Evanghelia zilei (Marcu 3, 6-12)

Iisus vorbește mulțimilor

„În vremea aceea fariseii au făcut sfat cu irodianii împotriva lui Iisus, ca să-L piardă. Iisus, împreună cu ucenicii Lui, au plecat spre mare și mulțime multă din Galileea L-a urmat. Mulțime mare din Iudeea, din Ierusalim, din Idumeea, de dincolo de Iordan, dimprejurul Tirului și Sidonului, auzind câte făcea, a venit la El. Și a zis ucenicilor Săi să I se aducă o corăbioară, ca să nu-L îmbulzească mulțimea; fiindcă vindecase pe mulți, de aceea năvăleau asupra Lui, ca să se atingă de El toți câți erau bolnavi. Iar duhurile cele necurate, când Îl vedeau, cădeau înaintea Lui și strigau, zicând: Tu ești Fiul lui Dumnezeu! Și El le certa mult, ca să nu Îl vădească.”


Dumnezeu Cuvântul

Sfântul Grigorie de Nyssa, Marele cuvânt catehetic sau despre învăță­mân­tul religios, cap. 1, în Părinți și Scriitori Bisericești (1998), vol. 30, p. 288

„Întrucât firea noastră e stricăcioasă și slăbănoagă, desigur și viața omenească e efemeră, puterea fără consistență, cuvântul fără tărie. Dimpotrivă, când vorbim de natura Dumnezeirii, atunci și însuși­rile pe care i le atribuim vor trebui să fie pe măsura celei la care ne gân­dim. De aceea, chiar dacă vorbim de un Cuvânt al lui Dumnezeu, nu trebuie să credem că El își are ființa doar în actul vorbirii sau al intonării, urmând ca după ce s-a sfârșit cu exprimarea unui cuvânt, ca la om, El să înceteze de a mai trăi; ci, după cum firea noastră trecătoare are un cuvânt trecător, tot așa și firea cea nestricăcioasă și care în veci nu se schimbă are un Cuvânt veșnic și continuu statornic.”

Sfântul Grigorie de Nyssa, Marele cuvânt catehetic sau despre învăță­mân­tul religios, cap. 1, în Părinți și Scriitori Bisericești (1998), vol. 30, p. 286

„El e Cuvântul lui Dumnezeu, care vrea pentru că are viață, făptuiește pentru că vrea și vrea numai ce-i bun și înțelept, întrucât tot ceea ce lucrează El e desă­vâr­șit.”

Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, Cartea a Unsprezecea, Cap. 2, în Părinți și Scriitori Bisericești (2000), vol. 41, p. 993

„(…) Nefiind nimic care taie, desparte sau înstrăinează pe Fiul de Tatăl, în nicio privință, Tatăl e asemenea și egal cu Fiul, afară numai de faptul că este Tată, ființa luminând în Amândoi în același mod. De aceea cum n-ar fi toate comune, mai bine-zis aceleași, în Amândoi, în așa fel că în Fiul sunt cele ale Tatălui, iar în Născătorul, cele ale Născutului? De aceea pe temeiul unei înțele­geri desăvârșite, precum socotesc, a spus cuvintele despre Ei. Căci n-a spus că «toate câte le are Tatăl le am și Eu», ca să nu se înțeleagă că ar purta aceleași trăsături cu modelul în mod exterior, ca noi, care am fost făcuți după chipul lui Dumnezeu, ci zice: «Sunt ale Mele», arătând unirea extremă pe care o are cu Născătorul și deofiin­țimea arătată în însușirile neschimbate ce se află în Amândoi. Aceasta o poți vedea foarte clar și în alte cuvinte spuse către Tatăl: «Toate ale Mele sunt ale Tale și ale Tale, ale Mele».”

Sursa: http://ziarullumina.ro

Total
566
Shares
Previous Post

Este păcat să mâncăm nuci și alte fructe „cu Cruce” pe 14 septembrie?

Next Post

Astfel devine mintea noastră: în întregime lumină, în întregime străvezie

Related Posts