„În anul al cincisprezecelea al domniei cezarului Tiberiu, pe când Ponțiu Pilat era procuratorul Iudeei, Irod, tetrarh al Galileei, Filip, fratele său, tetrarh al Itureei și al ținutului Trahonitidei, iar Lisanias, tetrarh al Abilenei, în zilele arhiereilor Anna și Caiafa, a fost cuvântul lui Dumnezeu către Ioan, fiul lui Zaharia, în pustie. Și a venit el în toată împrejurimea Iordanului, propovăduind botezul pocăinței, spre iertarea păcatelor, precum este scris în cartea cuvintelor lui Isaia Prorocul: «Glasul celui ce strigă în pustie: Gătiți calea Domnului, drepte faceți cărările Lui. Orice vale se va umple și orice munte și orice deal se va pleca; căile cele strâmbe se vor face drepte și cele colțuroase, drumuri netede; și toată făptura va vedea mântuirea lui Dumnezeu». Deci, zicea Ioan mulțimilor care veneau să se boteze de către el: Pui de vipere, cine v-a arătat să fugiți de mânia ce va să fie? Faceți, dar, roade vrednice de pocăință și nu începeți a zice în voi înșivă: Avem tată pe Avraam, căci vă spun că Dumnezeu poate și din pietrele acestea să ridice fii lui Avraam. Iată, securea stă la rădăcina pomilor; deci, orice pom care nu face roadă bună se taie și se aruncă în foc. Iar mulțimile îl întrebau, zicând: Ce să facem, deci? Răspunzând, Ioan le zicea: Cel ce are două haine să dea celui ce nu are și cel ce are bucate să facă asemenea. Și au venit și vameșii să se boteze și i-au spus: Învățătorule, noi ce să facem? El le-a răspuns: Nu luați de la nimeni nimic mai mult decât vă este rânduit. Și îl întrebau și ostașii, zicând: Dar noi ce să facem? Și le-a zis: Să nu asupriți pe nimeni, nici să învinuiți pe nedrept și să fiți mulțumiți cu solda voastră. Iar poporul fiind în așteptare și întrebându-se toți despre Ioan în cugetele lor: Nu cumva el este Hristos?, a răspuns Ioan tuturor, zicând: Eu vă botez cu apă, dar vine Cel ce este mai puternic decât mine, Căruia nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălțămintelor. El vă va boteza cu Duh Sfânt și cu foc, a Cărui lopată este în mâna Lui, ca să curețe aria și să adune grâul în hambarul Său, iar pleava o va arde cu foc nestins. Acestea și alte multe îndemnând, Ioan propovăduia poporului vestea cea bună.”
Conștiința curată
Clement Alexandrinul, Stromatele, Stromata a VI-a, Cap. XIV, 113.2-113.3, în Părinți și Scriitori Bisericești (1982), vol. 5, p. 448
„Conștiința curată te face să fii cuvios față de Dumnezeu și drept față de oameni; păstrează curat sufletul și are gânduri sfinte, cuvinte curate și fapte drepte. În acest chip, sufletul, primind putere de la Domnul, se străduiește să fie cu Dumnezeu; socotește că nu este alt rău decât ignoranța și faptele săvârșite împotriva dreptei rațiuni; mulțumește totdeauna lui Dumnezeu pentru toate prin auzire corectă, prin lecturi dumnezeiești, prin discuții adevărate, prin prinosuri sfinte, prin rugăciune fericită, lăudând și cântând lui Dumnezeu, binecuvântând și cântând psalmi. Un suflet ca acesta nu se desparte în nicio împrejurare de Dumnezeu.”
Sursa: http://ziarullumina.ro
