Vindecarea soacrei lui Simon
„În vremea aceea a intrat Iisus în casa lui Simon. Iar soacra lui Simon era cuprinsă de friguri și L-au rugat pentru ea. Atunci El, plecându-Se asupra ei, a certat frigurile și frigurile au lăsat-o. Iar ea, îndată ridicându-se, le slujea. Dar, apunând soarele, toți câți aveau bolnavi de felurite boli îi aduceau la El; iar El, punându-Și mâinile pe fiecare dintre ei, îi făcea sănătoși. Și din mulți ieșeau diavoli, care strigau și ziceau: Tu ești Fiul lui Dumnezeu! Dar El, certându-i, nu-i lăsa să vorbească acestea, pentru că știau că El este Hristos. Însă, făcându-se ziuă, a ieșit și S-a dus într-un loc pustiu; iar mulțimile Îl căutau și au venit până la El și-L țineau ca să nu plece de la ei. Însă El a zis către ei: Trebuie să binevestesc Împărăția lui Dumnezeu și altor cetăți, fiindcă pentru aceasta am fost trimis. Și propovăduia în sinagogile Galileei.”
Omul sănătos caută virtutea
Sfântul Ioan Damaschin, Cuvânt minunat și de suflet folositor, în Filocalia (2004), vol. 4, pp. 175-176
„(…) Fericit cu adevărat este cel ce caută virtutea și se îndeletnicește cu ea și cercetează cu grijă tot ce este virtute, apropiindu-se prin ea de Dumnezeu și unindu-se cu El în minte. Fiindcă în aceasta stau cu adevărat prudența, bărbăția, înțelepciunea, cunoștința nemincinoasă și bogăția ce nu poate fi răpită: în a sui la vederea (contemplarea) Făcătorului prin virtutea cu fapta. (…) Iar dacă vrei, să adăugăm acestui cuvânt simplu, ca o pecete de aur, puține lucruri și despre chipul și asemănarea celei mai cinstite dintre toate făpturile lui Dumnezeu. Numai omul, această viețuitoare mintală și rațională, este dintre toate după chipul și după asemănarea lui Dumnezeu. Tot omul se zice că este după chipul lui Dumnezeu, pentru demnitatea minții și a sufletului, adică pentru necuprinsul, nevăzutul, nemurirea și libertatea voii, ca și pentru însușirea de stăpânitor, născător de prunci și ziditor. Iar după asemănare este pentru rațiunea virtuții și a faptelor noastre care imită pe Dumnezeu și poartă nume dumnezeiesc, adică pentru dispoziția filantropică față de cei din neamul omenesc, pentru îndurarea, mila și dragostea aproapelui și pentru compătimirea arătată altora. Fiți milostivi, zice Hristos Dumnezeu, precum și Tatăl vostru Cel ceresc milostiv este (Luca 6, 36). După chipul îl are orice om, căci Dumnezeu nu Se căiește de darurile sale. Dar după asemănarea o au foarte puțini, și numai cei virtuoși, Sfinții și cei ce imită pe Dumnezeu în bunătate, pe cât e cu putință oamenilor. Fie ca să ne învrednicim și noi de iubirea Lui de oameni mai presus de bunătate, bineplăcându-I prin faptele noastre cele bune și făcându-ne următori celor ce din veac bine au plăcut lui Hristos. Că a Lui este mila și Lui i se cuvine slava, cinstea, închinăciunea, împreună cu Cel fără de început al Său Părinte și cu Preasfântul și bunul și de viață făcătorul Său Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.”
Sfântul Maxim Mărturisitorul, Epistole, Partea Întâi, Ep. 5, în Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 81, p. 46
„Probați prin amândouă acestea, adică prin înfrânare de la patimile ce depind de noi şi prin răbdarea patimilor ce nu depind de noi, producem ca dintr-o dumnezeiască sămânță cu înțelepciune roade frumoase şi coapte, virtuțile, precum: cumințenia cunoscătoare potrivnică neştiinței şi superstiției, bărbăția potrivnică laşității şi obrăzniciei îndrăznețe, curăția potrivnică desfrânării şi prostiei; dreptatea potrivnică nedreptății, adică lăcomiei şi zgârceniei. Ne înarmăm cu smerita cugetare împotriva mândriei; cu pogorământul potrivnic îngâmfării; cu modestia potrivnică închipuirii de sine; cu îndelunga-răbdare potrivnică descurajării; cu linişte şi cu blândețe față de toți. Ne arătăm dărnicia veselă față de cei în nevoi. Stăruim cu osteneală în iubirea de străini, în iubirea de frați şi în iubirea de oameni. Urmărim pacea şi iubirea în care se adună şi se păzesc toate bunătățile dăruite de Dumnezeu oamenilor.”
Sfântul Macarie Egipteanul, Alte şapte omilii, Cuvânt despre paza inimii, 8-9, în Părinți și Scriitori Bisericești (1992), vol. 34, p. 285
„Toate virtuțile se leagă unele de altele întocmai ca un lan duhovnicesc. Aşa de exemplu, rugăciunea se leagă de iubire, iubirea de bucurie, bucuria de blândețe, blândețea de smerenie, smerenia de slujire, slujirea de speranță, speranța de credință, credința de ascultare, iar ascultarea de simplitate. După cum, pe de altă parte, cele rele se leagă unele de altele: ura de mânie, mânia de mândrie, mândria de slavă deşartă, slava deşartă de nepăsare, nepăsarea de duritate, duritatea de dormitare, dormitarea de disprețuire, disprețuirea de lene, lenea de josnicie, iar josnicia de pofte, şi tot aşa celelalte fețe ale răutății țin unele de altele. Prin urmare, referindu-ne la partea cea bună, toate virtuțile țin una de alta. Însă, dintre toate, cea mai înaltă şi cea dintâi dintre virtuți este stăruința în rugăciune. (Spunem aceasta), pentru că prin intermediul ei putem obține de la Dumnezeu, prin rugăciune, şi pe celelalte virtuți. Dar, dacă nu ne împodobim cu smerenia, simplitatea şi bunătatea, rugăciunea nu ne va folosi la nimic. Şi nu spunem aceasta numai despre rugăciune, ci şi despre oricare osteneală sau strădanie, despre fericire şi despre oricare lucrare sau osteneală făcută de dragul virtuții. Iar dacă nu vom afla în noi, din belşug, roadele iubirii, ale păcii şi ale bucuriei, ale blândeții şi ale smereniei, ale simplicității şi ale înfrățirii, ale credinței şi ale îndelungatei răbdări, atunci la întâmplare şi în zadar s-au făcut eforturile noastre. Căci toată acea lucrare şi toate eforturile trebuie să se facă în vederea roadelor (acestora). Neaflându-se în noi roadele iubirii şi ale păcii, la întâmplare şi în zadar se face toată lucrarea.”
Sursa: http://ziarullumina.ro
