Fericirile
„În vremea aceea au stat în loc șes Iisus și mulțime multă de Ucenici ai Săi și mulțime mare de popor din toată Iudeea, din Ierusalim și de pe țărmul Tirului și al Sidonului, care veniseră să-L asculte și să se vindece de bolile lor. Și cei chinuiți de duhuri necurate se vindecau. Și toată mulțimea căuta să se atingă de El, că putere ieșea din El și-i vindeca pe toți. Iar El, ridicându-Și ochii spre Ucenicii Săi, zicea: Fericiți sunteți voi, cei săraci, că a voastră este Împărăția lui Dumnezeu. Fericiți sunteți voi, care flămânziți acum, că vă veți sătura. Fericiți sunteți cei ce plângeți acum, că veți râde. Fericiți veți fi când oamenii vă vor urî pe voi și vă vor izgoni dintre ei și vă vor batjocori și vor lepăda numele vostru, ca rău, din pricina Fiului Omului. Bucurați-vă în ziua aceea și vă veseliți, că, iată, plata voastră este multă în ceruri.”
Cine se poate considera fericit
Fericitul Augustin, Confessiones – Mărturisiri, Cartea a IV-a, XII, (18), în Părinți și Scriitori Bisericești (1985), vol. 64, p. 110
„Căutați ceea ce căutați, dar nu este acolo. Căutați viața fericită într-un ținut al morții. Nu este acolo. Căci cum poate fi viață fericită acolo unde nu este viață?”
Fericitul Augustin, Confessiones – Mărturisiri, Cartea a X-a, XXVIII- XXIX, (39), (40), în Părinți și Scriitori Bisericești (1985), vol. 64, p. 225
„Vai de fericirile veacului, iară și iară vai, din cauza temerii de nenorociri și de nimicirea bucuriei! Vai de fericirile veacului, iară și iară de trei ori vai, din cauza dorinței de fericire și pentru că nenorocirea este dură și există teama să nu frângă răbdarea! Oare nu este o încercare viața omenească pe pământ fără nici o încetare? Și toată speranța mea nu este decât în mila Ta cea prea mare.”
Sfântul Ambrozie al Milanului, Scrisori, scrisoarea a XXIX-a, 19, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 53, p. 153
„Fericirea nu constă în a te folosi de bogății, ci în a-L vedea pe El ca să le disprețuiești pe ele, și să respingi cele potrivnice adevărului, să le socotești deșarte și zadarnice, să iubești acea frumusețe a adevărului curat, care arată cât de mincinoase sunt culorile acestui veac.”
Boethius, Mângâierile filozofiei, Cartea II, II, Proza VIII, în Părinți și Scriitori Bisericești (1992), vol. 72, p. 98
„Eu cred că o soartă nefericită e mai de folos oamenilor decât o soartă fericită. Aceasta din urmă totdeauna, sub masca fericirii, când se arată blândă, minte; cea dintâi însă este totdeauna adevărată, când se arată nestatornică prin schimbarea sa. Una înșală, alta instruiește; una, sub masca unor bunuri mincinoase, înlănțuie mințile celor ce se bucură de ea, cealaltă, prin cunoașterea fericirii fragile, liberează. Astfel, pe una o vezi alergând vântoasă și întotdeauna uitând de sine, pe alta o vezi sobră, reținută și prudentă în exercitarea adversității sale. În sfârșit, soarta fericită, prin mângâierile ei, abate și pe cei slabi din calea adevăratului bine, cea nefericită adesea târăște cu cârligul la adevăratele bunuri pe cei rătăciți.”
Boethius, Mângâierile filozofiei, Cartea II, II, Proza IV, în Părinți și Scriitori Bisericești (1992), vol. 72, p. 87
„De câte amărăciuni nu e stropită dulceața fericirii umane! Chiar dacă ar părea plăcută pentru cel ce se bucură de ea, n-ar putea totuși s-o oprească de a pleca atunci când vrea ea. Se vede limpede deci cât de slabă e fericirea lucrurilor pieritoare, care nici nu-i desfătează în întregime pe cei lipsiți de cumpăt. De ce, așadar, o, muritori, căutați în afară o fericire care se găsește în voi? Rătăcirea și neștiința vă întunecă. Îți voi arăta pe scurt punctul de căpetenie al celei mai înalte fericiri. Ai ceva mai prețios decât pe tine însuți? Nimic, vei spune; așadar, dacă tu vei fi stăpân pe tine, vei poseda ceva ce nici tu n-ai vrea să pierzi vreodată, nici soarta n-ar putea să-ți răpească. Și, ca să-ți dai seama că nu poate exista fericire în aceste lucruri întâmplătoare, ascultă: Dacă fericirea este supremul bine al unei ființe ce trăiește conform rațiunii și dacă supremul bine nu e ceva care să poată fi răpit, fiindcă este între cele dintâi care nu pot fi răpite, este clar că instabilitatea sorţii n-ar putea duce la dobândirea fericirii. Apoi, cel ce este furat de această fericire nestatornică sau știe, sau nu știe că ea este schimbătoare. Dacă nu știe, ce fel de fericire poate exista într-o ignoranță oarbă? Iar dacă știe, mereu se teme să nu piardă ceea ce știe că poate fi pierdut; de aici o continuă îngrijorare care nu-i îngăduie să fie fericit.”
Boethius, Mângâierile filozofiei, Cartea III, II, Proza II, în Părinți și Scriitori Bisericești (1992), vol. 72, p. 101
„- Orice strădanie omenească, pe care o hrănește chinul dorințelor de tot felul, pleacă pe căi deosebite, dar caută totuși să ajungă la singurul țel al fericirii. Aceasta, însă, e un bun pe care dacă îl dobândești, nu mai poți dori nimic altceva. El este culminația tuturor bunurilor, conținând în sine toate bunurile, căruia dacă i-ar lipsi unul, n-ar putea fi astfel, fiindcă ar rămâne în afară de el ceva ce ar putea fi dorit. Se vede, așadar, că fericirea este o stare rezultată din reuniunea tuturor bunurilor.”
Sursa: http://ziarullumina.ro
