cine nu ocărăște? Dar și ocara te aruncă în iad (Matei 5, 22). Cine n-a vorbit de rău în ascuns pe semenul său? Dar și vorbitul de rău te lipsește de Împărăția Cerurilor. Cine nu s-a mândrit? Dar și omul mândru este mai necurat decât toți. Cine nu s-a uitat cu ochi pofticioși? Dar și acesta a săvârșit adulter (Matei 5, 28). Cine nu s-a mâniat pe fratele său în zadar? Dar și acesta este vinovat sinedriului (Matei 5, 22). Cine n-a jurat? Dar și jurământul este de la cel rău (Matei 5, 34-37). Cine n-a jurat strâmb? Dar și jurământul strâmb e mai mult decât de la cel rău. Cine n-a slujit lui mamona? Dar și acesta a căzut din adevărata robie, cea întru Hristos (Matei 6, 24). Pot să numesc și alte păcate mai multe ca acestea; dar sunt de ajuns și acestea și îndestulătoare să ducă la pocăință pe un om care nu are inima de piatră și nu-i cu totul nesimțit.”
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, Omilia LXVII, III, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, p. 775
„Rău este să nu alegi de la început binele; dar mai mare e răul când nici nu vrei să te schimbi. Aceasta mai cu seamă îi face răi pe mulți oameni. Eu văd că și acum sunt unii care suferă de această nesimțire vrednică de osândă. Nimeni să nu mai fie așa, ci chiar de-ar fi căzut în cel mai mare păcat, să nu deznădăjduiască de schimbarea lui în bine. Îi este ușor să se ridice chiar din adâncurile răutății.”
Sursa: http://ziarullumina.ro
