„În vremea aceea a venit Iisus în Nazaret, unde fusese crescut, și, după obiceiul Său, a intrat în ziua sâmbetei în sinagogă și S-a ridicat să citească. Și I s-a dat cartea prorocului Isaia. Iar El, deschizând cartea, a găsit locul unde era scris: «Duhul Domnului este peste Mine, pentru care M-a uns să binevestesc săracilor; M-a trimis să vindec pe cei zdrobiți cu inima; să propovăduiesc robilor dezrobirea și celor orbi vederea; să izbăvesc pe cei apăsați și să vestesc anul plăcut Domnului». Și, închizând cartea și dând-o slujitorului, a șezut, iar ochii tuturor din sinagogă erau ațintiți asupra Lui. Atunci El a început a zice către ei: Astăzi s-a împlinit Scriptura aceasta în urechile voastre. Și toți Îl încuviințau și se mirau de cuvintele harului care ieșeau din gura Lui.”
Cum Se descoperă Mântuitorul Hristos?
Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, Cartea a Doua, Cap. IX, în Părinți și Scriitori Bisericești (2000), vol. 41, p. 276
„Și fiindcă se lăsau atât de greu învățați (iudeii – n.n.) și nu suportau cuvintele dumnezeiești și cugetau și grăiau despre El numai lucruri mici, Mântuitorul Se coboară la starea lor copilărească, dar Se folosește totuși de o explicare amestecată, nerenunțând cu totul nici la cuvintele potrivite lui Dumnezeu, dar nedespărțindu-Se deplin nici de vorbele omenești. Deci, spunând ceva demn de puterea dumnezeiască, îndată pedepsește mânia nepricepută a ascultătorilor, adăugând ceva omenesc; și iarăși, spunând ceva omenesc, pentru iconomie, nu lasă să se vadă cele privitoare la El numai în cele mici, arătând de multe ori că este Dumnezeu prin puterea și cuvintele mai presus de om.”
Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, Cartea a Cincea, Cap. 5, în Părinți și Scriitori Bisericești (2000), vol. 41, p. 596
„(…) De multe ori, în cele ce le știa ca Dumnezeu, arăta că nu le știa ca om. Observă acest lucru clar în istoria cu privire la Lazăr, cel din Betania, pe care cu o putere minunată și cu un glas potrivit Dumnezeirii, aflându-se în a patra zi de la înmormântare și în început de putreziciune (Ioan 11, 39), l-a făcut să revină la viață. Dar ia seama în aceasta și la iconomia infinită. Căci, știind că Lazăr a murit și spunând aceasta mai înainte Ucenicilor Săi ca Dumnezeu, a întrebat în chip omenesc, zicând: Unde l-ați pus? (Ioan 11, 34). Ce lucru minunat! Cel ce Se afla departe de Betania și nu ignora, ca Dumnezeu, că Lazăr a murit, cum cerea să afle mormântul? Vei spune, cugetând foarte bine, că Se prefăcea că întreabă dintr-o iconomie folositoare. Primește deci și în acest caz că, tot în chip iconomic, cele pe care El știa ca Dumnezeu, acestea zice că le învăța de la Tatăl. Nevrând să-i înfurie și mai tare pe iudei și să pedepsească mânia lor, nu le adresează un cuvânt neacoperit, deși I se potrivea să grăiască mai mult așa.”
Sursa: http://ziarullumina.ro
