Forța credinței
„Zis-a Domnul către Ucenicii Săi: Aveți credință în Dumnezeu. Adevărat zic vouă că oricine va zice acestui munte: Ridică-te și te aruncă în mare, și nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ceea ce spune se va face, fi-va lui orice va zice. De aceea vă zic vouă: Toate câte cereți rugându-vă, să credeți că le-ați primit și le veți avea. Iar când stați să vă rugați, iertați orice aveți împotriva cuiva, ca și Tatăl vostru Cel din Ceruri să vă ierte vouă greșelile voastre. Iar dacă voi nu iertați, nici Tatăl vostru Cel din Ceruri nu vă va ierta greșelile voastre.”
Porunca iertării
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia XIX, IX, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, p. 260
„Oricât de mare rău ne-ar face nouă oamenii, noi să ne gândim la cele ale noastre și la răsplata împlinirii acestei porunci; să punem capăt mâniei, să potolim valurile, ca să străbatem netulburați viața aceasta, pentru ca, ajungând dincolo, să dăm de un Stăpân Care să se poarte cu noi așa cum ne-am purtat și noi cu semenii noștri. Dacă drumul spre Împărăția Cerurilor este greu și înfricoșător, să-l facem ușor și de dorit, deschizând ușile cele strălucitoare ale îndrăznirii către Dumnezeu. Și ceea ce n-am putut reuși din pricină că păcatele noastre ne țineau departe, să o reușim prin blândețea ce o arătăm celor ce ne-au greșit, că nu-i nici greu, nici împovărător! Dacă facem bine dușmanilor noștri, vom atrage asupra noastră multă milă! Așa și în viața aceasta ne vor iubi toți, dar, înainte de toți ceilalți, Dumnezeul universului ne va și iubi, și ne va și încununa, și ne va învrednici de toate bunătățile cele viitoare.”
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia XXIII, II, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, p. 294
„Cine iartă pe aproapele său se izbăvește mai întâi pe el, fără oboseală, de păcatele lui; cine cercetează cu milă și cu duh de iertare păcatele altora, atrage, prin hotărârea sa, asupra lui multă iertare.”
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia LXI, III, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, p. 709
„(…) Că toată datoria ce o avem noi față de Dumnezeu n-o putem plăti oricât ne-am strădui. De aceea Dumnezeu ne-a dat o cale ușoară și lesnicioasă pentru plata datoriei, în stare să șteargă toate datoriile noastre, iar această cale este aceea a iertării greșelilor celor ce ne greșesc, a neținerii de minte a răului ce ni l-au făcut alții.”
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia LXI, IV, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, p. 711
„Nu trebuie să te gândești că acela te-a supărat, că nu ți-a plătit datoria, ci că tu ai supărat tare pe Dumnezeu, pe Care-L împăcaseși numai cu o rugăminte. Dacă-ți este atât de greu să fii prieten cu cel ce te-a supărat, apoi cu mult mai greu este să cazi în iad; iar dacă ai pune față în față una cu alta, ai vedea că e mult mai ușor să te împaci cu cel ce te-a supărat decât să cazi în iad.”
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, Omilia XXVII, VII, în Părinți și Scriitori Bisericești, vol. 21, pp. 346-347
… Dacă nu iertați fiecare fratelui său din inimile voastre păcatele lor (Matei 18, 35). „Uită-te, că vrea ca inima noastră să ajungă liniștită și potolită, cugetul nostru netulburat și liber de orice patimă; vrea să arătăm multă bunătate semenilor noștri. Și în altă parte Îl putem auzi pe Hristos spunând iarăși: Dacă veți ierta oamenilor greșelile lor, vă va ierta și vouă Tatăl vostru Cel ceresc (Matei 6, 14). Să nu socotim că facem bine altuia atunci când iertăm cuiva păcatele sau că-i facem aceluia mare har! Nu! Noi suntem cei care ne bucurăm de binefacere și mult folos ne pricinuiește nouă fapta aceasta; și iarăși, după cum, dacă nu-i iertăm pe cei ce ne greșesc, pe aceia cu nimic nu-i putem păgubi, dar nouă înșine ne pregătim mai dinainte osânda de nesuferit a gheenei. De aceea, rogu-vă, socotind toate acestea, să nu căutăm nicicând să ne răzbunăm pe cei care ne supără sau care ne fac în alt chip vreun rău sau care se poartă cu dușmănie față de noi; dimpotrivă, gândindu-ne de câtă binefacere ne suntem nouă înșine pricinuitori dacă iubim pe dușmanii noștri și câtă îndrăznire dobândim înaintea Stăpânului, dar mai înainte de toate gândindu-ne că împăcarea cu cei care suntem certați șterge păcatele noastre, să ne sârguim și să ne silim să iubim pe dușmanii noștri. Gândindu-ne, dar, la câștigul ce-l avem din această purtare, să arătăm celor ce ne urăsc tot atât de mare dragoste ca și cum ne-ar fi cu adevărat prieteni. Dacă ne gândim bine, nu ne pot fi de atât folos prietenii și cei care caută să ne ajute în orice chip, cât ne poate fi de folos dragostea pe care o arătăm celor ce ne dușmănesc și ne fac rău! Dragostea aceasta ne face vrednici de bunăvoința cea de sus și ne ușurează povara păcatelor.”
Sursa: http://ziarullumina.ro.
