Despre Împărăția lui Dumnezeu
„Zis-a Domnul către Ucenicii Săi: Luați seama la ce auziți: Cu ce măsură măsurați, vi se va măsura; iar vouă, celor ce ascultați, vi se va da cu prisosință. Căci celui ce are i se va da; dar, de la cel ce nu are, și ce are i se va lua. Și zicea: Așa este Împărăția lui Dumnezeu, ca un om care aruncă sămânța în pământ și doarme și se scoală, noaptea și ziua, iar sămânța răsare și crește, însă el nu știe cum. Pământul rodește de la sine: mai întâi pai, apoi spic, după aceea grâu deplin în spic. Iar când rodul se coace, îndată trimite secera, că a sosit secerișul. Și zicea: Cum vom asemăna Împărăția lui Dumnezeu sau în ce pildă o vom închipui? Cu grăuntele de muștar care, când se seamănă în pământ, este mai mic decât toate semințele de pe pământ; dar, după ce s-a semănat, crește și se face mai mare decât toate legumele și face ramuri mari, încât sub umbra lui pot să se sălășluiască păsările cerului. Și cu multe pilde ca acestea le grăia cuvântul, după cum puteau să înțeleagă. Iar fără pildă nu le grăia; însă Ucenicilor Săi le lămurea toate, deosebi.”
Locul creștinilor este Împărăția Cerurilor
Sfântul Macarie Egipteanul, Cele cincizeci de omilii duhovnicești, omilia XVI, 8-9, în Părinți și Scriitori Bisericești (1992), vol. 34, pp. 175-176
„Creștinii, deci, aparțin altei lumi; ei sunt fii ai lui Adam celui ceresc, o făptură nouă, fii ai Duhului Sfânt, frați luminoși ai lui Hristos, asemenea Părintelui lor, lui Adam cel duhovnicesc și luminos; (aparțin) acelei cetăți, acelui neam, acelei puteri. Ei nu sunt din lumea aceasta, ci din altă lume. Pentru că (Hristos) Însuși a zis: Voi nu sunteți din lumea aceasta, precum nici Eu nu sunt din lumea aceasta (Ioan 17, 16).
După cum atunci când un neguțător – înmulțindu-și avutul – vrea, după multe luni, să se întoarcă în patrie, el trimite (veste) la ai săi să-i pregătească case, grădini și hainele necesare și, venind el cu multă bogăție, ai săi și neamurile îl primesc cu multă bucurie; la fel (se întâmplă) și în cele duhovnicești: dacă unii (dintre oameni) dobândesc bogăția cea cerească, concetățenii lor – adică duhurile Sfinților și ale Îngerilor – știu (numaidecât acest lucru) și spun plini de admirație: Frații noștri de pe pământ au dobândit o mare avere. Aceștia, (sfinții), având cu ei pe Domnul în momentul plecării lor (de pe pământ), se îndreaptă către cele de sus cu mare bucurie. Acolo, prietenii Domnului îi primesc, pregătindu-le (în prealabil) case, grădini și veșminte scumpe și strălucitoare.
Se cuvine, însă, să luăm aminte, ca nu cumva bunurile pe care le avem să nu fie spre paguba noastră. Cei ce sunt buni din fire sunt puși în primejdie, puțin câte puțin, de însăși bunătatea lor, iar cei ce sunt înțelepți sunt uneori înșelați de însăși înțelepciunea lor. De aceea, în toate clipele trebuie să facă un amestec: să unească bunătatea cu severitatea, înțelepciunea cu discernământul, fapta cu deplina încredere în Domnul și neîncrederea în sine. Virtutea din multe (lucruri) se alcătuiește…”
Sursa: http://ziarullumina.ro.
