Banul cezarului
„În vremea aceea arhiereii și cărturarii căutau să pună mâna pe Iisus chiar în ceasul acela, dar s-au temut de popor, căci înțeleseseră că despre ei era vorba în pilda rostită de Iisus. Și pândindu-L, I-au trimis iscoade, care se prefăceau că sunt drepți, ca să-L prindă în cuvânt și să-L dea stăpânirii și puterii dregătorului. Și L-au întrebat, zicând: Învățătorule, știm că vorbești și înveți drept și nu cauți la fața omului, ci cu adevărat înveți calea lui Dumnezeu. Se cuvine ca noi să dăm dajdie cezarului sau nu? Dar Iisus, cunoscând vicleșugul lor, a zis către ei: De ce Mă ispitiți? Arătați-Mi un dinar. Ale cui sunt chipul și inscripția de pe el? Iar ei au zis: Ale cezarului. Și El a zis către ei: Așadar, dați cezarului cele ce sunt ale cezarului, și cele ce sunt ale lui Dumnezeu, lui Dumnezeu. Și nu L-au putut prinde în cuvânt înaintea poporului și, minunându-se de cuvântul Lui, au tăcut.”
Să ne ferim de duplicitate
Sfântul Vasile cel Mare, Omilii la Psalmi, Omilia la Psalmul I, III-IV, în Părinți și Scriitori Bisericești (2011), vol. 4, pp. 370-372
„Fericit bărbatul care n-a umblat în sfatul celor lipsiți de evlavie (Psalmi 1, 1). Observă cât de precise sunt cuvintele! Fiecare cuvânt este plin de învățături. N-a spus: „Care nu umblă în sfatul celor lipsiți de evlavie”, ci: Care n-a umblat. Că nu este vrednic de a se numi fericit cel aflat încă în viață, pentru că îi este necunoscut sfârșitul; dar cel care a împlinit ceea ce era dator să facă, cel care și-a încheiat viața cu un sfârșit care nu poate fi pus la îndoială, acela negreșit va fi numit fericit. Dar atunci pentru ce spune că sunt fericiți cei care umblă în legea Domnului (Psalmi 118, 19)? Căci aceste cuvinte afirmă că sunt fericiți nu cei care au umblat, ci cei care încă umblă. Pentru că aceia care săvârșesc binele au lauda în însăși fapta pe care au săvârșit-o, în vreme ce aceia care se feresc de rău nu mai sunt de lăudat dacă înclină o dată sau de două ori spre păcat, ci dacă vor putea să evite pentru totdeauna săvârșirea răului. În șirul cuvintelor noastre însă, ne-a venit în minte și o altă nedumerire: pentru ce nu-l fericește pe cel care cultivă virtutea, ci pe cel care nu a săvârșit păcatul? Căci așa vor fi numiți fericiți și calul, și boul, și piatra. Dar ce [obiect] neînsuflețit a stat pe calea păcătoșilor, sau ce necuvântător a șezut pe scaunul ciumaților (Psalmi 1, 1)? Așteaptă puțin și vei afla răspunsul! Căci adaugă: Ci în legea Domnului este voia lui (Psalmi 1, 2). Iar cugetarea legii dumnezeiești o poate împlini numai cineva înzestrat cu gândire. Noi însă mai spunem că începutul dobândirii virtuților este îndepărtarea de cele rele. Căci spune: Ferește-te de rău și fă binele! (Psalmi 36, 27). Conducându-ne, cu înțelepciune și iscusință, spre virtute, Scriptura a făcut din îndepărtarea de răutate începutul faptelor bune. Dacă ți le-ar fi așezat înainte de îndată pe cele desăvârșite, ai fi pregetat să le faci; dar așa te obișnuiește mai întâi cu cele mai ușoare, ca să îndrăznești mai pe urmă spre cele mai grele.”
Sursa: http://ziarullumina.ro
