„Zis-a Domnul către Ucenicii Săi: Prindeți curaj și ridicați capetele voastre, pentru că răscumpărarea voastră se apropie. Apoi le-a spus o pildă: Vedeți smochinul și toți copacii: când înfrunzesc aceștia, văzându-i, de la voi înșivă știți că vara este aproape. Așa și voi, când veți vedea făcându-se acestea, să știți că aproape este Împărăția lui Dumnezeu. Adevărat grăiesc vouă că nu va trece neamul acesta până ce nu vor fi toate acestea. Cerul și pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece.”
Cugetul curat face sărbătoare în inimi
Sfântul Ioan Gură de Aur, Predici la Sărbătorile Împărătești, Omilia I la Rusalii, II, în Părinți și Scriitori Bisericești (2015), vol. 14, pp. 225-227
„Ca să vedeți că putem sărbători totdeauna, că nu este un timp anumit de sărbătoare, că nu suntem supuși, nici constrânși de timp, ascultați ce zice Pavel: Deci să sărbătorim (I Corinteni 5, 8). Și nu era atunci sărbătoare când scria asta. Nu erau nici Paștile, nici Epifania, nici Rusaliile. El arată prin aceste cuvinte că nu timpul face sărbătoarea, ci conștiința curată. Căci sărbătoarea nu-i altceva decât bucurie, iar bucuria duhovnicească, bucuria spirituală, n-o face altceva decât conștiința faptelor bune; iar cel care are conștiința curată și fapte bune poate sărbători totdeauna. Pentru ca să arate acest lucru, Pavel spunea: Deci să prăznuim nu cu aluatul cel vechi, nici cu aluatul răutății și al vicleniei, ci cu azimele curăției și ale adevărului (I Corinteni 5, 8). Vezi că nu te-a legat să sărbătorești neapărat într-un anumit timp, ci ți-a poruncit să ai cuget curat?
Aș fi vrut să vorbesc în predica de acum numai despre asta. Dar, pentru că aceia care pun mâna pe unii pe care nu i-au văzut de mult timp nu-i lasă ușor din mâinile lor și pentru că și eu v-am prins pe voi, care veniți o dată pe an la Biserică, în mrejele noastre, nu vreau să vă dau drumul; de aceea, ca să nu plecați lipsiți de cuvintele despre sărbătoarea de azi, trebuie să-mi îndrept cuvântul spre cauza acestei sărbători.
De multe ori s-au pogorât pe pământ multe bunătăți pentru întregul neam omenesc. Dar bunătăți ca acestea de azi nu s-au pogorât mai înainte. Să aflați, dar, cum au fost bunătățile de mai înainte și în ce fel sunt cele de acum, pentru ca să vedeți deosebirea dintre ele! A plouat Dumnezeu mană pe pământ și pâine cerească le-a dat lor (Psalmul 77, 28). Pâine îngerească a mâncat omul. Lucru mare într-adevăr și vrednic de iubirea de oameni a lui Dumnezeu. Mai târziu a pogorât foc din cer, a mistuit jertfa de pe Altar și a îndreptat pe poporul iudaic cel rătăcit (cf. III Regi 18, 38-39). A pogorât apoi ploaie când toți se topeau de foame și a dat an îmbelșugat (cf. III Regi 18, 43-45). Mari sunt acestea și minunate! Dar cele de azi, cu mult mai mari. N-a pogorât azi Dumnezeu mană sau foc sau ploaie, ci ploaie de haruri duhovnicești. Nori au fost pogorâți de sus nu pentru ca să facă să rodească pământul, ci ca să înduplece firea omenească să dea Celui care a făcut pe oameni rodul virtuții.”
Sfântul Vasilie cel Mare, Împotriva lui Eunomie, Cartea a II-a, 15-16, în Părinți și Scriitori Bisericești (2011), vol. 4, pp. 138-139
„[El] era viața, iar viața era lumina oamenilor […] și era lumina cea adevărată (Ioan 1, 4-9). Însă, cu toate că această [spusă] este adeverită din toate părțile prin calitățile veșniciei, [Eunomie] a lepădat toate mărturiile Duhului și nu pare să audă repetatele strigăte de era. (…) Și care om de bună-credință nu va fi de aceeași părere că, precum ochiul care părăsind un loc luminat își încetează lucrările sale din pricina lipsei de lumină, tot astfel și mintea, târâtă în afara existenței de închipuirile care nu au ființă, fiindcă îi lipsește, de pildă, lumina adevărului, devine confuză și lipsită de înțelegere, încetând să mai cugete? Niciun ochi nu este în stare să-și folosească vederea în lipsa luminii și niciun suflet abătut de la noțiunea de Unul-Născut nu este în stare să își folosească mintea. Căci căderea din adevăr este pentru cugetare pierdere a vederii și orbire. Astfel încât este necesară o minte deșartă, atinsă de orbire și care nu înțelege nimic din cele ce sunt, pentru a socoti că poate exista ceva mai vechi decât Unul-Născut. Aceasta este ca și cum s-ar garanta o vedere pătrunzătoare unui ochi cu privirea ațintită în beznă. Căci se spune: Întru lumina Ta, vom vedea lumină (Psalmul 35, 9). Însă, în clipa în care [Eunomie] spune că a venit pentru a înțelege momentul când încă nu era lumină, [atunci el] este aidoma celor care, suferind de o inflamație a creierului, văd în nălucire închipuiri care nu au ființă. Fiindcă nici nu se pot cugeta cele ce ar fi mai presus decât Fiul, întrucât ceea ce este lumina sensibilă pentru ochi, același lucru este și Dumnezeu Cuvântul pentru suflet. Căci spune [Evanghelistul Ioan]: Era lumina cea adevărată, care luminează pe orice om care vine în lume (Ioan 8, 12). De aceea un suflet neluminat este incapabil să gândească. Așadar, cum ar putea fi cuprins cu mintea ceea ce se află dincolo de crearea luminii? Socotesc că trebuie ca și cei care au o cât de mică grijă pentru adevăr să lase deoparte asemănările trupești și să nu-și mai întineze ideile lor despre Dumnezeu cu închipuiri materiale, ci să urmeze teologia transmisă de Sfântul Duh.”
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Evanghelia după Ioan, omilia 8, 1, în Părinți și Scriitori Bisericești (2016), vol. 15, pp. 97-98
„Era Lumina cea adevărată care luminează pe tot omul ce vine în lume. (Ioan 1, 9) Nimic nu ne împiedică să aducem și astăzi aceleași cuvinte, de vreme ce mai înainte expunerea dogmelor nu ne-a îngăduit să parcurgem toate cele citite. Așadar, unde sunt cei care spun că Acesta nu este adevăratul Dumnezeu? Aici este numit Lumina cea adevărată, iar în alt loc, Adevărul în sine și Viața în sine (Ioan 14, 6). Dar aceste cuvinte le vom lămuri mai bine când vom ajunge în acel loc. Acum însă, până să ajungem acolo, trebuie să grăim dragostei voastre cele ce urmează: Dacă [El] luminează pe tot omul care vine în lume, cum de sunt atâția care au rămas neluminați? Pentru că nu toți au cunoscut cinstirea lui Hristos. Deci, cum luminează El pe tot omul? Atât cât ține de El. Dar, dacă unii de bunăvoie închid ochii minții și nu vor să primească razele acestei lumini, întunecarea nu le vine de la firea luminii, ci de la răutatea lor, pentru că se lipsesc după voia lor de acest dar. Pentru că harul se revarsă peste toți și nu se întoarce nici de la iudeu, nici de la elin, nici de la barbar, nici de la scit, nici de la cel liber, nici de la rob, nici de la bărbat, nici de la femeie, nici de la bătrân, nici de la tânăr (cf. Galateni 3, 28). Vine la toți deopotrivă și îi cheamă la aceeași cinste. Cei care nu vor să se bucure de acest dar să pună pe seama lor această orbire. Atunci când intrarea este deschisă tuturor și nu există nicio opreliște, acei doritori ai răului care rămân afară pier nu din altă pricină decât din cauza propriei lor răutăți. În lume era, dar nu ca unul contemporan cu lumea. Nici gând! De aceea a adăugat: Și lumea prin El s-a făcut (Ioan 1, 10), ridicându-te iar prin această afirmație la existența mai înainte de veci a Celui Unul-Născut. Cel care aude că totul este făcut de El, chiar de ar fi cu totul nesimțitor, chiar de ar fi vrăjmaș și potrivnic slavei lui Dumnezeu, totuși, vrând-nevrând, va fi nevoit să mărturisească că Făcătorul este mai înainte de lucrările Lui.”
Sursa: http://ziarullumina.ro
