„În vremea aceea arhiereii, cărturarii și bătrânii poporului L-au dus pe Iisus înaintea lui Pilat. Și au început să-L învinuiască, zicând: Pe Acesta am găsit răzvrătind neamul nostru și împiedicând să dăm dajdie cezarului și zicând că El este Hristos Împăratul. Iar Pilat L-a întrebat, zicând: Tu ești Împăratul iudeilor? Iar El, răspunzând, a zis: Tu zici. Și Pilat a zis către arhierei și către mulțimi: Nu găsesc nicio vină în Omul acesta. Dar ei stăruiau, zicând că întărâtă poporul, învățând prin toată Iudeea, începând din Galileea până aici. Iar Pilat, auzind, a întrebat dacă omul este galileean. Și, aflând că este de sub stăpânirea lui Irod, L-a trimis la Irod, care era și el în Ierusalim în acele zile. Iar Irod, văzând pe Iisus, s-a bucurat foarte mult, fiindcă de multă vreme dorea să-L cunoască, pentru că auzise despre El și nădăjduia să vadă vreo minune săvârșită de El. Și L-a întrebat Irod multe lucruri, dar El nu i-a răspuns nimic. Iar arhiereii și cărturarii erau de față, învinuindu-L foarte tare. Însă Irod, împreună cu ostașii săi, batjocorindu-L și luându-L în râs, L-a îmbrăcat cu o haină strălucitoare și L-a trimis iarăși la Pilat. Și, în ziua aceea, Irod și Pilat s-au făcut prieteni unul cu altul, pentru că mai înainte era dușmănie între ei. Iar Pilat, chemând pe arhierei și pe căpetenii și toată mulțimea, a zis către ei: Ați adus la mine pe Omul acesta ca pe un răzvrătitor al poporului; dar iată eu, cercetându-L în fața voastră, nicio vină n-am găsit în acest Om din cele ce aduceți împotriva Lui. Și nici Irod n-a găsit, căci L-a trimis iarăși la noi. Și iată, El n-a săvârșit nimic vrednic de moarte. Deci, pedepsindu-L, Îl voi elibera. Și trebuia, în ziua praznicului, să le elibereze un vinovat. Dar ei, cu toții, au strigat, zicând: Ia-L pe Acesta și eliberează-ne pe Baraba, care era aruncat în temniță pentru o răscoală făcută în cetate și pentru omor. Și iarăși le-a vorbit Pilat, voind să le elibereze pe Iisus. Dar ei strigau, zicând: Răstignește-L! Răstignește-L! Atunci el a zis a treia oară către ei: Ce rău a săvârșit Acesta? Nicio vină de moarte nu am aflat întru El. Deci, pedepsindu-L, Îl voi elibera. Dar ei stăruiau, cerând cu strigăte mari ca El să fie răstignit, iar strigătele lor au biruit. Deci Pilat a hotărât să se împlinească cererea lor. Și le-a eliberat pe cel aruncat în temniță pentru răscoală și ucidere, pe care îl cereau ei, iar pe Iisus L-a dat în voia lor. Și, pe când Îl duceau, oprind pe un oarecare Simon Cirineul, care venea din țarină, i-au pus crucea ca s-o ducă în urma lui Iisus. Iar după El venea mulțime multă de popor și de femei, care se băteau în piept și Îl plângeau. Dar, întorcându-Se către ele, Iisus le-a zis: Fiice ale Ierusalimului, nu Mă plângeți pe Mine, ci pe voi plângeți-vă și pe copiii voștri! Căci iată, vin zile în care vor zice: Fericite sunt cele sterpe și pântecele care n-au născut și sânii care n-au alăptat! Atunci vor începe să spună munților: Cădeți peste noi! și dealurilor: Acoperiți-ne! Căci dacă fac acestea cu lemnul verde, cu cel uscat ce va fi? Și erau duși și alți doi făcători de rele, ca să-i omoare împreună cu El. Iar când au ajuns la locul ce se cheamă «al Căpățânii», L-au răstignit acolo pe El și pe făcătorii de rele, unul de-a dreapta și altul de-a stânga. Iar Iisus zicea: Părinte, iartă-le lor, că nu știu ce fac! Și, împărțind hainele Lui, au aruncat sorți. Era acum ca la ceasul al șaselea și întuneric s-a făcut peste tot pământul până la ceasul al nouălea, când soarele s-a întunecat, iar catapeteasma Templului s-a sfâșiat pe mijloc. Atunci Iisus, strigând cu glas mare, a zis: Părinte, în mâinile Tale încredințez duhul Meu! Și, aceasta zicând, Și-a dat duhul. Iar sutașul, văzând cele ce s-au făcut, a slăvit pe Dumnezeu, zicând: Cu adevărat, Omul Acesta drept a fost. Și toate mulțimile care veniseră la această priveliște, văzând cele întâmplate, se întorceau bătându-și pieptul. Iar toți cunoscuții Lui și femeile care Îl însoțiseră din Galileea stăteau departe, privind acestea. Și, iată, un bărbat cu numele Iosif, din Arimateea, cetate a iudeilor, sfetnic fiind, care era bărbat bun și drept, care nu se învoise cu sfatul și cu fapta lor și care aștepta Împărăția lui Dumnezeu, venind la Pilat, a cerut Trupul lui Iisus. Și coborându-L, L-a înfășurat în giulgiu de in și L-a pus într-un mormânt săpat în piatră, în care nimeni, niciodată, nu mai fusese pus. Iar ziua aceea era vineri și se lumina spre sâmbătă. Și, urmându-I femeile care veniseră cu El din Galileea, au privit mormântul și cum a fost pus Trupul Lui. Și, întorcându-se, au pregătit miresme și miruri; iar sâmbătă s-au odihnit, după porunca legii.”
Hristos ne-a răscumpărat
Sfântul Vasilie cel Mare, Omilii la Psalmi, Omilia la Psalmul XLVIII, IV, în Părinți și Scriitori Bisericești (2011), vol. 4, p. 540
„Nu este nimeni în stare să se răscumpere pe el însuși, dacă nu vine Cel Care eliberează din robie pe poporul Său, nu cu prețuri de răscumpărare, nici cu daruri, după cum este scris în Isaia (Isaia 52, 3), ci cu Sângele Său.”
Fericitul Augustin, Predici la marile sărbători, Volumul I, Predica 185, în Părinți și Scriitori Bisericești (2014), vol. 13, pp. 109-110
„Ziua Nașterii Domnului se numește [ziua] când înțelepciunea lui Dumnezeu S-a arătat drept copil care nu cuvânta încă și [când] Cuvântul lui Dumnezeu, fără cuvinte, Și-a făcut auzit glasul din trup. Totuși acea divinitate ascunsă, pe de o parte, a fost indicată magilor prin mărturia cerului (cf. Matei 2, 1-10), iar pe de altă parte a fost vestită păstorilor printr-o voce îngerească (cf. Luca 2, 8-14). Așadar, sărbătorim cu solemnitate aniversară această zi în care s-a împlinit profeția ce spune: Adevărul din pământ a răsărit și dreptatea din cer a privit (Psalmul 84, 12). Adevărul, Care este în sânul Tatălui, a răsărit din pământ ca să fie și în sânul mamei. Adevărul, în Care este cuprinsă întreaga lume, a răsărit din pământ ca să fie purtat de mâini de femeie. Adevărul, din Care fericirea Îngerilor se hrănește fără stricăciune, a răsărit din pământ ca să fie alăptat la sâni trupești. Adevărul, pe Care cerul nu-L cuprinde, a răsărit din pământ ca să fie așezat în iesle. Pentru al cui bine a venit o măreție atât de înaltă, în atât de multă umilință? În nici un caz pentru vreun [folos] propriu, ci pentru marele nostru [folos], dacă credem [în întruparea Sa]. Trezește-te, omule! Dumnezeu S-a făcut om pentru tine. Deșteaptă-te cel care dormi și te scoală din morți și te va lumina Hristos! (Efeseni 5, 14) Pentru tine – repet Dumnezeu S-a făcut om. Ai fi fost mort pentru veșnicie dacă El nu S-ar fi născut în timp. Niciodată nu te-ai fi eliberat de trupul păcatului dacă El nu Și-ar fi asumat asemănarea trupului păcatului (cf. Romani 8, 3). Nefericirea te-ar fi stăpânit pentru totdeauna dacă nu ar fi fost această milă. Nu ai fi reînviat dacă El nu S-ar fi supus morții tale. Ai fi cedat dacă nu ți-ar fi venit în ajutor. Ai fi pierit dacă nu ar fi venit. Prin întruparea lui Hristos ne-a fost adusă dreptatea. Să sărbătorim bucuroși sosirea mântuirii și răscumpărării noastre! Să sărbătorim ziua solemnă, în care Ziua cea mare și veșnică, din Ziua cea mare și veșnică, a venit în această zi a noastră atât de scurtă și de trecătoare. El pentru noi S-a făcut dreptate și sfințire și răscumpărare, pentru ca, după cum este scris, cel care se laudă în Domnul să se laude (I Corinteni 1, 30-31).”
Barnaba, Epistola, Cap. V, 10- 14, în Părinți și Scriitori Bisericești (1979), vol. 1, pp. 141-142
„Dacă n-ar fi venit în trup, cum ar fi putut oamenii rămâne vii uitându-se la El, odată ce nu pot să se uite cu ochii liberi la razele soarelui, care este lucrul mâinilor Lui și care are să înceteze de a fi? Așadar, Fiul lui Dumnezeu pentru aceasta a venit în trup ca să umple măsura păcatelor celor care au prigonit de moarte pe prorocii Lui. Deci pentru aceasta a suferit. Că zice Dumnezeu că de la ei vine rana trupului Lui: când vor bate pe păstorul lor, atunci vor pieri oile turmei. El Însuși a voit să pătimească așa; că trebuia să pătimească pe lemn. Profetul care a prorocit despre El spune: Izbăvește sufletul meu de sabie; și: Pironitu-mi-au trupul, că adunările celor răi s-au ridicat asupra mea.”
Origen, Contra lui Celsus, Cartea a VI-a, Cap. LXVIII, în Părinți și Scriitori Bisericești (1984), vol. 9, pp. 429-430
„El era la început la Dumnezeu (Ioan 1, 1), dar din pricina celor care se lipiseră de trup și deveniseră cu totul trupești, S-a făcut trup (Ioan 1, 14), ca să poată fi cuprins de cei ce nu-L puteau vedea atunci când, în calitate de Cuvânt, era la Dumnezeu și era Dumnezeu. Vorbindu-se oamenilor despre El trupește, fiind propovăduit ca având trup, El cheamă la Sine pe cei ce sunt trupuri ca să-i facă mai întâi să se apropie de înfățișarea trupească a Cuvântului celui întrupat, iar după aceea să-i înalțe până la a-L vedea așa cum era înainte de a Se fi făcut trup. Așa că ei, văzând că se ajutorează sufletește și înălțându-se mai presus de inițierea cea trupească, zic: Chiar dacă am cunoscut pe Hristos după trup, acum nu-L mai cunoaștem după trup (II Corinteni 5, 16). Așadar, El S-a făcut trup și, făcându-Se trup, S-a sălășluit printre noi, iar nu în afară de noi.”
Clement Alexandrinul, Cuvânt de îndemn către eleni (Protrepticul), Cap. I, 8.4., în Părinți și Scriitori Bisericești (1982), vol. 4, p. 75
„Cuvântul lui Dumnezeu S-a făcut om, ca și tu să afli de la om, că omul poate ajunge Dumnezeu.”
Sfântul Grigorie de Nyssa, Despre rânduiala cea după Dumnezeu (a vieții) şi despre nevoința cea adevărată, în Părinți și Scriitori Bisericești (1982), vol. 29, p. 463
„Iar ce este ura, auzi de la Ioan, care zice: Cel ce urăşte pe fratele său, ucigaş de oameni este şi ştiți că tot ucigaşul de oameni nu are viață veşnică (I Ioan 3, 15). Îl scoate deci din viață pe cel ce urăşte pe fratele său, ca pe un ucigaş de oameni, mai bine zis numeşte ura de-a dreptul ucidere. Căci cel ce a smuls şi a nimicit din sine iubirea față de aproapele şi s-a făcut din prieten duşman al lui, cu dreptate se număra între ucigaşii de oameni care păzesc ascunsă față de aproapele duşmănia lor față de cei pe care ei uneltesc să-i omoare. Apostolul arată prin aceasta limpede că nu e nicio deosebire între relele ascunse înăuntru şi între cele arătate şi văzute, punându-le la un loc şi numărându-le împreună.”
Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, Cartea a Noua, Introducere, în Părinți și Scriitori Bisericești (2000), vol. 41, pp. 823-824
„Căci măsura iubirii este mare. În acest fel e propriu celor ce s-au hotărât să iubească să se facă cunoscuți oriunde şi prin toate că sunt ucenicii lui Hristos: prin împodobirea cu cununa iubirii şi prin purtarea ca pe un semn al acestui fapt a iubirii întreolaltă. Şi aceasta o voi arăta pe scurt. Căci dacă este vreunul dintre noi lucrător în lucruri de aramă, sau în țesături, nu s-ar socoti, şi încă foarte clar, că a fost ucenic al unui meşter în acestea? Şi cine e meşter în clădiri nu va arăta, oare, prin faptul că poate clădi frumos, că a avut un învățător în cele ale clădirii? În acelaşi fel, socotesc, cei ce au în ei împlinită puterea iubirii față de Dumnezeu fac cunoscut fără greutate că au fost ucenicii Iubirii, sau ai lui Hristos, Care are în El iubirea supremă. Căci a iubit atât de mult, încât Şi-a dat pentru ea însăşi viața Sa (I Ioan 4, 10); (…) El însuşi, zicând către Ucenicii Săi: Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să şi-l pună pentru prietenii săi (Ioan 15, 13).”
Sursa: http://ziarullumina.ro.
