Duminica a 29-a după Rusalii (a celor 10 leproși)
În vremea aceea, intrând Iisus într-un sat, L-au întâmpinat zece bărbați leproși, care au stat departe și care au ridicat glasul, zicând: Iisuse, Învățătorule, miluiește-ne! Și, văzându-i, El le-a zis: Duceți-vă și vă arătați preoților. Dar, pe când ei se duceau, s-au curățit. Iar unul dintre ei, văzând că s-a vindecat, s-a întors, cu glas mare slăvind pe Dumnezeu. Și a căzut cu fața la pământ la picioarele lui Iisus, mulțumindu-I. Iar acela era samarinean. Și răspunzând, Iisus a zis: Oare nu zece s-au curățit? Dar cei nouă unde sunt? Nu s-a găsit să se întoarcă să dea slavă lui Dumnezeu decât numai acesta, care este de alt neam? Și i-a zis: Ridică-te și du-te! Credința ta te-a mântuit!
Vindecarea stă în puterea Harului
Sfântul Ambrozie al Milanului, Despre Sfintele Taine, Capitolul III, 16-18, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 53, p. 13
„(…) Era un sirian (numit) Neeman, care avea lepră și nu putea să fie curățit de nimeni. Atunci o fată dintre prizonieri i-a spus că este în Israil un profet care ar putea să-l curățească de boala leprei. Luând el aur și argint – spune Scriptura – s-a îndreptat spre regele lui Israil. Acesta, aflând scopul venirii lui, și-a sfâșiat hainele, spunând că era mai degrabă pus la încercare, când i se cerea ceea ce nu era în puterea lui; dar Elisei i-a trimis vorbă regelui să-l îndrume pe sirian la el, ca să cunoască cum că este Dumnezeu în Israil. Și după ce acesta a venit, l-a povățuit să se scufunde de șapte ori în râul Iordan. Atunci acela a început să-i spună că el avea ape mai bune în patria sa, în care se scufundase de multe ori, dar niciodată nu se curățise de lepră. Chemat din nou acolo, nu asculta de povețele profetului; dar, la îndemnul și stăruințele slugilor, a consimțit și s-a scufundat. Și fiind curățit din aceasta, a înțeles că faptul de a se curăți cineva nu stă în puterea apelor, ci a Harului. Cunoaște acum cine este acea fată mai tânără printre prinșii de război: este adunarea neamurilor, adică Biserica Domnului, ținută mai-nainte în stăpânirea păcatului, când încă nu avea libertatea dată de Har; la sfatul acesteia, acea deșartă mulțime a neamurilor a auzit cuvântul prorocesc, de care la început s-a îndoit mult timp; dar mai târziu, când s-a convins că trebuie să-l urmeze, a fost spălată de toată întinăciunea păcătoșeniei. Și Neeman cel puțin s-a îndoit înainte de a se tămădui; tu însă te-ai tămăduit deja și de aceea nu ai dreptul să te mai îndoiești.”
Sfântul Macarie Egipteanul, Cele cincizeci de omilii duhovniceşti, omil. XLVIII, 4, în Părinți și Scriitori Bisericești (1992), vol. 34, p. 277
„De ai crede că rănile cele veşnice şi nevindecabile ale sufletului nemuritor şi bolile sale cauzate de viciu sunt vindecate de Hristos, tu ai crede că El poate să vindece şi relele şi bolile trecătoare ale trupului, şi numai către El ai alerga, trecând cu vederea leacurile şi îngrijirea doctorilor. Dat fiindcă Acela care a făcut sufletul a făcut şi trupul, Cel ce vindecă (sufletul) cel nemuritor, Acela poate să vindece şi trupul, bolile şi suferințele cele vremelnice.”
Sursa: http://ziarullumina.ro
