În vremea aceea a ieșit cuvântul despre Iisus în toată Iudeea și în toată împrejurimea. Și au vestit lui Ioan ucenicii lui despre toate acestea. Și, chemând la sine pe doi dintre ucenicii săi, Ioan i-a trimis către Domnul, zicând: Tu ești Cel ce va să vină sau să așteptăm pe altul? Și, ajungând la El, bărbații au zis: Ioan Botezătorul ne-a trimis la Tine, zicând: Tu ești Cel ce va să vină sau să așteptăm pe altul? Iar în acel ceas Iisus a vindecat pe mulți de boli și de răni și de duhuri rele și multor orbi le-a dăruit vederea. Atunci El, răspunzând, le-a zis: Mergeți și spuneți lui Ioan cele ce ați văzut și cele ce ați auzit: Orbii văd, șchiopii umblă, leproșii se curățesc, surzii aud, morții înviază și săracilor li se binevestește. Și fericit este acela care nu se va sminti în privința Mea. Iar după ce ucenicii lui Ioan au plecat, El a început să vorbească mulțimilor despre Ioan: Ce ați ieșit să priviți în pustie? Oare trestie clătinată de vânt? Dar ce-ați ieșit să vedeți? Oare om îmbrăcat în haine moi? Iată, cei ce poartă haine scumpe și petrec în desfătare sunt în casele regilor. Dar ce-ați ieșit să vedeți? Oare proroc? Da, zic vouă, și mai mult decât un proroc. Acesta este cel despre care s-a scris: «Iată, trimit înaintea feței Tale pe îngerul Meu, care va pregăti calea Ta înaintea Ta». Zic vouă: Între cei născuți din femei, nimeni nu este mai mare decât Ioan Botezătorul; dar cel mai mic în Împărăția lui Dumnezeu este mai mare decât el. Și, auzind tot poporul și vameșii, s-au încredințat de dreptatea lui Dumnezeu, botezându-se cu botezul lui Ioan. Iar fariseii și învățătorii de Lege au călcat voia lui Dumnezeu în ei înșiși, nebotezându-se de el.
Dumnezeu Cuvântul
Sfântul Vasilie cel Mare, Omilii și cuvântări, Omilia a XV-a, II, în Părinți și Scriitori Bisericești (2009), vol. 1, p. 254
„(…) Fiul născut din Tatăl, Cuvântul cel viu, Care este Dumnezeu și este la Dumnezeu (Ioan 1, 2) și nu adus la existență; existând mai înainte de toți vecii și nu dobândit în urmă; Fiu, nu posesiune; Făcător, nu făptură; Ziditor, nu zidire; este tot ceea ce este Tatăl. Am spus: Fiu și Tată. Păstrează-mi aceste însușiri! Rămânând, deci, Fiu prin modul existenței, este totuși tot ce este Tatăl, potrivit cuvintelor Domnului, Care spune: Toate câte are Tatăl ale Mele sunt (Ioan 16, 15). Un portret, într-adevăr, trebuie să aibă toate câte se găsesc în originalul său. (…) A primi este caracteristic celui creat; a avea prin fire este propriu Celui-născut. Ca Fiu are, în chip firesc, cele pe care le are Tatăl; ca Unic-Născut, le are pe toate adunate în El Însuși, fără să le împartă cu altul. Din această numire de Fiu am fost învățați că El participă la firea Tatălui. N-a fost creat la porunca Tatălui, ci strălucește nedespărțit din ființa Tatălui, unit din veșnicie cu Tatăl, egal în bunătate, egal în putere, părtaș slavei. Ce este El altceva decât pecete și chip, care arată în El Însuși în întregime pe Tatăl?”
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Evanghelia după Ioan, Omilia 2, 4, în Părinți și Scriitori Bisericești (2016), vol. 15, pp. 43-45
„(…) De aceea L-a numit Cuvânt, pentru că a vrut să arate că Acest Cuvânt este Fiul lui Dumnezeu cel Unul-Născut. Ca să nu creadă cineva că această naștere este pătimașă, a prevenit aceasta și a înlăturat orice rea bănuială prin faptul că L-a numit Cuvânt și a arătat limpede că Fiul este din Tatăl și că Nașterea Lui este fără de patimă. Vezi că, așa cum spuneam, nu L-a trecut cu vederea pe Tatăl atunci când a vorbit despre Fiul? Iar dacă aceste exemple nu sunt de ajuns pentru a înfățișa totul, să nu te miri, căci cuvântul nostru este despre Dumnezeu, despre Care nu se poate grăi sau gândi după vrednicie! De aceea nici Sfântul Ioan nu folosește nicăieri numele de ființă, pentru că nu se poate spune ce este Dumnezeu după ființă. Peste tot ni-L face cunoscut prin lucrările Lui. Dar ar putea observa cineva că puțin mai departe Acest Cuvânt este numit și lumină, iar apoi lumina este numită viață (Ioan 1, 4). Dar nu a fost aceasta singura pricină pentru care L-a numit Cuvânt. Aceasta a fost cea dintâi, iar a doua pricină a fost faptul că El urma să ne facă cunoscute cele ale Tatălui. Căci zice: Toate câte am auzit de la Tatăl, vi le-am făcut cunoscute (Ioan 15, 15). Îl numește, de asemenea, viață și lumină, pentru că prin cunoaștere ne-a dăruit lumină, și prin aceasta viață. Un singur nume sau două sau trei sau mai multe nu sunt nicidecum de ajuns pentru a ne învăța cele despre Dumnezeu. Dar este de ajuns dacă fie și numai așa, prin multe nume, putem să ajungem la cunoașterea Lui, chiar dacă în chip nedeslușit. Deci nu L-a numit doar Cuvânt, ci, prin adăugarea articolului hotărât, L-a deosebit de celelalte. Vezi, dar, că nu degeaba spuneam că acest Evanghelist ne vorbește cele din cer. Iată cum încă de la început a întraripat sufletul celor care îl ascultă și le-a înălțat mintea. Căci a așezat-o mai presus de toate cele cerești, mai presus de pământ, de mare și de cer. A călăuzit-o mai sus de Îngeri, de Heruvimi și de Serafimi, de Tronuri, de Începătorii și de Stăpânii. Într-un cuvânt, a făcut-o să călătorească dincolo de orice lucru creat. (…) Evanghelistul, după ce ne-a ridicat mai presus de toată creația și ne-a dus în veacul de mai înainte de aceasta, ne îndreaptă privirile în sus fără să pună vreo stavilă acestei înălțări, pentru că nici nu există.”
Sursa: http://ziarullumina.ro.
