În vremea aceea, ieșind Iisus în drum ca să plece, a alergat cineva către El și, îngenunchind înaintea Lui, Îl întreba: Învățătorule bun, ce să fac ca să moștenesc viața veșnică? Iar Iisus i-a răspuns: De ce-Mi zici bun? Nimeni nu este bun decât singur Dumnezeu. Știi poruncile: «Să nu ucizi, să nu fii desfrânat, să nu furi, să nu mărturisești strâmb, să nu înșeli pe nimeni, cinstește pe tatăl tău și pe mama ta». Iar el I-a zis: Învățătorule, acestea toate le-am păzit din tinerețile mele. Iar Iisus, privind la el cu dragoste, i-a zis: Un lucru îți mai lipsește: Mergi, vinde tot ce ai, dă săracilor și vei avea comoară în Cer; și apoi, luând crucea, vino și urmează Mie. Dar el, întristându-se de cuvântul acesta, a plecat mâhnit, căci avea multe bogății. Și Iisus, uitându-Se în jur, a zis către Ucenicii Săi: Cât de greu vor intra cei bogați în Împărăția lui Dumnezeu! Iar Ucenicii erau uimiți de cuvintele Lui. Dar Iisus, răspunzând iarăși, le-a zis: Fiilor, cât de greu este celor ce se încred în bogății să intre în Împărăția lui Dumnezeu! Mai lesne este cămilei să treacă prin urechile acului, decât bogatului să intre în Împărăția lui Dumnezeu. Iar ei, mai mult uimindu-se, ziceau unii către alții: Și cine poate să se mântuiască? Iisus, privind la ei, le-a zis: La oameni aceasta e cu neputință, dar nu la Dumnezeu. Căci la Dumnezeu toate sunt cu putință.
Cel ce știe toate înainte de facerea lor
Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, Cartea a Patra, Cap. 4, în Părinți și Scriitori Bisericești (2000), vol. 41, p. 447
„Nu spune (Mântuitorul) limpede cine Îl va vinde. Ci, punând această povară a necredinței în mod simplu și neprecis pe seama unuia, cheamă pe toți la luptă și la o veghere mai atentă, făcând pe fiecare să se teamă de păgubirea sufletului său. Iar odată cu aceasta a făcut și alt lucru folositor credinței lor. Căci, arătând celor ce au mărturisit constant și credeau că El este Fiul lui Dumnezeu, că știe de mai înainte cele viitoare, le întărește și prin aceasta mărturisirea în El. Căci își dau seama că niciuna dintre făpturi nu cunoaște cele viitoare, ci numai Unul și Singur Dumnezeu prin fire, despre Care s-a scris: Cel ce știe toate înainte de facerea lor (Daniel 13, 42).”
Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, Cartea a Unsprezecea, Cap. 9, în Părinți și Scriitori Bisericești (2000), vol. 41, p. 1037
„Deci, preștiind toate și privind la cele viitoare ca și cum ar fi prezente, pe lângă toate celelalte pe care le-a spus despre Hristos, Cuvântul dumnezeiesc a prevestit de mai înainte și că se va pierde cel pus între ucenici. În orice caz, preștiința nu a fost o voință și o poruncă a lui Dumnezeu; nici prezicerea n-a avut în ea necesitatea lucrării răului, care fusese prevăzută, și a uneltirii împotriva Mântuitorului, ci a fost mai degrabă un îndemn de abținere de la ea. Pentru cel ce o știa, dacă voia, era mai degrabă un îndemn ca să se păzească de a o pătimi, având putința pornirii spre ceea ce voia. Dar poate vei zice: Cum îi mai păzește Hristos, dacă, urmând pornirile și mișcările libere ale propriilor voiri, unii se află în afara plasei diavolești, iar dintre toți a rătăcit singur netrebnicul Iuda? Ce folos a avut el din așa-zisa pază? Dar, o, viteazule, îți vom spune iarăși că sunt bune și foarte folositoare trezvia, tăria minții, voința neclintită, facerea de bine și dobândirea virtuții. În felul acesta lucrăm mântuirea noastră. Dar nu ajunge numai aceasta sufletului omului, deoarece are nevoie și de conlucrarea cu Harul de Sus, care ușurează sufletului cele greu de împlinit și face lesne de străbătut calea obositoare și aspră a dreptății.”
Sursa: http://ziarullumina.ro.
