În vremea aceea Iisus, fiind plin de Duhul Sfânt, S-a întors de la Iordan și a fost dus de Duhul în pustie, timp de patruzeci de zile fiind ispitit de diavol. Și, în aceste zile, nu a mâncat nimic, iar sfârșindu-se zilele acelea, a flămânzit. Și I-a zis diavolul: Dacă ești Fiul lui Dumnezeu, zi acestei pietre să se facă pâine. Și a răspuns Iisus către el: Scris este că «nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu». Apoi, suindu-L diavolul pe un munte înalt, I-a arătat într-o clipă toate împărățiile lumii. Și I-a zis diavolul: Ție îți voi da toată stăpânirea aceasta și strălucirea lor, căci mi-a fost dată mie și eu o dau cui voiesc; deci, dacă Tu Te vei închina înaintea mea, toată va fi a Ta. Dar, răspunzând, Iisus i-a zis: Mergi înapoia Mea, Satano, căci scris este: «Domnului Dumnezeului tău să te închini și numai Lui să-I slujești». Și L-a dus în Ierusalim și L-a așezat pe aripa Templului și I-a zis: Dacă ești Fiul lui Dumnezeu, aruncă-Te de aici jos, căci scris este: «Îngerilor Săi va porunci pentru Tine ca să Te păzească; și Te vor ridica pe mâini, ca nu cumva să lovești de piatră piciorul Tău». Și răspunzând, Iisus i-a zis: S-a spus: «Să nu ispitești pe Domnul Dumnezeul tău». Și diavolul, sfârșind toată ispita, s-a îndepărtat de la El până la o vreme. Dar Iisus S-a întors în puterea Duhului în Galileea și a ieșit vestea despre El în toată împrejurimea. Și învăța în sinagogile lor, fiind slăvit de toți.
Rostul ispitelor
Sfântul Macarie Egipteanul, Alte șapte omilii, Cuvânt despre libertatea minții, 13-14, în Părinți și Scriitori Bisericești (1992), vol. 34, p. 342-343
„Dacă atâtea lucruri știe mintea omenească, (nu crezi) că Dumnezeu știe la ce ispită poate fi supus fiecare suflet pentru ca să devină apt pentru Împărăția Cerurilor? Pentru că, după cum cânepa, dacă nu se bate mult timp, nu este bună pentru a se prelucra în fire subțiri – și cu cât se bate și se piaptănă mai mult, cu atât mai curată și mai bună se face; după cum vasul de curând făcut, numai dacă este copt la foc este folositor oamenilor; și după cum pruncul (până nu se maturizează) nu este în stare să săvârșească vreun lucru din această lume, adică nu poate să construiască, nici să semene, nici vreun alt lucru să facă; tot așa (se întâmplă) deseori și cu sufletul; el se poate împărtăși de har și de odihna Domnului, dar până nu dobândește bunătatea Domnului și nu este supus la diferite încercări de duhurile cele rele nu poate fi încă demn de Împărăția Cerurilor. Zice, în acest sens, dumnezeiescul Apostol: Iar dacă sunteți fără certare, de care toți au parte, atunci sunteți fii nelegitimi și nu fii adevărați (Evrei 12, 8). Încât ispitele și necazurile spre folosul omului se aduc ca să facă sufletul mai încercat și mai tare; deci, cel ce rabdă toate acestea până la sfârșit, având speranță în Domnul, este imposibil (să nu dobândească) promisiunea Duhului și izbăvirea de patimile răutății.”
Sfinții Varsanufie și Ioan, Scrisori duhovnicești, Întrebarea 392, în Filocalia (2009), vol. 11, p. 358
„S-a spus: Probează-mă, Doamne, și mă ispitește (Psalmi 25, 2); și iarăși: Bucurați-vă când ajungeți în diferite ispite (Iacob 1, 2). Dar altă dată s-a spus: Și nu ne duce pe noi în ispită (Matei 6, 13); și iarăși: Rugați-vă, ca să nu intrați în ispite (Matei 26, 41). Dar acestea sunt contrare unele altora. Te rog, arată-mi deosebirea ispitelor. Răspunsul lui Varsanufie: Cuvântul Probează-mă, Doamne, și mă ispitește e al omului care se luptă și cere să fie probat prin ispita venită cu îngăduința lui Dumnezeu. Dar îl spune cu gândul să rabde necazul încercării. Căci răbdarea, cum s-a spus, îl duce pe om la probare și la celelalte bunătăți (Romani 5, 4). De aici răsar în chip sigur bucuria și sporirea. Căci voia celui ce se luptă nu conlucrează (cu ispita), ci mai mult se luptă împotriva ei și omul se predă ostenelii, ca să nu fie biruit de ispită. Iar cuvântul Și nu ne duce pe noi în ispită înseamnă: Să nu ne lași să fim ispitiți de voia noastră și de pofta noastră. Căci din căderea într-o astfel de ispită se naște moartea. Despre aceasta zice Mântuitorul: Rugați-vă, ca să nu cădeți în ispită (Luca 22, 40). De aceea, cel drept face amândouă cererile. Pe de o parte, cere să fie ispitit cu îngăduința lui Dumnezeu spre probare în vederea mântuirii; pe de alta, cere să nu fie ispitit de voia și de pofta sa spre pieirea sufletului.”
Sfântul Chiril al Alexandriei, Închinare în Duh şi Adevăr, Cartea a Cincea, în Părinți și Scriitori Bisericești (1991), vol. 38, p. 174
„Să socotim ostenelile ca un exercițiu spre virtute, dar să nu cugetăm altfel, ci că Dumnezeu este Cel ce ne mântuieşte şi ne dăruieşte puterea de a lupta împotriva celor ce ni se opun, chiar dacă ar trebui să ne împotrivim unor forțe cu mult mai mari decât ale noastre.”
Sfântul Ioan Casian, Convorbiri duhovnicești, Partea a III-a, Convorbirea părintelui Avraam, Cap. XXV, 1, în Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 57, p. 741
„Mai mare și mai bună răsplată ne aduce Harul Domnului dacă luptăm împotriva ispitelor, decât dacă ne-ar fi ferit de orice astfel de luptă. Este dovadă de virtute mai înaltă și mai strălucită faptul de a rămâne întărit și nemișcat în prigoane și necazuri, de a îndura toate în liniște, cu credință în ajutorul lui Dumnezeu, a triumfa împotriva atacurilor omenești cu răbdare, încins cu armele virtuții nebiruite, și a câștiga în chip glorios din slăbiciune puterea, fiindcă «puterea se desăvârșește în slăbiciune».”
Sursa: http://ziarullumina.ro.
