„În vremea aceea, când Se ruga Iisus îndeosebi, erau cu El Ucenicii, și i-a întrebat, zicând: Cine zic mulțimile că sunt Eu? Iar ei, răspunzând, au zis: Ioan Botezătorul, iar alții Ilie, iar alții că a înviat un proroc din cei vechi. Și El le-a zis: Dar voi cine ziceți că sunt Eu? Iar Petru, răspunzând, a zis: Hristosul lui Dumnezeu. Iar El, certându-i, le-a poruncit să nu spună nimănui aceasta, zicând că Fiul Omului trebuie să pătimească multe și să fie defăimat de către bătrâni și de către arhierei și de către cărturari și să fie omorât, iar a treia zi să învieze.”
Cum ne îngrijim de rugăciune?
Sfântul Macarie Egipteanul, Alte șapte omilii, Cuvinte despre rugăciune, 2, în Părinți și Scriitori Bisericești (1992), vol. 34, p. 298
„Fiindcă lucrul cel mai mare dintre toate este rugăciunea, grija cea mai mare ei trebuie să i se arate, ca nu cumva să sufere vătămare din partea celui rău. Pentru că, cu cât cineva arată grija de un mare bun, pe atât îl atacă cel viclean cu și mai mare stăruință. Un astfel de om va trebui să arate multă vigilență, ca și mai mult, zi de zi, să se arate roadele stăruinței sale în rugăciune, (adică) iubirea, smerenia, simplitatea și bunătatea, ca progresul său întru cele duhovnicești să se facă vădit și să cheme și pe alții la un zel egal. Dumnezeiescul Apostol (ne învață) să stăruim în rugăciune și să ne rugăm neîncetat (I Tesaloniceni 5, 17), iar Domnul (…) spune: Privegheați și vă rugați (Matei 26, 41). (…) Dar, stăruind cineva în rugăciune și luând asupră-și un lucru atât de important, dator este să dea luptă mare și neșovăielnică, pentru ca să înfrângă piedicile (ce vin în calea) rugăciunii: somnul, indiferența, greutatea trupului, nălucirea gândurilor, instabilitatea minții și toate uneltirile celui rău – să treacă prin necazuri și peste războiul pe care duhurile cele viclene îl duc cu mânie împotriva lui, împiedicându-i sufletul să caute neîncetat adevărul și pe Dumnezeu și să se apropie de Hristos.”
Sfântul Vasilie cel Mare, Cuvânt ascetic (I), Cap. IX, în Părinți și Scriitori Bisericești (1989), vol. 18, p. 70
„Potrivește-ți nevoile trupului după orele rugăciunilor și să fii pregătit să nu asculți de gândul care te depărtează de rânduială. Căci obiceiul diavolilor (este ca) în timpul orelor de rugăciune, sub pretextul unui așa-zis motiv binecuvântat, să ne preseze pentru retragere, să ne răpească, în mod aparent justificat, de la rugăciunea mântuitoare. Să nu spui, sub pretext fals, vai, capul meu, sau oh! burta mea, aducând acestea ca mărturii incontrolabile ale unei suferințe inexistente și violând astfel intensitatea vegherii în favoarea odihnei. Ci mai degrabă să spui rugăciuni tainice pentru care Dumnezeu, Care vede în ascuns, îți va răsplăti la arătare (Matei 6, 18). Să faci negustorie toată viața ca să găsești bogăție ascunsă în ziua nevoii. În zilele slujirii tale cu osteneala trupului să ai și cuvânt de rugăciune pentru dragostea celor slujiți, ca, pentru slujirea ta, să fie bine primită, dreasă (potrivită) cu sare.”
Sursa: http://ziarullumina.ro
