Evanghelia zilei (Marcu 4, 35-41)

Potolirea furtunii

„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Să trecem pe țărmul celălalt. Și, lăsând ei mulțimea, L-au luat cu ei în corabie, așa cum era, căci erau cu El și alte corăbii. Și s-a pornit o furtună mare de vânt și valurile se prăvăleau peste corabie, încât corabia era aproape să se scufunde. Iar Iisus era la partea din spate a corabiei, dormind pe căpătâi. L-au deșteptat și I-au zis: Învățătorule, nu-Ți este grijă că pierim? Și El, sculându-Se, a certat vântul și a poruncit mării: Taci! Încetează! Și vântul s-a potolit și s-a făcut liniște mare. Și le-a zis lor: Pentru ce sunteți așa de fricoși? Cum de nu aveți credință? Și s-au înfricoșat cu frică mare și ziceau unul către altul: Cine este oare Acesta, că și vântul și marea ascultă de El?”


Dumnezeu este atotputernic

Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, Cartea Întâi, Cap. 9, în Părinți și Scriitori Bisericești (2000), vol. 41, p. 92

„Unul-Născut, Care pe toate le umple cu puterea negrăită a Dumnezeirii și este împreună de față cu Îngerii în cer și e împreună cu cei de pe pământ, nelăsând gol de Dumnezeirea Lui nici iadul și, fiind pretutindeni prezent tuturor, nu Se desparte de niciuna. De aceea, în mod cu totul cuvenit spune Psalmistul, minunându-se: Unde voi pleca de la Duhul Tău și unde voi fugi de la fața Ta? De mă voi sui la cer, Tu acolo ești. De mă voi coborî la iad, de față ești. De voi lua aripile mele de dimineață și mă voi așeza la marginile mării, și acolo mâna Ta mă va călăuzi și mă va ține dreapta Ta (Psalmi 138, 7-10). Căci mâna dumnezeiască cuprinde tot locul și toată zidirea, susținând în existență toate făpturile, ținând în viață pe cele ce au nevoie de viață și semănând lumina spirituală celor capabile de înțelegere. Dar nu este în spațiu, precum am spus înainte, nici nu rabdă mișcarea de mutare, ci, mai degrabă, pe toate le umple ca Dumnezeu.”

Sfântul Ioan Casian, Convorbiri duhovnicești, Despre Întruparea Domnului, Cartea a V-a, Cap. IV, 6, în Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 57, p. 821

„Oricât de mari și de negrăite sunt cele care s-au făcut, totuși niciunele nu sunt atât de întinse și de nemăsurate, încât să poată cuprinde pe Făcătorul lor.”

Sfântul Maxim Mărturisitorul, Ambigua, partea a doua, 84, în Părinți și Scriitori Bisericești (1983), vol. 80, p. 227

„Dacă deci fiecare lucrare dum­ne­zeiască, după rațiunea ei ade­vă­rată, indică prin ea în fiecare lucru, după rațiunea prin care există în mod propriu acel lucru, pe Dumne­zeu în chip neîmpărțit întreg, cine ar putea înțelege și spune exact cum e Dumnezeu întreg în toate în chip comun și în fiecare dintre cele ce există în parte, în chip neîmpărțit și nedivizat, fără să Se multiplice în chip variat cu deosebirile nesfârșite ale lucrurilor în care este ca Cel cu adevărat existent, și fără să Se contragă cu existența particulară a unuia, precum și fără să contragă într-o întregime unică toate lucrurile deosebite, ci e totul în toate, cu ade­vă­­rat, Cel ce niciodată nu iese din sim­plitatea proprie neîmpărți­tă?”

Sursa: http://ziarullumina.ro

Total
73
Shares
Previous Post

Viețile Sfinților – septembrie, ziua 21

Next Post

Nu va ieşi pruncul din pântecele tău până când nu vei mărturisi singură păcatul

Related Posts