În anul al cincisprezecelea al domniei cezarului Tiberiu, pe când Ponțiu Pilat era procuratorul Iudeei, Irod, tetrarh al Galileei, Filip, fratele său, tetrarh al Itureei și al ținutului Trahonitidei, iar Lisanias, tetrarh al Abilenei, în zilele arhiereilor Anna și Caiafa, a fost cuvântul lui Dumnezeu către Ioan, fiul lui Zaharia, în pustie. Și a venit el în toată împrejurimea Iordanului, propovăduind botezul pocăinței, spre iertarea păcatelor, precum este scris în cartea cuvintelor lui Isaia prorocul: «Glasul celui ce strigă în pustie: Gătiți calea Domnului, drepte faceți cărările Lui. Orice vale se va umple și orice munte și deal se va pleca; căile cele strâmbe se vor face drepte și cele colțuroase, drumuri netede; și toată făptura va vedea mântuirea lui Dumnezeu». Deci, zicea Ioan mulțimilor care veneau să se boteze de către el: Pui de vipere, cine v-a arătat să fugiți de mânia ce va să fie? Faceți, dar, roade vrednice de pocăință şi nu începeţi a zice în voi înşivă: Avem tată pe Avraam, căci vă spun că Dumnezeu poate și din pietrele acestea să ridice fii lui Avraam. Iată, securea stă la rădăcina pomilor; deci, orice pom care nu face roadă bună se taie și se aruncă în foc. Iar mulțimile îl întrebau, zicând: Ce să facem, deci? Răspunzând, Ioan le zicea: Cel ce are două haine să dea celui ce nu are şi cel ce are bucate să facă asemenea. Și au venit și vameșii să se boteze și i-au spus: Învățătorule, noi ce să facem? El le-a răspuns: Nu luați de la nimeni nimic mai mult decât vă este rânduit. Și îl întrebau și ostașii, zicând: Dar noi ce să facem? Și le-a zis: Să nu asupriți pe nimeni, nici să învinuiți pe nedrept și să fiți mulțumiți cu solda voastră. Iar poporul fiind în aşteptare şi întrebându-se toţi despre Ioan în cugetele lor: Nu cumva el este Hristos?, a răspuns Ioan tuturor, zicând: Eu vă botez cu apă, dar vine Cel ce este mai puternic decât mine, Căruia nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălțămintelor. El vă va boteza cu Duh Sfânt și cu foc, a Cărui lopată este în mâna Lui, ca să curețe aria și să adune grâul în hambarul Său, iar pleava o va arde cu foc nestins. Acestea și alte multe îndemnând, Ioan propovăduia poporului vestea cea bună.
Ferește-te de rău și fă binele!
Sfântul Vasilie cel Mare, Omilii la Psalmi, Omilia la Psalmul XXXVI, IX-X, în Părinți și Scriitori Bisericești (1986), vol. 17, pp. 275-276
„Dacă sufletul este nestricăcios, atunci nestricăcioase trebuie să fie și darurile ce i se aduc. Chipul lumii acesteia trece (1 Corinteni 7, 31). Iar dacă legea este umbra bunătăților viitoare (Evrei 10, 1), gândeşte-mi-te cum vor fi sâmbetele cele pline de bucurie şi sfinte din zilele cele veșnice, cum vor fi lunile cele noi și sărbătorile; și gândeşte-mi aşa cum merită legea cea duhovnicească! (…) Dar pentru că din cuvintele tale te vei îndrepta și din cuvintele tale te vei osândi (Matei 12, 37), oprește-ți limba de la rău și nu-ți strânge comori zadarnice cu o limbă mincinoasă! Oprește-ți și buzele tale să nu grăiască viclenii! Cu alte cuvinte, fă ca organul tău, ce ţi-a fost dat spre slujba cuvântului, să se îndepărteze de la orice lucrare rea! Viclenia este o faptă rea, săvârșită cu gând ascuns, care se oferă semenului sub chipul unor binefaceri. Ferește-te de rău și fă bine; caută pacea și o urmează (Psalmi 33, 13). Sfaturi temeinice, care ne duc la buna credinţă, ne învață să ne stăpânim limba, să ne depărtăm de gânduri viclene și să ne ferim de rău. Omului desăvârșit nu i se potrivește îndepărtarea de rău, ci celui care este la învăţăturile elementare i se cuvine să se îndepărteze de pornirea spre rău; și după ce s-a scăpat de obișnuinţa cu o viață rea, ca de o cale rea, să înceapă lucrarea faptelor bune. Că este cu neputință să începi a face binele dacă mai întâi nu te-ai depărtat și n-ai fugit cu totul de rău, după cum este cu neputinţă să fii sănătos, dacă n-ai scăpat de boală, să fii într-o cameră călduroasă, dacă n-ai îndepărtat deplin din ea frigul. Acestea nu pot sta împreună unele cu altele. Tot așa și cel care vrea să ducă o viaţă virtuoasă se cuvine să se scape de orice atingere cu păcatul.”
Sfântul Vasilie cel Mare, Omilii la Psalmi, Omilia la Psalmul I, III, în Părinți și Scriitori Bisericești (2011), vol. 4, pp. 370-371
„Fericit este, dar, cel care a dobândit lucrurile vrednice de luat în seamă, cel care participă la bunurile care nu se pierd. Cum îl vom cunoaște însă pe acesta? Este cel care n-a umblat în sfatul celor lipsiți de evlavie! (…) Așadar, Fericit bărbatul care n-a umblat în sfatul celor lipsiți de evlavie (Psalmi 1, 1). Observă cât de precise sunt cuvintele! Fiecare cuvânt este plin de învățături. N-a spus: Care nu umblă în sfatul celor lipsiți de evlavie, ci: Care n-a umblat. Că nu este vrednic de a se numi fericit cel aflat încă în viață, pentru că îi este necunoscut sfârșitul; dar cel care a împlinit ceea ce era dator să facă, cel care și-a încheiat viața cu un sfârșit care nu poate fi pus la îndoială, acela negreșit poate fi numit fericit. Dar atunci pentru ce spune că sunt fericiți cei care umblă în legea Domnului (Psalmi 118, 19)? Căci aceste cuvinte afirmă că sunt fericiți nu cei care au umblat, ci cei care încă umblă. Pentru că aceia care săvârșesc binele au lauda în însăși fapta pe care au săvârșit-o, în vreme ce aceia care se feresc de rău nu mai sunt de lăudat dacă înclină o dată sau de două ori spre păcat, ci dacă vor putea să evite pentru totdeauna săvârșirea răului. În șirul cuvintelor noastre însă, ne-a venit în minte și o altă nedumerire: Pentru ce nu-l fericește pe cel care cultivă virtutea, ci pe cel care nu a săvârșit păcatul? Căci așa va fi numit fericit și calul, și boul, și piatra. Dar ce [obiect] neînsuflețit a stat pe calea păcătoșilor, sau ce necuvântător a șezut pe scaunul ciumaților (Psalmi 1, 1)? Așteaptă puțin și vei afla răspunsul! Căci adaugă: Ci în legea Domnului este voia lui (Psalmi 1, 2). Iar cugetarea legii dumnezeiești o poate împlini numai cineva înzestrat cu gândire. Noi însă mai spunem că începutul dobândirii virtuților este îndepărtarea de cele rele. Căci spune: Ferește-te de rău și fă binele! (Psalmi 36, 27).”
Sursa: http://ziarullumina.ro.
