Credința, rugăciunea și iertarea
„Zis-a Domnul către Ucenicii Săi: Aveți credință în Dumnezeu. Adevărat zic vouă că oricine va zice acestui munte: Ridică-te și te aruncă în mare, și nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ceea ce spune se va face, va fi lui orice va zice. De aceea vă zic vouă: Toate câte cereți rugându-vă, să credeți că le-ați primit și le veți avea. Iar când stați să vă rugați, iertați orice aveți împotriva cuiva, ca și Tatăl vostru Cel din ceruri să vă ierte greșelile voastre. Că de nu iertați voi, nici Tatăl vostru Cel din Ceruri nu vă va ierta greșelile voastre. Cereți și vi se va da; căutați și veți afla; bateți și vi se va deschide. Că oricine cere ia, cel care caută află, iar celui care bate i se va deschide.”
Rugăciunea smerită
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilia a XIX-a la Evanghelia după Matei, III, în Părinți și Scriitori Bisericești (2022), vol. 21, pp. 254-255
„Este bine ca în toate faptele noastre să ne scăpăm de slava deșartă, dar mai cu seamă când ne rugăm. Dacă fără să umblăm după slava deșartă gândurile noastre rătăcesc și umblă de colo-colo, cum ne vom mai auzi rugăciunile noastre de ne ducem să ne rugăm însoțiți și de această boală? Dacă noi nu ne auzim rugăciunile și cererile noastre, cum putem cere ca Dumnezeu să ni le audă? Totuși sunt unii oameni care, după atâtea și astfel de porunci, se schimonosesc când se roagă; își ascund trupul, dar știe toată lumea că se roagă, pentru că strigă cât îi ține gura, făcându-se de râs și cu trupul, și cu vocea. Nu vezi că, chiar în piață, dacă s-ar apropia de tine, pe furiș, un cerșetor și ți-ar cere de pomană, strigând în gura mare, te-ar speria? Dar, dacă-ți cere cu voce liniștită și cu înfățișare cuviincioasă, îl miluiești cu dragă inimă?
Să nu ne facem, dar, rugăciunile cu înfățișarea trupului, nici cu strigătul vocii, ci cu râvna sufletului. Să nu ni le facem cu zgomot, cu strigăte și cu gândul de a atrage asupra noastră luarea-aminte a celor din jur, ci cu toată măsura, cu zdrobire de inimă și cu lacrimile cele dinăuntru. Te doare inima și nu poți să nu strigi? Dar cel care se roagă, așa cum spun eu, arată că îl doare inima nespus. Și Moise suferea; s-a rugat așa și a fost ascultat. De aceea, Dumnezeu i-a spus: Pentru ce strigi către Mine? (Ieșirea 14, 15) Tot așa și Ana, mama lui Samuel, se ruga, dar nu i se auzea glasul (I Regi 1, 13); și a dobândit toate câte a voit, pentru că inima ei striga. Iar Abel se ruga nu numai prin tăcere, ci și mort fiind; că sângele său dădea drumul la o voce mai puternică decât trâmbița (Facerea 4, 10).
(…) Scoate-ți vocea din adâncul inimii! Fă taină din rugăciunea ta! Nu vezi că și în palatele împărătești este alungat departe zgomotul și pretutindeni e mare liniște? Și tu, dar, când te rogi, arată multă bună-cuviință, că intri în niște palate împărătești, dar nu în cele de pe pământ, ci în unele cu mult mai înfricoșătoare decât acestea, în cele din Ceruri. Dănțuiești împreună cu Îngerii, ești la un loc cu Arhanghelii, cânți împreună cu Serafimii.”
Sursa: http://ziarullumina.ro
