Prorocul și patria sa
„În vremea aceea se mirau toți de cuvintele harului care ieșeau din gura lui Iisus și ziceau: Nu este, oare, Acesta fiul lui Iosif? Și El le-a zis: Cu adevărat, Îmi veți spune această pildă: Doctore, vindecă-te pe tine însuți! Câte am auzit că s-au făcut în Capernaum, fă și aici în patria Ta. Și le-a zis: Adevărat zic vouă că niciun proroc nu este bine primit în patria sa. Și adevărat vă spun că multe văduve erau în zilele lui Ilie în Israel, când s-a închis cerul trei ani și șase luni, încât a fost foamete mare peste tot pământul, și la niciuna dintre ele n-a fost trimis Ilie, decât la Sarepta Sidonului, la o femeie văduvă. Și mulți leproși erau în Israel în zilele prorocului Elisei, dar niciunul dintre ei nu s-a curățat, decât Neeman Sirianul. Și toți în sinagogă, auzind acestea, s-au umplut de mânie. Și, ridicându-se, L-au scos afară din cetate și L-au dus până pe sprânceana muntelui pe care era zidită cetatea lor, ca să-L arunce în prăpastie; iar El, trecând prin mijlocul lor, a plecat de acolo.”
Sfântul Ilie și văduva din Sarepta Sidonului
Sfântul Ioan Gură de Aur, Cuvântare la Petru Apostolul și Ilie Prorocul, III, în Părinți și Scriitori Bisericești (2015), vol. 14, pp. 581-583
„Ilie intră și stă de vorbă cu femeia, pentru că avea drept temei cuvântul Stăpânului. Ce i-a spus Ilie? Dă-mi puțină apă ca să beau (III Regi 17, 10). Vezi înțelepciunea lui Ilie? Nu i-a cerut dintr-odată ce era mai greu, ci ce era mai ușor. Nu i-a spus: Dă-mi pâine, ci: Dă-mi apă. I-a cerut întâi apă, gândindu-se că, dacă are apă, poate să aibă și pâine. Dă-mi puțină apă, îi zice el. Femeia s-a dus și i-a adus apă, și el a băut. Îndrăznind, Ilie îi grăiește apoi așa: Adu-mi o bucată de pâine ca să mănânc (III Regi 17, 11). Văduva i-a răspuns: Viu este Domnul: căci n-am pâine, ci numai o mână de făină într-o vadră și puțin untdelemn într-un urcior; le voi pregăti, le voi mânca eu și copilul meu și apoi vom muri (III Regi 17, 12). Ce i-a spus Ilie? Du-te și fă o pâine numai pentru mine, ca să mănânc. După aceea vei face și fiului tău și veți mânca și voi (III Regi 17, 13). – Ce faci, Ilie? Fie, vrei pâine! Dar de ce ceri să-ți facă ție separat și ție mai întâi? N-ar trebui să [te] mulțumești că mănânci cu copilul? Vrei să mănânci tu singur, iar copilul să moară de foame? Nu vreau să moară copilul de foame, ci să-i fac bine. Cunosc bogăția Stăpânului meu. Văduva totuși nu s-a tulburat, nici n-a gândit ceva nelalocul lui; n-a zis: Tu ai adus foametea aceasta și vrei să fii hrănit de mine cu rămășițele foametei? (…) N-a grăit așa femeia, ci, ajungând un nou Avraam, a intrat în casă și a făcut după cuvântul prorocului. Puteai vedea că văduva aceasta a fost mai ospitalieră decât Avraam. (…) Îndată ce prorocul a luat pâine și a mâncat, a și răsplătit-o. (…) Teasc și arie a ajuns casa văduvei. N-a fost nevoie de ploaie, de primăvară, de vară, de căldură, de vânt, de schimbarea vremurilor; a venit numai un singur cuvânt al prorocului, și acesta scos din propria sa voință, și a dat văduvei belșug.”
Sfântul Ioan Gură de Aur, Cuvântare la Petru Apostolul și Ilie Prorocul, Cap. III, în Părinți și Scriitori Bisericești (2015), vol. 14, pp. 580-581
„Astăzi pentru aceasta am ieșit să cuvântez, ca să arăt că Dumnezeu nu l-a făcut preot pe Înger, ci pe om dintre oameni, ca păcătoșii să nu fie uciși din pricina lipsei de păcat a preotului. Dacă preotul ar fi fost Înger fără de păcat, i-ar fi pedepsit îndată pe păcătoși; dar așa, preotul fiind om, îl iartă pe cel care este supus acelorași patimi ca și el și se duce cu mintea de la păcatele lui la păcatele celor de aceeași seminție cu el. (…) Haide acum să ne întoarcem la Ilie și să arătăm noianul faptelor lui bune! Dumnezeu voia ca Ilie să fie bun, dar Ilie nu voia. Dumnezeu voia să dea ploaie, dar cerea ca robul Său să-L roage pentru ploaie. Ce s-a întâmplat mai departe? A mers Ilie tot drumul și a ajuns în Sarepta Sidonului și a văzut o femeie aducând lemne. Uită-te la filosofia și credința lui Ilie! A urmat un alt noian de virtute. Nu I-a spus lui Dumnezeu: «La cine mă trimiți? Mă faci să îndur atâtea primejdii ca să mă trimiți la o văduvă unde bântuie foametea cea mai cumplită? Nu se găseau oare mulți oameni mai bogați în stare să-mi ușureze sărăcia? Am bătut atâta cale ca să vin la o văduvă, la nenorocirea nenorocirilor? Și nu-i numai văduvă, ci și săracă». Gândește-te că slujitorul lui Dumnezeu n-a grăit așa! Avea încredere în Stăpânul lui, Care face cu putință cele cu neputință. Du-te, îi spune, în Sarepta Sidonului. Și iată, o femeie aduna lemne. (III Regi 17, 9-10). De ce-ți continui drumul, Ilie? De ce alergi la văduvă? Ai văzut pridvoarele sărăciei, nu mai întreba de suferințele lipsei. Ai văzut cerdacul sărăciei, nu mai întreba de cele din casă. Unde intri, Ilie? Ai văzut că adună lemne, și tu-i ceri să-ți dea mâncare? Da. Ilie intră și stă de vorbă cu femeia, pentru că avea drept temei cuvântul Stăpânului.”
Sursa: http://ziarullumina.ro
