„În vremea aceea s-a apropiat de Iisus unul dintre Ucenicii Săi și I-a zis: Învățătorule, am văzut pe unul care în numele Tău scoate demoni și l-am oprit, pentru că nu-Ți urmează împreună cu noi. Iar Iisus a zis către el: Nu-l opriți; căci cine nu este împotriva voastră este pentru voi. Și când s-au împlinit zilele înălțării Sale, El S-a hotărât să meargă la Ierusalim. Și a trimis vestitori înaintea feței Sale. Și ei, mergând, au intrat într-un sat de samarineni ca să facă pregătiri pentru El. Dar ei nu L-au primit, pentru că El Se îndrepta spre Ierusalim. Și, văzând aceasta, ucenicii Iacov și Ioan I-au zis: Doamne, vrei să zicem să se coboare foc din cer și să-i mistuie, cum a făcut și Ilie? Iar El, întorcându-Se, i-a certat și le-a zis: Nu știți, oare, fiii cărui Duh sunteți? Căci Fiul Omului n-a venit ca să piardă sufletele oamenilor, ci ca să le mântuiască. Și s-au dus în alt sat.”
Remedii împotriva răzbunării
Sfântul Ioan Casian, Convorbiri duhovnicești, Partea a III-a, Convorbirea cu părintele Ioan, Cap. I, 2-3, în Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 57, p. 643
„Nu socotim de prisos dacă, fără mare risipă de cuvinte, arătăm, precum credem, tuturor fraților sârguitori cum se clădesc virtuțile. Astfel, într-o mare sală și sub cerul liber, acea mare mulțime de monahi aștepta așezată în grupe de câte doisprezece să li se servească masa de prânz. Fiindcă unul dintre frați adusese ceva mai târziu tava cu mâncare, văzând aceasta, Părintele Paul, care se plimba cu grijă printre cei ce serveau, i-a plesnit o palmă atât de tare sub privirile tuturor, încât sunetul loviturii a fost auzit și de cei ce erau întorși cu spatele sau se așezaseră la mese mai depărtate. Dar, pildă de răbdare, tânărul a arătat atâta liniște sufletească, încât nu numai că nu i-a scăpat din gură niciun cuvânt, sau măcar vreo șoaptă, printre buze, dar nu și-a schimbat nici măcar ținuta sau culoarea feței. Acest fapt nu numai pentru noi care, veniți de curând de la mănăstirea din Siria, luam cunoștință din exemple atât de evidente de virtutea lui, dar și pentru cei mai de seamă bărbați era prilej de deosebită învățătură faptul că răbdarea lui rămăsese neclintită în fața măsurii disciplinare a celui mai mare, iar privirile unei mulțimi atât de numeroase nu-l făcuseră măcar să roșească.”
Tertulian, Despre răbdare, X, în Părinți și Scriitori Bisericești (1981), vol. 3, pp. 191-192
„În mod eronat, răzbunarea pare o mângâiere a durerii, dar în fața adevărului se dovedește ca o luptă a răutății. Ce deosebire este între provocator și cel provocat, dacă nu aceea că unul săvârșește răul mai înainte, iar celălalt mai în urmă? Totuși, și unul, și altul sunt vinovați de vătămarea omului în fața Domnului, care oprește și condamnă orice ticăloșie. În fapta rea nu există o motivare a ordinii și locul nu deosebește ceea ce asemănarea unește. Cum e fapta, așa îi este și meritul. Astfel, în niciun caz nu trebuie să răspundem la rău cu rău. Cum vom respecta această poruncă, dacă în disprețul nostru nu vom disprețui răzbunarea?”
Sursa: http://ziarullumina.ro.
