Zis-a Domnul: Cel ce este credincios în foarte puțin, și în mult este credincios; și cel ce este nedrept în foarte puțin, și în mult este nedrept. Deci dacă n-ați fost credincioși în bogăția nedreaptă, cine vă va încredința pe cea adevărată? Și dacă în ceea ce este străin nu ați fost credincioși, cine vă va da ceea ce este al vostru? Nicio slugă nu poate să slujească la doi stăpâni. Fiindcă sau pe unul va urî și pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va ține și pe celălalt îl va disprețui. Nu puteți să slujiți lui Dumnezeu și lui Mamona. Toate acestea le auzeau și fariseii, care erau iubitori de argint, și-L luau în bătaie de joc. Și El le-a zis: Voi sunteți cei ce vă faceți pe voi drepți înaintea oamenilor, dar Dumnezeu cunoaște inimile voastre; căci ceea ce la oameni este înalt, urâciune este înaintea lui Dumnezeu.
Definirea fericirii
Boethius, Mângâierile filozofiei, Cartea II, II, Proza IV, în Părinți și Scriitori Bisericești (1992), vol. 72, p. 87
„Cine este acela atât de fericit încât să nu dorească a-și schimba starea în care se găsește, când și-a pierdut stăpânirea? De câte amărăciuni nu e stropită dulceața fericirii umane! Chiar dacă ar părea plăcută pentru cel ce se bucură de ea, n-ar putea totuși s-o oprească de a pleca atunci când vrea ea. Se vede limpede deci cât de slabă e fericirea lucrurilor pieritoare, care nici nu desfătează în întregime pe cei lipsiți de cumpăt. De ce, așadar, o, muritori, căutați în afară o fericire care se găsește în voi? Rătăcirea și neștiința vă întunecă. Îți voi arăta pe scurt punctul de căpetenie al celei mai înalte fericiri. Ai ceva mai prețios decât pe tine însuți? Nimic, vei spune; așadar, dacă tu vei fi stăpân pe tine, vei poseda ceva ce nici tu n-ai vrea să pierzi vreodată, nici soarta n-ar putea să-ți răpească. Și, ca să-ți dai seama că nu poate exista fericire în aceste lucruri întâmplătoare, ascultă: Dacă fericirea este supremul bine al unei ființe ce trăiește conform rațiunii și dacă supremul bine nu e ceva care să poată fi răpit, fiindcă este între cele dintâi care nu pot fi răpite, este clar că instabilitatea soartei n-ar putea duce la dobândirea fericirii. Apoi, cel ce este furat de această fericire nestatornică sau știe, sau nu știe că ea este schimbătoare. Dacă nu știe, ce fel de fericire poate exista într-o ignoranță oarbă? Iar dacă știe, mereu se teme să nu piardă ceea ce știe că poate fi pierdut; de aci o continuă îngrijorare care nu-i îngăduie să fie fericit. Sau poate, dacă a pierdut această fericire, socoate că nu trebuie să se mai gândească la ea? Chiar prin aceasta e un bun pieritor, fiindcă ei i se poate suporta pierderea cu seninătate. Dar pentru că și ție, pe cât știu, ți s-a lămurit și întipărit în minte prin foarte multe probe că sufletele oamenilor nu pot fi în niciun chip muritoare și fiindcă e clar că o fericire întâmplătoare se sfârșește cu moartea trupului este neîndoielnic că, dacă moartea poate răpi această fericire, mai mult, tot neamul omenesc cade în nenorocire la termenul morții.”
Sursa: http://ziarullumina.ro.
