În vremea aceea, a venit Iisus în casa lui Simon, iar soacra lui Simon era cuprinsă de niște friguri rele și L-au rugat pentru ea. Atunci Iisus, plecându-Se spre ea, a certat frigurile, și au lăsat-o; iar ea, îndată sculându-se, îi slujea pe ei. Iar după apusul soarelui, toți câți aveau bolnavi, cu multe feluri de boli, i-au adus la Dânsul; și El, punându-Și mâinile pe fiecare dintre ei, îi tămăduia. Din mulți ieșeau și diavoli care strigau și ziceau: Tu ești Hristosul, Fiul lui Dumnezeu! Dar Dânsul, certându-i, nu-i lăsa să spună că știu că El este Hristos. Făcându-se ziuă, a ieșit și s-a dus într-un loc pustiu; dar mulțimile Îl căutau și au venit până la Dânsul și-L țineau, ca să nu plece de la ei. Iar Iisus a zis către ei: trebuie să binevestesc și altor orașe Împărăția lui Dumnezeu, fiindcă pentru aceasta sunt trimis. Pentru aceea propovăduia El în toate sinagogile Galileii.
Cunoașterea Cuvântului
Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, Cartea Întâi, în Părinți și Scriitori Bisericești (2000), vol. 41, pp. 15-16
„Înțelegerea Sfinților Evangheliști este exactă și de Dumnezeu învățată, privind din toate părțile ceea ce e de folos ascultătorilor și făcând aceasta cu o puternică străduință, ca una ce-și ia puterea văzătoare din înălțimea unei culmi cuprinzătoare. De acolo văd ceea ce e folositor celor ce însetează după cuvântul adevărat al sfintelor dogme și caută, cu bună alegere, înțelesul ascuns în dumnezeieștile Scripturi. Căci Duhul nu-l descoperă pe acesta celor ce-l cercetează din curiozitate și care se bucură și se îndulcesc mai mult de rătăcirile variate ale gândurilor proprii decât de adevăr. De aceea, nici nu intră în sufletul răuvoitor, nici nu lasă mărgăritarele cele cinstite să se tăvălească sub picioarele porcilor, ci foarte bucuros vorbește înțelegerilor simple, ca unora ce au o mișcare mai puțin meșteșugită și se feresc de speculațiile prisositoare, speculații cărora le urmează îndoiala și căderea de la calea dreaptă și împărătească. Căci cel ce umblă întru neprihănire umblă cu convingere, după cuvântul lui Solomon (Pilde 10, 9). Sfinții Evangheliști având o exactitate minunată în scrisul lor (Căci nu vorbesc ei, ci Duhul Tatălui vorbește în ei, după cuvântul Mântuitorului (Matei 10, 20), cel ce privește la înțelesurile mai presus de fire și tinde la ascuțimea înțelegerii și la adaosul neîncetat și neîntrerupt de gânduri noi ar putea spune cu dreptate că scrierea lui Ioan e dincolo de orice minune. Căci Evangheliștii se completează unul pe altul în tâlcuirea dogmelor dumnezeiești și urmăresc unul și același scop, pornind din părți deosebite. Din cuvintele lor rezultă o unică țesătură. Mie mi se pare că se asemănă cu unii cărora li se poruncește să înainteze spre aceeași cetate, fără să meargă pe una și aceeași cale. (…) Dar pe fericitul Ioan îl vedem (…) folosindu-se de mișcarea fierbinte și înfocată a minții în voința de-a înțelege cele mai presus de mintea omenească și în îndrăzneala de-a explica nașterea negrăită a lui Dumnezeu-Cuvântul.”
Sfântul Maxim Mărturisitorul, Ambigua, partea a doua, 26-27, în Părinți și Scriitori Bisericești (1983), vol. 80, pp. 126-129
„Cel ce vrea să călătorească drept și fără greșeală spre Dumnezeu are nevoie în chip necesar de amândouă, de cunoștința Scripturii în duh și de contemplația naturală a lucrurilor după duh, ca cel ce dorește să devină iubitor desăvârșit al desăvârșitei înțelepciuni să poată dovedi că amândouă legile, cea naturală și cea scrisă, sunt de cinste egală și învață aceleași lucruri și nici una nu are mai mult sau mai puțin decât cealaltă. Socotesc că cea dintâi (legea naturală – n.n.), conformându-se mereu, la fel și cât se poate de mult, rațiunii, prin aspectele naturale ale ei, înfățișează țesătura armonioasă a universului ca pe o carte ce are drept litere și silabe corpurile deosebite și îngroșate prin întâlnirea multor calități, care sunt cele dintâi și mai apropiate în raport cu noi; iar drept cuvinte calitățile generale care sunt mai departe și mai subțiri. Din acestea, prin citirea lor, se desprinde în chip înțelept Cuvântul (Rațiunea) care le conturează și e conturat în ele în chip negrăit. Acestea ne dau cunoștința numai că este, nu și ce este, și prin combinarea bine-credincioasă a diferitelor chipuri ne ridică la o idee unică a adevărului ce ni se oferă spre a fi cugetat, pe potriva lor, prin cele văzute, drept Creator. A doua, cunoscută prin învățătură, sau prin cele grăite (poruncite) în ea, înțelepțește înfățișându-se ca o altă lume constatatoare din cer și pământ și din cele din mijloc, adică din filosofia morală, naturală și teologică, vestind puterea negrăită a Celui care a grăit. Și arată alternativ că fiecare e una în esență cu cealaltă: cea scrisă cu cea naturală ca potență, cea naturală iarăși cu cea scrisă ca deprindere actualizată în virtute. Și fiecare descoperă și acoperă aceeași Rațiune: o acoperă prin literă și prin ceea ce se vede, o descoperă prin sensul a ceea ce este nevăzut. (…) Căci Rațiunea creatoare și legiferatoare a universului, arătându-Se, Se ascunde, fiind după fire nevăzută, și, fiind ascunsă, Se arată, încredințând pe cei înțelepți că nu e prin fire nesesizabilă.”
Sfântul Vasilie cel Mare, Epistole, epistola 234, I-II, în Părinți și Scriitori Bisericești (2010), vol. 3, pp. 374-375
„(…) Noi putem afirma că din lucrări Îl cunoaștem pe Dumnezeu, pe când de ființa Lui nu suntem în stare să ne apropiem, pentru că lucrările Lui sunt cele care coboară spre noi, dar ființa Lui rămâne inaccesibilă.
Dar, va obiecta cineva, dacă nu-I cunoști ființa, atunci nu-L cunoști nici pe El Însuși. Răspunde-i că nici tu, care zici că-I cunoști ființa, prin aceasta nu poți spune că L-ai cunoscut pe El Însuși. Pentru că dacă un om mușcat de un câine turbat vede figura câinelui reflectată într-o fântână, acel om nu vede altceva decât tot un câine, dar sănătos; în schimb, e de plâns acel om dacă și-ar închipui că a văzut tot un câine turbat, ceea ce nu-i adevărat. Deci, să nu mai lauzi un astfel de om pentru judecata lui, ci să-i plângi de milă pentru nebunia lui. Și să știi că miroase a joacă copilărească vorba de adineauri, dacă nu cunoști ființa lui Dumnezeu, înseamnă cu tu cinstești ceva ce nu cunoști. În realitate putem răspunde: Eu știu că Dumnezeu există, în ce constă însă ființa Lui, acest lucru trece dincolo de puterea mea de înțelegere.”
Sursa: http://ziarullumina.ro.
