„Zis-a Domnul pilda aceasta: Un om a sădit vie și a dat-o lucrătorilor și a plecat departe pentru multă vreme. Și, la timpul potrivit, a trimis la lucrători o slugă ca să-i dea din rodul viei. Lucrătorii însă, bătând-o, au trimis-o fără nimic. Și a trimis apoi o altă slugă, dar ei, bătând-o și pe aceea și ocărând-o, au trimis-o fără nimic. Și a trimis apoi pe a treia; iar ei, rănind-o și pe aceea, au alungat-o. Atunci, stăpânul viei a zis: Ce voi face? Voi trimite pe fiul meu cel iubit; poate se vor rușina de el. Iar lucrătorii, văzându-l, s-au vorbit între ei, zicând: Acesta este moștenitorul; să-l omorâm, ca moștenirea să fie a noastră. Și, scoțându-l afară din vie, l-au ucis. Ce va face, deci, acestora stăpânul viei? Va veni și va pierde pe lucrătorii aceia, iar via o va da altora. Iar ei, auzind, au zis: Să nu se întâmple! El însă, privind la ei, a zis: Ce înseamnă deci scriptura aceasta: «Piatra pe care n-au luat-o în seamă ziditorii, aceasta a ajuns în capul unghiului»? Oricine va cădea pe această piatră va fi sfărâmat, iar peste cine va cădea ea, pe acela îl va zdrobi.”
Lăcomia și finalitatea ei
Sfântul Ioan Casian, Așezămintele mânăstirești, Cartea a V-a, Cap. 6, în Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 57, p. 167
„Un pântec îmbuibat de tot felul de alimente naște semințele desfrâului și mintea înăbușită de greutatea mâncărurilor nu mai poate păstra cârma dreptei chibzuințe. Mintea negreșit se amețește nu numai de beția vinului: necumpătarea la toate mâncărurile o face să se clatine și să se poticnească și o despoaie de orice imbold spre nevinovăție și neprihănire. Desfrâul și pierzania le-a venit celor din Sodoma nu de la beție, ci de la îmbuibarea de pâine. Ascultă cum mustră Domnul Ierusalimul prin glasul profetului: Prin ce-a păcătuit, în adevăr, sora ta Sodoma, decât că-și mânca pâinea sa până la sațiu și îmbuibare? (Iezechiel 16, 49). Fiindcă din pricina excesului de pâine se aprinseseră de focul nestins al cărnii, drept osândă dumnezeiască sunt arși prin foc și pucioasă venite din cer. Or, dacă pe aceia numai necumpătarea la pâine i-a împins ca urmare a îmbuibării în prăpastia atât de adâncă a ticăloșiilor, ce trebuie să cugetăm despre cei care, cu trup sănătos, își îngăduie o hrănire fără de măsură de carne și vin, folosindu-le nu după cât le cere slăbiciunea trupului, ci după cât îi îndeamnă pofta inimii?”
Sfântul Ioan Casian, Așezămintele mânăstirești, Cartea a V-a, Cap. 11, în Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 57, p. 169
„Cine nu va fi în stare să-și înfrâneze dorințele pântecului nu va putea să reziste niciodată îmboldirilor poftei aprinse a cărnii. Neprihănirea omului lăuntric se observă în desăvârșirea acestei virtuți. În adevăr, niciodată să nu crezi că ar fi în stare să lupte cu potrivnici mai puternici, cine ai văzut că este biruit într-o luptă mai ușoară, de rivali mai slabi și neînsemnați. Căci natura tuturor virtuților este una, deși pare a fi separată în multe fețe și sub nume felurite.”
Sursa: http://ziarullumina.ro
