Evanghelia zilei (Marcu 11, 22-26; Matei 7, 7-8)

Dimensiunea credinței

„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Aveți credință în Dumnezeu. Adevărat zic vouă că oricine va zice acestui munte: Ridică-te și te aruncă în mare, și nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ceea ce spune se va face, va fi lui orice va zice. De aceea vă zic vouă: Toate câte cereți rugându-vă, să credeți că le-ați primit și le veți avea. Iar când stați să vă rugați, iertați orice aveți împotriva cuiva, ca și Tatăl vostru Cel din ceruri să vă ierte greșelile voastre. Că de nu iertați voi, nici Tatăl vostru Cel din ceruri nu vă va ierta greșelile voastre. Cereți și vi se va da; căutați și veți afla; bateți și vi se va deschide. Că oricine cere ia, cel care caută află, iar celui care bate i se va deschide.”


Domnul este bogăția noastră

Sfântul Simeon Noul Teolog, Cateheze, Scrieri II, Cateheza 2, Spre Hristos pe calea Fericirilor, în Filocalica, Ed. Deisis, pp. 31-33

„Așa ne strigă limpede în fiecare zi din Evanghelia Sa Hristos, Dumnezeul nostru: Fericiți cei săraci cu duhul, că a acestora este Împărăția Cerurilor (Matei 5, 3). Prin urmare, auzind noi aceasta, trebuie să vedem și să ne cercetăm pe noi înșine cu exactitate, dacă suntem cu adevărat astfel de săraci, avem sigură dobândirea ei întru simțirea sufletului [en aisthesei psyches], și într-atât să avem bogăția ei, încât să simțim că suntem negreșit înăuntrul ei și ne desfătăm veselindu-ne de bunătățile cele de acolo. Fiindcă aceasta (Împărăția) este înăuntrul nostru (Luca 17, 21), a spus Însuși Domnul; iar semnele și dovada că aceasta se află înăuntrul cuiva sunt faptul de a nu pofti nimic din cele văzute și stricăcioase, adică din lucrurile și desfătările lumii acesteia, nici bogăție, nici slavă, nici plăcere, nici orice altă desfătare a vieții și a trupului, ci a ne reține astfel de la toate acestea și a avea o asemenea dispoziție de scârbă în sufletul și voința noastră, ca aceea pe care o au cei ce strălucesc în puterea și cinstea împărătească față de cei ce petrec în cortul desfrânărilor, sau așa cum cei înveșmântați cu haine curate și unși cu miruri bine-mirositoare evită duhoarea și noroiul. Căci cine se întoarce fie numai spre unul dintre aceste lucruri văzute, acela nici n-a văzut acea Împărăție a cerurilor, nici n-a mirosit mireasma ei, nici n-a gustat dulceața ei.

Și iarăși: Fericiți cei ce plâng, că aceia se vor mângâia (Matei 5, 4). Deci, să vedem iarăși și să ne cercetăm pe noi înșine dacă avem în noi plânsul (penthos) și acea mângâiere care urmează plânsului. Mai întâi El a zis că sunt fericiți cei săraci cu duhul, a cărora va fi Împărăția Cerurilor. Dar săracii cu duhul nu au, precum s-a zis, nicio afecțiune pătimașă față de cele ce sunt, nici nu-și alipesc în chip pătimaș gândul de ele nici măcar pentru un singur lucru plăcut. (…) Cel ce socotește acestea despre sine însuși întru simțirea sufletului, acela va plânge negreșit cu plânsul cel cu adevărat prea­fericit [penthos makariotaton], care primește mângâierea și face blând sufletul său.”

Sursa: http://ziarullumina.ro

Previous Post

Întregul – mai lămurit decât partea

Next Post

Răbdarea îl umple pe om de har

Related Posts
Total
0
Share