Evanghelia zilei (Luca 18, 2‑8)

Pilda judecătorului nedrept

„Zis‑a Domnul pilda aceasta: Într‑o cetate era un judecător care de Dumnezeu nu se temea și de om nu se rușina. Și era în cetatea aceea o văduvă care venea la el, zicând: Fă‑mi dreptate față de potrivnicul meu. Și un timp n‑a voit, dar după aceasta, a zis întru sine: Deși de Dumnezeu nu mă tem și de om nu mă rușinez, totuși, fiindcă văduva aceasta îmi face supărare, îi voi face dreptate ca să nu vină mereu să mă supere. Și a zis Domnul: Auziți ce spune judecătorul cel nedrept? Dar Dumnezeu, oare, nu va face dreptate aleșilor Săi care strigă către El ziua și noaptea și pentru care El rabdă îndelung? Zic vouă că le va face dreptate în curând.”


Dreptatea lui Dumnezeu

Sfântul Vasile cel Mare, Omilii la Psalmi, Omilia la Psalmul CXIV, III, în Părinți și Scriitori Bisericești (2011), vol. 4, p. 576

Milostiv este Domnul și drept. (Psalmi 114, 5)

Pretutindeni Scriptura uneşte dreptatea cu îndurările lui Dumnezeu, ca să ne învețe că nici mila lui Dumnezeu nu este lipsită de judecată și nici judecata nu este fără de milă. Dar chiar când miluieşte, Dumnezeu măsoară celor drepţi, cu judecată, îndurările Sale; iar când judecă, ne judecă gândindu‑Se la slăbiciunea noastră; și ne răsplăteşte mai mult cu iubirea Sa de oameni decât cu măsurarea cea deopotrivă.

Şi Dumnezeul nostru miluieşte. (Psalmi 114, 5)

Se numeşte milă simțământul acela pe care îl avem față de cei care se găsesc, fără să merite, într‑o stare umilitoare; simțământul acesta se naşte în noi atunci când aceia ne sunt dragi. Ne este milă de cel care a căzut din cea mai mare bogăție în cea mai cumplită sărăcie, de cel care de la o înaltă bunăstare a trupului – cum era prăvălit în cea mai adâncă slăbiciune, de cel care se bucura de frumusețea şi farmecul trupului, dar şi le‑a stricat din pricina patimilor ruşinoase. Dar pentru că și noi eram odinioară slăviți, datorită viețuirii noastre în rai, am ajuns, prin cădere, neslăviți și umiliţi; de aceea Dumnezeu ne miluieşte, văzând ceea ce am ajuns față de ceea ce am fost. Pentru aceasta Dumnezeu l‑a strigat pe Adam cu glas plin de milă: Adame, unde ești? (Facerea 3, 9).

Căci nu căuta să afle (unde era Adam) Cel Care ştie toate, ci voia ca Adam să înțeleagă ce a ajuns din ceea ce era. „Unde ești?”, în loc de: „În ce cădere ai ajuns de la o atât de mare înălțime!”

Origen, Contra lui Celsus, Cartea a III‑a, Cap. LXX, în Părinți și Scriitori Bisericești (1984), vol. 9, p. 220

„Noi, însă, vom spune că după cum nu poate să devină amar ceea ce este prin natura sa dulce, împotriva propriei sale cauze, esența fiindu‑i dulcele, după cum nu poate să producă întuneric ceea ce prin firea sa este destinat să lumineze, esența fiindu‑i lumina, tot aşa nici Dumnezeu nu poate săvârşi nedreptatea: puterea aceasta de a nu face ceea ce e nedrept este contrară divinității Lui şi întregii Lui puteri în ea însăşi.”

Sursa: http://ziarullumina.ro

Total
69
Shares
Previous Post

Dialogul lui Dumnezeu cu sufletul omului

Next Post

Cum trebuie să crească duhovniceşte credincioşii

Related Posts