În vremea aceea Iisus învăța și de față ședeau farisei și învățători ai Legii, veniți din toate orașele mici ale Galileei, ale Iudeei și din Ierusalim. Iar puterea Domnului se arăta în tămăduiri. Și, iată, niște bărbați aduceau, pe pat, pe un om care era slăbănog și căutau să-l ducă înăuntru și să-l pună înaintea Lui; dar, negăsind pe unde să-l ducă, din pricina mulțimii, s-au suit pe acoperiș și, printre cărămizi, l-au lăsat cu patul în mijloc, înaintea lui Iisus. Și, văzând credința lor, El i-a zis: Omule, iertate îți sunt păcatele tale! Iar fariseii și cărturarii au început să cârtească, zicând: Cine e Acesta care grăiește hule? Cine poate să ierte păcatele decât numai singur Dumnezeu? Iar Iisus, cunoscând gândurile lor, răspunzând a zis către ei: Ce cugetați în inimile voastre? Ce este mai ușor? A zice: Iertate sunt păcatele tale, sau a zice: Ridică-te și umblă? Dar, ca să știți că Fiul Omului are pe pământ putere să ierte păcatele, a zis slăbănogului: Ție îți zic: Ridică-te, ia patul tău și mergi la casa ta! Și îndată, ridicându-se înaintea lor, luând patul pe care zăcuse, s-a dus la casa lui, slăvind pe Dumnezeu. Și uimire i-a cuprins pe toți și slăveau pe Dumnezeu și, plini de frică, ziceau: Am văzut astăzi lucruri minunate.
Despre vindecările Mântuitorului
Sfântul Macarie Egipteanul, Cele cincizeci de omilii duhovnicești, omilia XX, 6-8, în Părinți și Scriitori Bisericești (1992), vol. 34, p. 193
„(…)În vremea Legii (…) sufletul n-a putut fi vindecat de curgerea cea necurată a cugetelor celor necurați, și toată dreptatea ei n-a putut să-l vindece. A trebuit să vină Mântuitorul, doctorul cel adevărat, Cel ce vindecă în dar, Cel care S-a dat pe Sine preț de răscumpărare pentru neamul omenesc (Marcu 10, 45). El singur a adus marea și mântuitoarea izbăvire și însănătoșire a sufletului; El l-a eliberat din robie, El l-a scos din întuneric, El l-a preaslăvit cu lumina Sa. (…) Nu puteau să-l vindece pe om de o rană nevăzută, atât de mare, leacurile pământești, adică numai lucrările dreptății lui, ci natura cerească și divină a darului Duhului Sfânt. Numai datorită acestui leac a putut omul să dobândească vindecarea, să revină la viață, să i se curețe inima de Duhul Sfânt. Și, după cum atunci, femeia bolnavă, care nu putuse să se vindece (de doctori), având picioare a venit la Domnul și a obținut vindecarea; și după cum orbul care nu putea să vină la Domnul, pentru că nu vedea, având credință a strigat cu glas mai puternic decât al îngerilor și a zis: Fiul lui David, miluiește-mă (Matei 15, 22); iar Domnul venind la el, l-a vindecat și l-a făcut să vadă, la fel și sufletul, chiar dacă este rănit cu rănile patimilor rușinoase, chiar dacă este orbit de întunericul păcatului, totuși i-a rămas voința de a striga și de a chema pe Iisus, ca să vină și să aducă sufletului mântuire veșnică. (…)|Tot așa dacă cineva nu se apropie de Domnul, împins de propria-i voință și cu tot sufletul, și nu se roagă cu credință puternică, nu dobândește vindecarea.”
Sfântul Ioan Casian, Convorbiri duhovnicești, XIII, A treia convorbire cu părintele Cheremon, Cap. XV, 2-4, în Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 57, p. 547
„(…) În multe feluri, cu mare și neprecupețită dragoste dăruiește acea înțelepciune a lui Dumnezeu mântuirea oamenilor. Fiecăruia după capacitatea lui îi împarte Domnul harul dărniciei Sale. Chiar vindecările a găsit cu cale să le facă nu după puterea măreției Sale, ci după măsura credinței în care l-a găsit pe fiecare, sau pe care a împărțit-o El Însuși fiecăruia. Pe cel care a crezut că voia lui Hristos este de ajuns pentru a se curăți de lepră (numai prin voia Sa) l-a vindecat zicându-i: Vreau, fii vindecat. La altul, care-L ruga să vină să-i învie, prin punerea mâinii, fiica decedată, a intrat în casă și i-a împlinit rugăciunea în care acela spera. Altuia, care credea că suprema mântuire constă în puterea cuvântului Său și care i-a zis: Spune numai un cuvânt și se va însănătoși copilul meu, cu cuvântul i-a întărit picioarele slăbite și le-a adus la puterea de mai înainte, zicând: Mergi și facă-se ție precum ai crezut. Altora, care nădăjduiau că se lecuiesc dacă-i ating poala veșmintelor, le-a împărțit din belșug darurile sănătății. Pe unii i-a vindecat de boli la rugămintea lor, iar pe alții fără să fie rugat. Pe unii i-a îndemnat să nădăjduiască, zicând: Vrei să te faci sănătos? Altora le-a dat ajutor de la Sine, fără ca ei să spere. Pe unii, înainte de a le îndeplini dorințele, i-a întrebat ce vor, zicând: Ce vreți să vă fac? Altuia, care nu cunoștea calea de a obține ceea ce dorea, cu bunătate i-a arătat-o, zicând: Dacă vei crede, vei vedea slava lui Dumnezeu. Între unii a răspândit din belșug puterea vindecărilor și despre ei amintește evanghelistul: Și a vindecat pe toți bolnavii lor. Între alții adâncul nemăsurat al binefacerilor lui Hristos s-a găsit atât de acoperit, încât se spune: Și Iisus n-a făcut acolo minuni, din cauza necredinței lor. Dărnicia lui Dumnezeu este pe măsura credinței omenești.”
Sursa: http://ziarullumina.ro.
